Saturday, December 29, 2007

2007-2008

In seara asta plec la Budapesta de Revelion. Suntem vreo 20 care plecam impreuna sa-l vedem pe Palotai in A38 si probabil ca ne vom aduna vreo 100 de cunoscuti / cunostinte in locanta cu pricina. Abia astept! Se anunta cateva zile foaaaaarte interesante...

Vorbind cu o prietena mi-am dat seama ca au trecut niste ani buni de cand am uitat de micile ritualuri de sfarsit de an, poate pentru ca au fost niste ani foarte agitati. Pentru ca 2007 a fost absolut genial pentru mine, vreau sa-mi reiau bunele obiceiuri de a trage linie si a face planuri. Here goes...

2007
- M-am dres la cap! desigur, nimeni nu e niciodata total zen, dar anul asta pot spune ca mi-am incheiat o gramada de "socoteli interioare" astfel incat sunt fundamental bine. La revedere drame, traume, bocete si nervi existentiali! Varful piramidei (stiti voi care) se vede foarte limpede si arata foarte bine :)
- Oameni vechi si oameni noi - subiectul asta merita un mare post in sine... Oamenii vechi s-au cernut, astfel incat a ramas crema. Au aparut oameni noi care au gasit cai foarte rapide spre sufletul meu si care sper sa ramana aproape in 2008 :)
- Mi-am gasit vocatia! Daca mai era vreun dubiu, anul asta mi-a fost cel mai clar posibil ca fac lucrul care ma implineste si care ma ajuta sa cresc si pe care vreau sa continuu sa-l fac muuuulti ani de acum inainte.
- El... nu am intrat niciodata in detalii pe tema asta si nici nu voi incepe acum, dar voi povesti un gand care sa dea o idee despre cam cat de bine a fost, e si va mai fi... Povestea nu stiu cine despre nu stiu ce cuplu care sarbatorea 60 de ani de casnicie. M-am gandit ca noi ne stim de 6 ani, suntem impreuna de 4 si ceva si ca 60 de ani impreuna ar insemna de 10 ori pe atat... Mi-a inflorit cel mai mare zambete pe buze la gandul ca "uau, ce de timp mai avem, ce de lucruri putem face in tot acest timp!".
- Spiritual, anul asta am renascut. Am descoperit lucruri despre mine si despre lume care mi-au dat o perspectiva cu totul noua si imensa. A fost doar inceputul, abia astept continuarea :)

2008
- Casa noua. Vreau sa ma mut intr-un spatiu in care sa am loc sa cresc.
- Job. Vreau cel putin un gig in afara tarii, si cel putin inca un curs la portofoliul de dezvoltare.
- Travel. In mod ideal vreau sa-mi petrec una dintre vacante in Noua Zeelanda. Daca nu va iesi asta, vreau un loc gen India, sau China sau Japonia...
- Proiecte extra-job. Vreau sa ma implic in ceva care sa mai atraga niste energie din job. Iubesc ce fac, e minunat, dar simt nevoia sa-mi canalizez niste energie "lucrativa" si in alta directie. Exista deja 2 idei, ne auzim cu detalii in ianuarie :)
- Fumatul ucide, asa ca pana la 1 februarie voi deveni nefumatoare.
- Poze. Vreau un aparat foto si sa am mult mai multe poze decat am avut in 2007.
- Getting Things Done - un sistem de time management de care sa ma tin. Am prea multa treaba si prea multa energie ca sa-mi permit sa pierd timp.
- Sport. Am pierdut kilele care ma impiedicau sa ajung pana la o sala, nu mai am nicio scuza sa le pierd si pe urmatoarele... :P

Acestea fiind scrise, ma duc sa-mi fac bagajele. Ne vedem in 2008! :)

Wednesday, December 19, 2007

3 Feet Smaller la Bucuresti

Da! E pe bune! Pe 9 februarie la Fabrica!

Yay!

Help someone

Primit pe mail:

Tuesday, December 18, 2007

Amintiri

De fiecare data cand cineva ma intreaba "ce mai faci?", raspund ce raspund si ma intreb de ce nu dau raspunsuri mai sincere, cum ar fi "imi traiesc visele", sau "ma fac fericita in fiecare zi", sau "ma bucur de ce si cu cine fac".

Pentru fostii depresivi, cred ca fericirea are alt gust decat pentru restul oamenilor. Dupa ce te-ai cunoscut at your worst, dupa ce ai trait starea aia in care nimic nu face sens si orice stimul scoate ce-i mai rau si urat din tine, dupa ce ai fost leguma si nu te-ai implicat cu adevarat in nimic, orice activitate fiind un chin si o corvoada, cand esti fundamental bine esti si mandru de asta.

