Saturday, August 12, 2006

Cimitire

Primul cimitir in care am intrat vreodata a fost Père Lachaise. Am lasat cate o floare langa ce a ramas din Jim Morrison, Oscar Wilde si Molière.

Prima inmormantare la care am fost, a fost a unei colege de liceu, prietena, complice la mii prostii adolescentine. Aveam vreo 17 ani, ea era cu un an sau doi mai mare. Catolica. Inmormantare catolica la cimitirul Bellu, sicriu inchis, in fata capelei (stiti voi de ce). Totul parea ireal, eu nu faceam sinapsa. Pana cand preotul a turnat vin rosu in groapa (Pinot Noir de Murfatlar), iar eu mi-am amintit betia crunta de la Iasi si cat am putut sa radem si m-am gandit ca ar fi preferat Martini alb. Atunci m-a busit plansul, care nu s-a oprit pana am ajuns acasa.

Abia cand a murit bunica mea, in urma cu aproape un an, am descoperit grotescul inmormantarilor romanesti. Si mi-am dorit sa ma fi anuntat cineva dinainte. Stiam deja ca pentru a nu se fura crucile de pe morminte, trebuie sa dai spaga la paznici. Am mai aflat lucruri despre managementul gropilor. Pentru a face economie de spatiu, se pot dezgropa mortii mai 'vechi', osemintele se aduna intr-un sac si se depun langa sicriul mortului 'nou'. Lungimea si calitatea slujbei prestate de preot depinde, evident, de onorariu. In capela sunt mai multi raposati, cu familiile respective adunate in jur. Cand un ansamblu trece in mijlocul capelei pentru slujba, un altul intra in asteptare. Romanii se cearta si la coada la inmormantare: daca preotul nu e atent si 'sare' o familie, in ciuda tristetii, aceasta mai gaseste energia sa protesteze, ca la coada la carne. Dupa ce se termina slujba, in timp ce procesiunea avanseaza spre groapa, trebuie sa fii atent sa nu dea peste tine groparii care se alearga cu bicicletele pe aleile din Bellu, franand cu scartz cand ajung la linia de finish. Momentul 'Kusturica' care mi-a pus capac, a fost cand i-a sunat unui gropar telefonul (ringtone cu influente orientale, evident), in timp ce cobora sicriul bunicii mele in groapa.

Cu doua saptamani in urma, am mai fost la o inmormantare si la parastasul aferent. Am aflat lucruri noi despre managementul spatiului. Anume ca, in cimitirul Sf. Vineri, s-a vandut pamantul dintre morminte, astfel incat, pentru a ajunge la groapa, calci pe sau escaladezi morminte, mai rasturnand cate o sticla de Sprite taiata in doua pentru a servi drept vaza (pentru ca vazele se fura mai repede decat poti spune 'odihneasca-se in pace'). Cand groparii au inceput sa puna pamantul in groapa, am reusit sa trec de cersetorii care se buluceau la coliva si mi-am aprins o tigara, intrebandu-ma cand o sa ingusteze aleea asfaltata pentru a mai scoate cateva locuri. Langa mine, fiica de 50 si ceva de ani a celei care murise. Se uita in jos la ceea ce eu credeam ca ar fi o roaba rudimentara, plina de gunoaie si flori uscate. Mi-a spus ca acela fusese sicriul tatalui ei, care acum era inghesuit intr-un sac alb de panza langa mama ei.

La parastas s-a dezbatut daca familia s-a zgarcit sau nu la mancare si bautura si, bineinteles, daca e bine sau nu ca Moni si Iri s-au casatorit si asteapta un copil.

7 comments:

silvia g said...

nu pot sa zic ca asa e si asa va fi mereu. trist, huh? si cand o sa vina randul nostru, o sa avem loc sa comentam?

Zaza said...

Magistral!!!!

Sandra G said...

sa comentam? comentariul meu este unul singur, si anume urmatorul: incinerare! desi sunt convinsa ca ar fi aia in stare sa-mi scape cenusha in fata la saormerie la dristor, pana sa ajunga cu ea sa o imprastie la malu' marii...

Anonymous said...

