Wednesday, February 22, 2006

Ultimul brad


Iarna asta mi-am facut primul brad de cand stau singura (vreo 4 ani). Am fost la cumparaturi cu tata, care era devastat ca nu-l las sa-mi ia brad si globuri. De dragul lui, am acceptat un artificial mic, globuri mov (evident!), argintii si albastre (sa nu i se strapezeasca total dintii Lui, la fel de entuziasmat de luna decembrie ca si mine), luminite simple, albe. L-am montat si decorat singura in week-end-ul dinainte de Craciun, ascultand un unplugged bestial al lui Lauryn Hill pe VH1.

De ce sa scriu despre asta acum? Pentru ca abia in seara asta m-am mobilizat sa-l strang, din lene, nicidecum din dorul de sarbatori. Si vai ce-am mai cazut pe ganduri… Huo tuturor activitatilor care actualizeaza angoasa de separare a depresivilor, fie ei si in recuperare. Cat de aberant e sa simti chestii pentru simplul fapt ca pui niste globuri in niste pungi? Ma rog… Flash-uri cu mama si cu mine, facand si desfacand brazi (naturali) cu un potpuriu de globuri care mai de care mai diferite si mai din alte filme.

Mi-am amintit de un curs despre ritualurile de trecere si am incercat sa gasesc alte activitati aparent minore care amintesc de logica trecerii. Strangand bradul mi-am amintit de stransul lucrurilor din casa cand a murit bunica. M-am gandit la senzatia neplacuta cand El pur si simplu pleaca la munca si eu inchid usa dupa El. La momentul in care sting lumina cand ma culc. La punerea mastii zilnice (o dunga neagra si o urma de rimmel) inainte sa ies din casa.

M-am mai gandit si la cat de penibile sunt mimarile ritualurilor de trecere in lumea profesionala. Cred ca un indian caruia i se facea un tatuaj dupa ce ucidea jumate de trib inamic sau aducea in tribul lui trei mistreti, avea cu totul alt feeling decat un manager stresat si surmenat care primeste un bonus sau o diploma in fata colegilor, pentru ca a mai adus un client sau a mai semnat un contract.

Nu prea iti faci treaba cu atentia la detalii. E ca si cum ai vrea sa dai click pe toate link-urile din web.

2 comments:

gorgeoux said...

Sigur ca-ti faci treaba cu atentia la detalii. Si devii un mic workaholic ca mine--desi am vazut mai rau. Problema e ca, profesional, tocmai atentia aceea la detalii ti se cere. Totul e sa te asiguri despre ce detalii vorbesc Ei :)) Ai putea fi surprins, si ceva mai sanatos, la coada calului...

gorgeoux said...

You've been BrandTagged