Toate astea au fost de mult, au trecut multe ape pe sub multe poduri de atunci. Insa depresia nu se uita. Amintirea ei e ca o cicatrice, iar cicatricele sunt un lucru bun din cel putin doua motive. Le porti cu mandrie pentru ca arata ca ai trecut printr-o experienta care nu te-a daramat, ci te-a facut mai destept si iti amintesc de faptul ca nu esti infailibil, ca propriul tau corp sau propria ta minte iti pot juca feste si ca o parte din tine trebuie sa ramana mereu vigilenta pentru a te trage de maneca atunci cand este cazul. Cum zice Salome, "o sa mor cu ranile mele, nu din cauza lor" :)

Dimineata ma trezesc zambind. Ma duc la munca cu pasiune si placere, iar neajunsurile inerente oricarui job nu sunt mai mult decat niste urme de praf care nu fac cizmele preferate sa fie mai putin preferate. Ma intalnesc cu oameni care inseamna lucruri pentru sufletul meu, care ma stimuleaza emotional, mental si imi ridica nivelul de energie. Cand trag linie la sfarsitul unei saptamani, plusurile sunt mult mai multe decat minusurile. Si e al naibii de bine!

Da! Ma laud! Sunt mandra de mine, frate! :) De cand eram mica vroiam sa schimb lumea. Acum ca am schimbat-o pe a mea, simt ca pot sa o schimb si pe a altora, iar asta imi da un feeling de nedescris.

Friday, December 14, 2007

Jobul ideal #6

Cand esti racit cobza, cu oboseala aia apasatoare de sfarsit de an si pre-vacanta si totusi te trezesti instant de dimineata, mergi cu zambetul pe buze la munca si cand afara ploua si soferii sunt at their worst, si la sfarsitul zilei pe langa bucuria si satisfactia trebii bine facute, inca mai ai energie sa schimbi o vorba cu prieteni, sa gatesti cu El, sa mai savurezi si un film si, si, si, si!

Yay! Imi place ce fac si imi place ca fac ce fac! :)


Jobul ideal #1, #2, #3, #4, #5.

Monday, December 10, 2007

Scurt si la obiect

De cand locuiesc in blocul meu, nu cred ca a existat luna in care sa nu fie vreo defectiune de vreun fel la apa calda sau rece. In 50% din cazuri, nu s-a afisat niciun anunt la avizier care sa zica de cand pana cand si de ce. De fiecare data cand am vorbit cu administratorul sau cu presedintele asociatiei de locatari am primit acelasi ridicat din umeri al sclavului comunist, pe modelul "nu noi, de la punctul de termoficare, n-avem ce sa facem".

Acuma... eu imi imaginez ca mizeria mea de bloc are o mizerie de contract cu mizeria de furnizor de caldura. In baza mizeriei de contract, refuz sa cred ca nu exista ceva ce se poate face pentru ca mizeria de furnizor sa nu ma mai lase o zi intreaga fara caldura si apa calda, in mijlocul lunii decembrie, fara nicio idee de cand se va remedia situatia...

Asadar, intrebare pentru voi si / sau cunoscutii vostri mai cunoscatori decat mine: unde scriu? pe cine dau in judecata? ce pot sa fac? help!

De weekend

A fost un weekend absolut bestial. Daca mi-ar fi zis cineva acum un an sau doi ca voi face toate chestiile pe care le-am facut si ma voi simti minunat, ii ziceam ca nu e sanatos la capul lui.

Vineri seara a fost L'Orchestre de Roche in Office. Locul este foarte misto, lumea cam de plastic, dar nici pe departe pe cat de rau ma asteptam. Baietii au cantat fenomenal de bine si au reusit sa creeze in capul meu o atmosfera estivalo-tropicala de toata splendoarea. Sunt cu ochii pe ei, nu vreau sa mai ratez niciun concert!

Dupa a fost TRG si Seb in Web unde vibe-ul de aniversare m-a tinut in priza pana pe la 5 dimineata, ora numai buna de mers in vizita si schimbat inca niste vorbe cu oameni de suflet.

Sambata m-am trezit si am dat o fuga la chinezescul de pe Grivitei, sa ma mai vada si tata la fatza. Se mananca genial acolo, a se merge cu incredere! Dupa o scurta digestie ne-am adunat sa mergem la Sofa Surfers. Nu stiu de ce ma asteptam la cu totul alt gen de muzica, asa ca nu mi-a intrat concertul ca altora, dar nu neg ca baietii sunt foarte tari. Un fel de Massive Attack meets Skunk Anansie. Am plecat din Fabrica in Embryo (alt loc in care nu credeam ca voi calca vreodata) unde ne-am zbantuit pana s-a aprins lumina si ne-au trimis acasa.

Ieri am stat la gura sobei, cu clatite si Ashes & Snow, IceTea cu mar si scortisoara, prieteni si voie buna.

Acum stau la birou, amortita de frig, incercand din rasputeri sa ma concentrez la munca fara sa visez la canapea, paturica si compania lui Orson Scott Card pana s-ar trezi si El.