Imi pare bine ca ai scris asta si nu ai scris-o intr-un registru psihotic, ci in lumea oamenilor care gasesc subiectul asta tabu si li se pare neortodox sa cerceteze.
Preda zicea ca 'moartea e un fenomen simplu in natura, doar oamenii o fac sa fie inspaimantatoare'. Daca nu era o tara de ortodocsi, unde exista bocitoare la comanda si insutite pomeni, chestia asta suna altfel.
Industria cimitirelor romanesti exista pentru ca ortodoxul nu a facut scoala de duminica, asa cum toti ceilalti o fac si au parte de revelatia de dumnezeu.
M-am dat jos din taxi la cimitirul Belu, uite asa sa o vad pe Maria Tanase si pe Nichita. I-am vazut si am plecat. Si mi-am amintit ca familia mea a cumparat loc de veci pentru noi toti. 6 morminte impartite in 2, asezate cate 3 unul peste altul. Economie de spatiu. Nu m-a incantat faptul ca zoaiele mele or sa curga peste mama sau daca mor eu intai, o sa se scurga toata familia peste mine. Sunt prea claustroba pentru asta. As vrea sa fiu impaiata sa si sa ma puna pe canapea la televizor o viata. Imi doresc asta patologic.
Si Paleologu zicea, nu cu cuvintele astea, ca 'singura filosofie care trebuie practicata in timpul vietii, e filosofia despre moarte'. Lung drum sa te pregatesti pentru nimic.
Nu-mi pot asuma discutia asta cu puritani care nu gasesc in timpul vietii puterea sa spuna ca "o sa mor", doamne fereste.

silvia g said...

"incinerare" este un cuvant foarte bun. dar eu vreau loc in sufragerie, in fata tv-ului...

mariusiionita said...

trecand peste caracterul eminamente comercial pe care si in aceste cazuri biserica le imbraca, iata ca administratia cimitirelor este o srl, institutie, whatever ce stie sa faca bani din singurul lucru sigur, moartea, cu cea mai mare piata si anume vreo 23 de milioane daca ii socotim pe capsunari, pe asistentii sociali/medicali de pe la macaronari, pe dansatoarele exotice de prin orient, maseuzele cu finalizare de prin vecini, chiar si pe cei ce acum iti fac rost de neste blugi originali la juma' de pret mancatias, de prin nemtia! cu totii avem o singura soarta ... si chiar si de asta se gasesc unii sa-si bata joc. clasic ati spune, pur romaneste as spune!
pe langa toate astea nu am inteles niciodata de ce 3 zile? de ce trebuie sa jelim atat? oare nu ar fi o dovada de respect la adresa raposatului si la adresa noastra sa ... ingropam chestiunea mai repde? daca plangem 3 zile si 2 nopti suntem mai indurerati? daca riscam un infarct sau accident vascular cerebral se cheama ca l-am cinstit pe raposat?
eu unul ma vad asa: intr-un frigider la spital, morga whatever in asteptarea incinerarii si a bucegilor cu sfinxul lor cu tot si ai mei prieteni, copii sa-si aduca aminte de mine altfel: ascultand mesajul meu de adio, muzica care-mi place, gustand la o masa mancarea ce-mi place, sorbind vinul care-mi place si amintindu-si lucrurile frumoase. that's all. timpul prezent folosit nu este intamplator...cine stie cunoaste...
stiu ca voi fi vesnic parte din fiul meu si ca cel putin astfel voi merge fizic mai departe, stiu ca voi fi vesnic in memoria celor apropiati si ca cel putin astfel voi merge spiritual mai departe. iacta-mi imortalitatea ...
si nu, nu pot fi de acord cu Paleologu, nu ma pot pregati toata viata pentru "nimic" ... "nimic" nu exista, legile fizicii nu l-au identificat, si apoi cine demonstreaza ca dupa moarte este "nimic"?

andra said...

we are young and still alive... can we focus on that for a secound? :) nu conteaza ce vrem noi.... cel putin nu in romania. dorintele oamenilor nu-s respectate nici cand ei sunt in viata... sa nu mai vorbim dupa ce mor... probabil fiecare isi va gasi sfarsitul cum va dori persoana de langa el si sincer... daca mori... nu vad ce importanta mai are daca te incinereaza sau te arunca in pamant. i rather live :D