Friday, November 11, 2005

ToxiCITY – Strazile Bucurestiului

Conversion, software version 7.0
Looking at life through the eyes of a tire hub
Eating seeds is a past-time activity
The toxicity of our city, of our city - System of a Down

Ce părere aveţi de feţele de pe străzile Bucureştiului? Eu zic că sunt unii dintre cei mai urâţi oameni din lume. Să nu mai aud că „românii sunt frumoşi” şi „olandezii-nemţii-americanii” sunt urâţi. M-am plimbat pe străzi europene, în capitale sau cătune, nicăieri nu am văzut asemenea concentraţie de urâţenie pe metru pătrat.

Cine sunt ei? Urâţii – câteodată hâzii – sunt oamenii continuu încruntaţi, oamenii care nu se uită pe unde merg şi te îmbrâncesc, oamenii care nu te lasă să cobori din metrou pentru că sunt prea grăbiţi să urce ei, care scuipa şi îşi sufla nasul pe stradă, care nu se uită la alţi oameni decât pentru a-i înjura, care nu se spală pe păr, care miros a prăjeală în ulei rânced şi a multe altele...

Fete prea machiate, cu prea multe ştrassuri şi paiete, băieţi cu blugi prea mulaţi si mult prea multă untură în păr (că ăla numai gel nu e!). Străzile Bucureştiului sunt o închisoare în care au fost exilate toate hainele care au comis crime împotriva modei în alte ţări. Nu cred că există oameni mai prost şi mai urât îmbrăcaţi.

Sunt urâţi pentru că se citeşte pe faţa lor că nu mai trăiesc de mult, ci doar supravieţuiesc. Au citit ultima carte în vieţi anterioare şi ultimul film pe care spun că l-au văzut e „Numai iubirea”. Ei cred că „Răpirea din serai” de deasupra patului este un tablou. Au votat cu Iliescu/Vadim/Becali. Poate că s-au lipit de ei poezii de-ale Luceafărului, capitale europene şi ceva matematică. Dar la ce bun? Se consideră în continuare martirii Europei, care n-au avut timp de cultură pentru că erau ocupaţi cu căsăpitul de turci. Doar că acele generaţii de apărători ai patriei şi continentului s-au dus de mult şi au rămas ei, oamenii de pe străzile Bucureştiului, a căror singură filosofie este „las’ că merge” sau „o dregem noi cumva”.

Oamenii ăştia cică există. Aşa o fi, că doar îmi poluează fiecare sfântă clipă petrecută pe stradă. Doar că eu aş zice că ei „sunt”... după părerea mea, nu au ce căuta în aceeaşi propoziţie cu unul dintre verbele mele preferate, „a exista”. A exista înseamnă a-ţi asuma „chestii”. Or ei doar „sunt”... foarte urâţi.

2 comments:

Malk said...

Ohoho...just!
De acord!

cristina said...

foarte inteligent acest comment----->intr-adevar,frumusetea unui om nu consta in 'delicatetea 'exterioara,ci in cea interioara;faptele unui om sunt superioare calitatilor lui fizice!