Nu de mult, a fost o perioada de apatie in care nu credeam ca o sa mai gasesc energia de a face atatea lucruri in doua zile si un pic. Aseara dupa ce au plecat musafirii am facut o mica recapitulare a ultimelor saptamani si mi-am intins un mare zambet pe chip, la feeling-ul ca sunt la inceputul unei perioade in care voi face multe, si work si fun. Exact ce aveam nevoie la "puntea dintre ani" :)

La mai mult si la mai mare!

Sunday, December 09, 2007

Joaca de copil

Acum cateva zile, plecam de acasa intr-una din scurtele pauze de ploaie. Era chiar un pic de soare, timid, printre norii cetosi, o lumina foarte frumoasa, aerul curatat de ploaie si numai bun de inspirat cu nesat.

In fata mea pe alee, o mamica impingea un carucior. Mi s-a parut foarte misto ca acea "copertina" sau cum-i-o-zice a carutului era rabatabila, astfel incat copilul putea vedea si in laterale, si in spate, si in sus. Copilul in schimb era total absorbit de o jucarie. O chestie din aia de plastic, colorata, cu multe butoane care fac multe sunete. Si in momentul ala m-am intristat un pic... De ce sa-ti petreci copilaria in plastic? Mie mi-a trebuit cel putin un an intreg sa reinvat sa ma uit la pomi, sa ascult vantul, sa ma bucur de atingerea unei petale de flori. De fiecare data cand aveam impresia ca o regina noptii imi zambea, ma gandeam ca ma bucur ca un copil... Dar cum se (sau nu se) bucura un copil de o biata floare cand lumea lui e acoperita de plastice mari si colorate, care mai si canta pe deasupra?

As vrea sa fac o linie de jucarii naturale... Stiu ca sunt o mie de motive asa zis stiintifice sau medicale pentru care o jucarie de lemn nu e ok (ca o roade copilul si ii intra aschii in gingii, ca e mediu de party pentru bacterii si mai stiu eu ce). Dar sunt la fel de multe motive pentru care curentul asta de a tine copiii intr-un glob steril de sticla si plastic este la fel de daunator.

Murdaria e buna frate. Ia-i un buchet de flori copilului si lasa-l sa faca ce vrea cu ele, sa le rupa, sa le manance, sa faca baie in ele. Ia-i jucarii din materiale organice, chiar daca nu arata la fel de sexy ca ultimul Nemo din plus de la Carrefour. Lasa-l sa se joace cu caini si pisici, sa-i pupe pe bot si sa se tavaleasca cu ei in iarba.

Dar inainte de astea, du-te in parc, aseaza-te pe o banca si uita-te in jur. Fa abstractie de oameni si incearca pentru un moment sa te uiti cu adevarat la copaci, la flori, la tufisuri, la vrabii si porumbei. Uita-te la ele pana ajungi sa simti ca tu esti pe teritoriul lor si nu invers. Dupa ce ca ne batem joc de el prin felul in care se construieste viata si "civilizatia" nostra, putem sa ne luam 5 minute din zilele noastre supra aglomerate si sa le privim "pe bune", nu doar in treacat. Si in loc sa invatam copiii sa devina dependenti de plastic, sa invatam de la ei sa radem din suflet pentru ca ne-a gadilat o raza de soare.

Saturday, December 01, 2007

Ashes and Snow

Ii multumesc lui Sorin datorita caruia am ajuns la Gregory Colbert.

Opriti-va acum din ce faceati, asezati-va cat mai comod, puneti-va castile pe urechi si uitati-va la asta.



Eu nu mai am cuvinte...

Wednesday, November 28, 2007

Kiwi facts #4: Generalitati

Ma intreba cineva la un moment dat cum de am rabdare sa citesc tot ce scrie pe Metropotam. Ii explicam ca citesc in diagonala si intru in detaliu atunci cand sunt informatii care ma intereseaza. Iata ca it pays off - azi, articol despre Noua Zeelanda. Un pic de istorie, un pic de geografie, un pic de antropologie, cateva poze... destul cat sa-mi reaminteasca cat de tare vreau acolo. Toate la timpul lor :)


Kiwi facts #1, Kiwi facts #2, Kiwi facts #3

Tuesday, November 27, 2007

Bunatate.org #2

Povesteam cu ceva vreme in urma de Random Acts of Kindness si de o mica intamplare ce a avut loc in ziua in care am descoperit site-ul. Imi amintesc periodic si de site si de acea intamplare, dar spre rusinea mea nu am mai provocat alte astfel de mici evenimente.

Pana saptamana trecuta... Lasam pietoni sa treaca pe zebra de la Elefterie, cand am vazut o batranica ce traversa ditamai bulevardul, fara sa se uite si in directia din care veneam eu. Am pornit foarte incet pentru a-i lasa timp sa treaca fara sa o sperii. Cand a ajuns in dreptul meu s-a oprit brusc, realizand ca nu se asigurase si din directia mea. Am oprit si eu, i-am zambit si i-am facut semn sa treaca. A zambit si ea larg, mi-a facut semn ca mersi si a trecut prin fata masinii mele. Am mai dat si eu din cap o data, continuand sa zambesc.

