Saturday, June 17, 2006

Primul meu Dumneavoastra...

Sunt fascinata de trecerea timpului. De faptul ca eu nu pot sa ma vad nici ca un copil, nici ca o pustoaica, nici ca un adult, in timp ce oamenii din jurul meu imi aplica linistiti una dintre aceste etichete. Totusi timpul trece si constat cu mirare ca perceptia mea se schimba usor-usor, sub influenta stimulilor externi.

In atemporalitatea asta a mea, vecinul cu care am impartit liftul aseara mi s-a adresat cu 'dumneavoastra'. Nu era un apelativ chiar nou pentru mine, il mai primisem de la copii mici sau in context de business. Insa cel de aseara a fost parca primul 'pe bune'. Inseamna ca am ajuns la varsta si aspectul la care societatea romana 'recomanda' aceasta distantare prin 'dvs.'.

Chestia asta mi-a dus gandurile in doua directii. In primul rand, mi-am amintit unul dintre motivele pentru care iubesc atat de mult engleza si franceza, limbi care simt ca ma pot exprima mult mai bine si mai complet decat romana. In engleza oricine ai fi, fie ca ai 5 sau 95 de ani, esti 'you'. Respectul si distanta apar din comportament, din context, nu direct si sec din exprimare. In franceza treci de la 'tu' la 'vous' mult mai devreme, prin adolescenta. Insa folosirea prenumelui in combinatie cu acest 'vous' incalzeste exprimarea si parca te regasesti mai usor in vorbele celuilalt decat daca ti se spune 'dumneavoastra, dra/dna Xulescu'. Limbile astea lasa loc de apropiere, si pentru mine favorizeaza o comunicare mai apropiata decat limba romana.

In al doilea rand, am galopat un pic cu gandul pe tarlaua chestiei asteia cu varsta. Cu asteptarile sociale. Cu zilele alea pe care le-a numarat Vodafone si le-a trantit pe bilboard-uri in tot orasul. Cand am auzit acest prim dvs. 'pe bune' mi-a venit sa numar: au trecut aproximativ 9.125. Ar mai fi ceva mai mult de 18.250 (sper!). Cred ca mai mult de 4.500 de zile am facut in asa fel incat sa raspund si sa corespund asteptarilor altora. In restul timpului, am facut tot posibilul sa ma pozitionez in antiteza cu aceste asteptari si probabil ca am petrecut in total mai putin de 360 de zile incercand sa aflu unde sunt, nu unde 'ar trebui' sa fiu.

Imi este foarte usor sa fac calcule simpliste in retrospectiva. Imi este aproape imposibil sa constientizez cu adevarat ca peste 9 ore, 1 zi va trece din 'contul de credit' pe lista de cheltuieli.

Daca viata mea ar fi un film de Tarantino, as merge sa-i povestesc toate astea vecinului care mi-a spus 'dvs.' aseara in lift. :)

2 comments:

Yazee Jay said...

si eu am remarcat aceasta distantzare in limba romana mai ales k mi'am trait o buna parte din adolescentza prin locuri unde engleza era limba folosita. cat despre zilele p care le mai avem de trait, hmm, nustiu ce sa zik: "am facut in asa fel incat sa raspund si sa corespund asteptarilor altora" & "restul timpului am facut tot posibilul sa ma pozitionez in antiteza cu aceste asteptari"... hmmm deci undeva nustiu dar miros un pic de regret, dar mai mult de atat se pare k tu nu traiesti pt tine ci ori sa faci pe plac ori sa nu faci pe plac altora. what if you die in 9 hours?

Sandra G said...

hahahaha... past tense pui! sa stii ca filosofia mea de 'no regrets' chiar e pe bune si e si in planul vietii reale, nu doar a teoriei :) nu regret, doar constat ce s-a intamplat pana de curand.. my world is changing si m-am distantat foarte mult de respectivele 'asteptari' care nu mai ating aproape de loc existenta mea... happy to see you care so much though :)