Batranica a venit la geamul din dreapta si a inceput sa-mi spuna ceva. I-am facut semn sa stea putin, am dat muzica incet, mi-am pus avariile si am deschis geamul. Am rugat-o sa repete pentru ca nu o auzisem.

Ea: Domnisoara, ce vigilenta sunteti! Eu nu va vazusem, noroc ca ati oprit dumneavoastra.
Eu: Nicio problema :)
Ea: Va multumesc mult, sa aveti o zi minunata!
Eu: [deja razand] Cu placere, doamna, o zi frumoasa si dumneavoastra!
Ea: Stiti ca e sarbatoare azi, d'asta ma grabeam, ma duc la biserica.
Eu: Da? Ce sarbatoare e?
Ea: Intrarea Maicii Domnului in biserica, vedeti ca e sarbatoare cu rosu, sa nu spalati!
Eu: Aham, ok n-o sa spal. Sarbatori fericite atunci!
Ea: Sanatate! La revedere!
Eu: La revedere!

Am plecat de acolo cu gura pana la urechi. Nu-mi vine sa cred cat de misto sunt interactiunile cu necunoscuti. Acum ca am scris povestea nu mai stiu al cui e random act of kindness... al meu ca am lasat-o sa trec si am ascultat ce avea de zis, sau al ei ca mi-a oferit un moment de umanitate intr-o perioada in care tanjesc dupa ele.


Bunatate.org #1

Aseara, la film

Mi s-a confirmat faptul ca baietii aia care fac trailere la filme sunt foarte tari si merita sa fie foarte bine platiti.

Am vazut cu cateva saptamani in urma un trailer la Across the Universe. Ne-am zis ca trebuie vazut. Aseara, inainte sa pornim spre cinema, am aruncat o privire scurta pe Rotten Tomatoes unde nu adunase decat vreo 50% si ceva critici pozitive... Neah, sunt astia fitosi, trebuie sa fie misto filmul, n-are cum... Ei bine a avut cum.

Nu pot sa spun ca e un film prost, pentru ca nu e tocmai prost, dar nici bun nu e si cu siguranta nu are nicio legatura cu trailerul pe care il vazusem. Pe de alta parte, la ce sa te astepti de la un film despre anii '60 rated PG13? Ne-am plictisit temeinic, noroc ca imaginile erau frumoase, cantecele Beatles foarte misto adaptate la musical, cate o aparitie scurta dar cu multe artificii de la Bono si Eddie Izzard... si cam atat.

In mare, m-am simtit ca in fata unui desen facut de un copil, neputand sa-l critic pentru ca o casa e cat un om si un caine e cat un copac, cu un soi de indulgenta dragastoasa pe care o ai in fata unei creatii infantile.

Monday, November 26, 2007

Jobul ideal #5

Cand ai o grupa de cursanti cum am avut noi saptamana trecuta la Sibiu. Am cunoscut oameni surprinzatori, deschisi, haiosi, plini de viata, care desi au un job foarte greu si frustrant, desi lucreaza la randul lor cu oameni nu tocmai usor de lucrat cu, gasesc undeva in interiorul lor resursele de a zambi si de a avansa cu succes peste barierele pe care le intampina.

Doresc lumii intregi ca dupa la fel de multi ani de lucru ca aceasta grupa sa-si pastreze energia si entuziasmul de a face ceea ce fac.


Jobul ideal #1, #2, #3, #4.

Din reader

Dupa o saptamana agitata, mi-am luat si eu weekend-ul trainerului (care in cazul meu inseamna o duminica si o luni de relaxare odata la doua saptamani) si am reusit sa mai trec prin reader sa vad ce a mai scris lumea. Vreau sa impartasesc trei lucruri care au ramas.

De la Seth Godin, "The 7% solution". Pe scurt si adaptat: sa presupunem ca lucrezi in imobiliare unde toata lumea are comisioane de 6%. Sa zicem ca hotarasti sa faci un ban in plus si incepi sa percepi un comision de 7%. Ce ar trebui sa faci pentru a atrage clienti si a-i fideliza in conditiile in care esti mai scump decat restul pietei? Ok, acum inchipuie-ti ce s-ar intampla daca ai face toate chestiile astea, dar ai continua sa ai comision de 6%? You'd be unstoppable...

Iata cat de simplu e sa gandesti premium si sa-ti surprinzi clientii. Nici nu stiu ce ganduri sa mai adaug pentru ca ideea este foarte self-explanatory :)

De la Manafu, "Life Browsing". Un inceput de teorie despre tinerii care o iau prin viata ca pe web, plimbandu-se in click-uri haotice, pierzandu-si usor atentia si interesul si schimbandu-si atitudinea de la un site la altul.

Total de acord. De fiecare data cand am incercat sa explic ceva cuiva si respectiva persoana nu parea sa inteleaga, am folosit mai multe metafore pentru a ilustra ideea. Metafora lui Manafu mi se pare foarte tare, pentru ca are deja in ea o multitudine de solutii posibile la problema cu pricina.
  • Cursuri de web -> "scoala vietii" care sa te invete cum te poti plimba dintr-una intr-alta si sa si ramai cu ceva cand inchizi calculatorul :).
  • Motoare de cautare -> instrumente (on-line sau nu) care sa-ti ofere raspunsuri valide in timp scurt.
  • Portaluri -> agregatoare de informatii care sa te ajute sa-ti structurezi informatiile.
  • Site-uri de networking -> intalniri cu oameni ca tine sau cu un pas inaintea ta, de la care sa obtii informatiile / indrumarea de care ai nevoie pentru a lua cele mai bune decizii.
Sau cum spuneam in comentariu, un spatiu si o comunitate care sa fie undeva intre "career days" si sponsorship-ul de la AA.

Dintr-un film apropiat de punctul 2, Mentorship.ro. Un proiect al celor de la Oricum, care reuneste profesionisti si tineri in cautare de orientare. Asta imi aminteste de diriga dintr-a 12 a care afland ca in sfarsit mi-am gasit si eu "calea in viata" m-a intrebat daca n-as putea sa vin la liceu sa le explic si copiiilor ca e ok sa nu stii ce vrei la 18 ani si ca cea mai proasta alegere pe care poti sa o faci e sa te iei dupa altii.

Imi plac oamenii care au idei si energia de a face ceva despre ele. Am sters din reader blogurile "depresive". Autorii lor au meritul de a avea o excelenta abilitate de a analiza ce nu e bine, dar am ajuns in stadiul in care nu mai vreau sa ma uit la mizerie ca fiind mizerie, ci un mare teren viran gata sa fie fructificat. Oi fi eu optimistul care isi cauta poneiul, dar pe cuvantul meu ca e mult mai fun decat sa ma joc de-a "80% din toate conversatiile din lume sunt negative".

Friday, November 16, 2007

Pui de c********: up-date

Later edit: mi-am dat traficul peste cap din cauza folosirii cuvantului cu "c", asa ca l-am cenzurat :) Se intelege despre ce e vorba daca dati click pe link-uri. Mersi de intelegere! :)

Pui de c******** merge foarte bine! Imi scriu copiii intr-o veselie si imi place de nu mai pot! Unii scriu si sa multumeasca dupa ce le-am dat idei, sau sa-mi spuna ca au spart profa cu ce c******** au scris pornind de la puiutzii mei :) Au fost si cateva mailuri de la mamici disperate si total perplexate in fata temelor odraslelor... Am primit chiar si primul meu "hate-comment", un domnisor nemultumit ca indraznesc sa dau doar idei, nu texte intregi. Foarte tare!

Ce mi-a placut cel mai mult a fost faptul ca saptamana asta, printre search-uri gen "c******** despre..." era un search ratacit care zicea "idei de c********". Get it? Adica undeva acolo in imensitatea web-ului romanesc, exista un kinderas care nu vrea sa faca copy+paste, ci cauta idei. Super tare!

Cine stie cunoaste ca i'm a sucker for feed-back, asa ca nu va sfiiti sa dati o tura pe blogul cu pricina si sa-mi mai ziceti cum vi se pare :)

Despre masini si alte cele

Dragi parteneri de trafic,

S-a dovedit stiintific faptul ca ale voastre claxoane isterice nu fac sa avanseze traficul mai repede. Dar asta stiati deja... Ce pareti a nu sti, este ca nu aveti cu totii geamuri fumurii, astfel incat tot Bucurestiul va poate vedea cand va scobiti in nas si cand nu puneti mana la gura cand cascati. De asemenea, chiar daca aveti masini temeinic antifonate, atunci cand geamul este deschis partenerii de trafic va aud injurand. Care nu se face.

Dragi parteneri de trafic care sunteti si fumatori,

Este foarte urat sa aruncati chistoacele de tigari pe geam. Vorbeam la un moment dat cu un sofer fumator care zicea ca face acest gest pentru ca daca isi stinge tigarile in scrumiera i se impute masina. Stimabile si alti stimabili, va asumati faptul ca va put hainele, mainile, parul si gura a tutun, asumati-va si putitul masii. Eu apelez la minunatul nisip parfumat pentru scrumiera de la Bam Boo - costa 5 roni si este foarte eficient. Do it!

Si pentru ca "a spoonful of sugar helps the medicine go down", iaca site cu info utile despre traficul din Bucuresti, inclusiv livecam-uri plasate in zone critice ale orasului si harta cu lucrarile majore care ne incurca vietile si ne mananca timpul.

Enjoy!

Monday, November 12, 2007

Dati cu orez!

Super campanie umanitara! FreeRice este un site in care user-ul spune ce inseamna un cuvant si pentru fiecare raspuns corect Natiunile Unite dau 10 boabe de orez undeva in lume unde se moare literalmente de foame.

Eu am strans 1,500 de boabe si imi propun sa ma joc macar cate 10 minute pe zi. Pe langa motivele evidente de a face asta, am mai aflat si cuvinte noi sau m-am simtit foarte bine despre cate cuvinte stiu deja :)

Foto si link via e-nsider.

Success story din Busteni

Ca tot se plange Marie ca ne plangem si geme blogu' de posturi despre customer care din ciclul "asa nu", vreau sa scriu cat inca e proaspata despre o experienta foarte "asa da".

Din motive obiective, eram sambata dimineata pe la 8.00 12 oameni in cautarea unei cazari. S-a gasit Pensiunea Onix, situata fix langa Primarie, vizibila din DN.

Este bestiala! Super curat, camerele sunt mari, paturile asijderea, super dragut decorat, dus cu hidromasaj, pilote usoare si calduroase... super tare! Camera e 100 de roni, apartamentul 130. Cred ca am fost atat de entuziasmata pentru ca daca vezi Pensiunea Onix de afara, parca nu te prea invita... Dar odata ajunsi inauntru a fost clar ca nu aveam practic cum sa nimerim mai bine.

Asa ca enjoy!

Friday, November 09, 2007

Ce frumooooos! :)

Una dintre chestiile pe care credeam ca n-o sa le am niciodata este intalnirea de 10 ani de la terminarea liceului. Acu' un an si un pic, am reusit sa o am intr-un format absolut genial: Paris, doar colegii cu care am avut ceva de discutat si cu care am descoperit cu placere ca inca mai am.

Scoala si liceul meu au avut o particularitate care la vremea respectiva mi se parea foarte neplacuta. Anul trecut am descoperit cat de tare a fost de fapt. Colegii mei erau in mare parte copii de expati. In afara de 3-4 care mi-au fost alaturi in cei 9 ani petrecuti acolo, restul stateau 2-3 ani, dupa care plecau pe alte meleaguri. La reuniunea de anul trecut, asta a insemnat vreo 30 de oameni din aceeasi generatie, dintre care multi nu se cunosteau intre ei, avandu-ne ca liant pe noi astia care am parcurs tot traseul la Bucuresti.

3 povesti bune de film.



Virginie e cea mai buna prietena a mea de prin clasa a 10-a. Dupa viata agitata si total fashion la Paris, s-a retras la Annecy cu iubirea vietii ei, cu care s-a casatorit vara asta. Ea a fost fan mov inaintea mea si inca mai am pe undeva biletelele existentiale pe care le schimbam la ora de mate sau de fizica.







Caroline e cea mai buna prietena dintr-a 11-a si a 12-a. S-a indragostit iremediabil de Manu (coleg de scoala cu un an mai mic ca noi) candva inainte de bac si sunt impreuna de atunci. Anul trecut au facut si un bebe.











Pe Seb il stiu dintr-a 3-a. Imi place sa cred ca noi doi am fost starurile clubului de teatru al liceului in ultimii 3 ani de liceu :). Ioana e cu 3 ani mai mare ca noi, iar ei doi se iubesc de cand eram eu printr-a 10-a cred. S-au casatorit super idilic la Iasi dupa ce a terminat si Seb liceul, iar de o luna si ceva au si ei un bebe. Ultima data cand au venit in Romania m-au invatat sa joc bowling :)

Sa-mi traiti cu totii, ma bucur ca v-am cunoscut si ca inca ne cunoastem!

Thursday, November 08, 2007

Wanted: Sales Support

Iar angajam! Pentru cine nu ne stie, suntem Grupul Trend Consult. Ne ocupam cu training si consultanta, si suntem crème de la crème pe piata de training din Romania.

Avem si un anunt "serios" pe bestjobs, care reformulat la o cafea ar suna asa:

Mai vrem pe cineva care sa prospecteze piata si sa genereze lead-uri pentru vanzari, sa faca follow-up la campanii de marketing, sa puna oferte cap la cap, sa ne asiste consultantii in relatia cu clientii, sa se joace cu CRM-ul si sa ofere suport (adica sa se joace cu noi) la evenimentele mari pe care le organizam.

Viitorul nostru coleg ideal va avea people skills de mare angajament, va sti sa scrie si bine si frumos, si in romana si in engleza, va fi fan detalii si foarte organizat de felul lui / ei. Ah, si evident, va sti sa umble cu PC-u'.

Acum, ca de la o pensée-lutza la cititorii sai, va zic sincer ca mediul de lucru e foarte tare. Suntem relaxati, pusi pe mistouri, stim sa ne ajutam unii pe altii cand e cazul, iar business-wise, suntem pe val :)

Asa ca ziceti si la prieteni, iar daca va tenteaza, dati cu CV-u' si scrisoarea de intentie aici.

Tuesday, November 06, 2007

Introducing: e-nsider


Tudor are un proiect nou. Il cheama E-nsider si e un blog cu tot felul de gizmo-uri si gadgeturi. Arata foarte prietenos, iar cu post-ul asta m-a cucerit forever.

Spor pisi, sa-ti mearga cum vrei tu! :)

Ce inseamna sa dormi ca un prunc...

Acum cateva luni, am inteles de ce weekend-ul are doua zile. Pentru ca pur si simplu corpul are nevoie de ele ca sa-si revina. Dupa ce am tras niste multe saptamani cu weekend-uri muncitoresti, sau doar pe jumatate relaxante, am ajuns la concluzia ca atunci cand datoria ma cheama la curs sambata, respectul de mine cere lunea libera pentru recuperare.

Zis si facut, super party la intoarcere sambata seara, somn aproape non-stop duminica si luni. Azi dimineata m-am trezit cu o energie care aproape ca m-a speriat. Eram - si inca sunt! - fresh, vesela, pusa pe sotii, zambitoare si gata sa mut munti. M-am oprit sa-mi iau niste flori si mancare sanatoasa pentru pranz. Am ajuns la birou si am intins mana din reflex catre cafetiera, dandu-mi seama in ultimul moment ca daca beau si cafea, iepurasul Duracell scrie pe mine :D Asa ca mi-am turnat un pahar cu lapte in loc.

Prima chestie pe care am gasit-o in reader a fost un articol pe latrecut, care mi s-a parut absolut genial. Un domn care demisioneaza din functia de Adult si care vrea sa creasca Mic. Post-ul este scris cu o gingasie fantastica si cu energia copilului care nu a invatat inca sa se resemneze in fata nedreptatii.

Da! Anul asta se poarta joaca. Terminati cu prostiile si sa ne vedem cu bine in curtea de re-creatie :)

Tuesday, October 30, 2007

Number-versary

Cu ocazia implinirii a 300 de post-uri (yaaay!) am observat ca Blogger a dat o gherla la un moment dat si mi-a modificat profilul de capul lui. Pentru toti cei care au crezut ca lucrez in Accounting, imi pare rau sa va dezamagesc, dar eu si cifrele - nu, niciodata :)

What's your diagnonsense?

Am fost socata sa vad spotul TV pentru campania de informare despre ADHD.

Sa incerc sa trec de emotii negative si sa fiu structurata...

1. ADHD vine de la "
attention-deficit hyperactivity disorder" si este o "tulburare neurobiologica, caracterizata prin deficit de atentie, hiperactivitate si impulsivitate". Mai multe detalii aici.

2. Spotul TV - o mizerie. Arata niste copii care se poarta ca 70% dintre copii pe care ii cunosc, iar mesajul subliminal pentru parinti e ceva de genul "stai linistit, nu ti-ai crescut tu prost copiii, ei sufera de ADHD si daca ii duci la doctor si ii umpli de pastile, o sa poti si tu sa-ti citesti ziarul linistit".

3. Site-ul va las sa-l judecati voi, nu ma intereseaza forma ci fondul. Tonul este alarmist, eu daca as fi parinte m-as panica un pic citind chestii gen urmatoarele...

Tulburarea deficit de atenţie şi hiperactivitate/impulsivitate poate afecta toate aspectele vieţii unui copil. În plus, impactul este puternic şi asupra părinţilor şi fraţilor, fiind uneori cauza apariţiei problemelor în familie.

Copilul afectat de ADHD poate fi la fel de inteligent, creativ şi iubitor ca şi ceilalţi.

Cu toate acestea, un copil cu ADHD care nu este diagnosticat la timp se va confrunta cu multe probleme acasă şi în societate. Va începe sa fie perceput ca diferit faţă de ceilalţi copii, se va izola de grup, îşi va pierde prietenii, fiind respins de către colegi. Cu timpul nu va mai avea încredere în el insuşi iar rezultatele şcolare se vor înrăutăţi.

Manifestările ADHD sunt diferite în funcţie de perioada de dezvoltare a copilului, variind de la slaba concentrare, nivel ridicat de agresivitate şi impulsivitate la copilul preşcolar, până la o percepţie distorsionată a sinelui şi apariţia unor comportamente antisociale şi agresive la adolescent.

Common... la asa un discurs, nu puteati sa ziceti sincer si direct "daca nu va duceti copilul agitat la doctor o sa ardeti in iad"?

4. Cred ca nu m-as fi enervat asa tare daca nu as fi aflat mai dinainte de ADHD si de discutiile care se poarta pe tema asta prin State la ultima vreme. Din multitudinea de site-uri care spun ca ADHD e un mit, cel mai frecvent diagnostic gresit care rezulta in indoparea unor copii perfect normali cu pastile care ii tampesc, ca e cea mai comoda cale pentru parinti varza etc. etc., am ales pentru voi www.wrongdiagnosis.com unde e un articol cu ingrijorator de multe alternative de diagnostic, si o pagina despre cartea "ADHD The Great Misdiagnosis".

5. Ma ingrijoreaza lipsa de discernamant care cred ca e caracteristica pentru cel putin jumatate din populatia tarii. Sunt gata sa pariez ca foarte multi dintre cei care au vazut spotul sau site-ul sunt de mult la coada la medicul de familie, dar doar 3 dintre cei care au vazut spoturi impotriva discriminarii au luat in considerare posibilitatea de a-si schimba atitudinea rasista si de a nu le mai spune copiilor ("suferind de ADHD") ca "ii dau la tigani daca nu sunt cuminti".

6. Tot rasfoiesc site-ul ala sa mai dau un citat sau doua si nu reusesc... Imi suna de parca a fost scris de prototipul de doctor care refuza sa vorbeasca cu tine in limba romana si turuie pe medicala lui, in ciuda privirii confuze a pacientului. Te face sa crezi ca mai ai trei luni de trait, cand tu ai doar o durere in gat. Bleah...

7. Success story (despre Lili, care ma bucur ca exista!)

Lili este invatatoare. Genul de invatatoare cu har, care merge pe la cursuri de comunicare, citeste carti, constienta ca liceul pedagogic nu i-a inmanat Adevarul Absolut si Complet despre educarea copiilor.

Lili avea un elev hiperactiv, de care toata lumea se plangea (sa fie oare ADHD?). Si pe ea o incurca putin, pentru ca la fiecare inceput de ora, elevul cu pricina insista sa povesteasca ceva. Lili pierdea cel putin un sfert de ora incercand sa-l convinga sa stea cuminte si ca nu e momentul pentru povesti.

Intr-o zi, Lili s-a hotarat sa faca un experiment. La inceputul orei, a pus un scaun in fata clasei si le-a zis copiilor: "Asta e scaunul cu povesti. Cine vrea sa impartaseasca ceva colegilor, sa povesteasca ceva ce i s-a intamplat, sa spuna o poezie sau ce vreti voi, in fiecare dimineata aveti 15 minute la dispozitie sa o faceti, inainte sa inceapa ora."

Ghiciti cui i s-a potolit "hiperactivitatea" ca prin minune? De fiecare data cand parintii copilului respectiv veneau la scoala, o intrebau pe Lili ce prostii a mai facut Mihaita (nu stiu cum il cheama de fapt), iar Lili le raspundea "prostii nu a facut, nu vreti mai bine sa va povestesc despre ce face bine?".

Lili rocks! Punct.

Dragi oameni care va tineti de campanii, nu mai bine o puneti de niste cursuri masive de parenting si pedagogie decat de witch-hunt-uri din astea ipohondre? Hmm... probabil ca nu puteti, caci din astfel de campanii nu ati mai vinde medicamente. Dar totusi, incercati sa ganditi lateral: nu mai bine imbuibati cu sedative parintii incompetenti decat copii sanatosi?

Monday, October 29, 2007

Proiect

Imi place cand aflu chestii noi. Saptamana trecuta am aflat de la Vlad despre customer magazines. Foarte interesant si foarte misto scris, recomand.

Vlad din cand in cand alege ceva din miriada lui proprie si personala de proiecte si trece la realizare. De data asta i-a iesit ON, customer magazine pentru Vodafone. Despre perioada de 'gestatie' a proiectului, cititi aici. Revista are si microsite.

Enjoy si la mai mare!

Who said men aren't women? :)

Imi imaginam ca femeile vor fi intotdeauna cu un pas inainte fata de barbati in ceea ce priveste accesorizarea. Avem si de unde alege... inele, bratari, margele, cercei, agrafe, alte chestii pentru par, brose, brelocuri pentru chei, telefoane si genti, tot felul de briz-brizuri pentru masina, trusa pentru schimbat geanta, surubelnite cu manere de portelan si tot asa...

Femeile in schimb nu stiu sa aiba la dispozitie vreun tip de accesoriu care sa nu se vada... Ei bine, barbatii au!

Ziceam mai de mult de The magazin pentru domni classy din Bucuresti, Edward Zagg. Pe langa camasile impecabile, cravatele si butonii care ma fac sa-mi para rau ca sunt o doamna, la Zagg se gasesc mai nou seturi de balene James & Longbourne. Pentru ne-connaisseurs, balenele sunt niste chestii de plastic/metal care se introduc in gulerul camasii pentru a-l intari.

Setul James & Longbourne contine 5 perechi de balene de plastic colorate, o pereche de balene cu gravuri imprimate pe ele, o pereche de balene de argint si doua perechi de butoni textili. Achizitionat o bucata pentru ziua tatalui meu (un mare domn care nu imi citeste blogul, asa ca nu risc sa-i stric surpriza :P).

Sper atat pentru domnul tata cat si pentru alti domni cu simtul umorului ca Zagg sa mai aduca si alte modele de balene, mai "ghiduse"...

Domnilor, le-ati cumpara pe cele din imagine pentru a le purta cu mandrie? :)

Wednesday, October 24, 2007

B52 - full contact

Locanta de mare succes B52 are un nou site foaaaarte dragut. Profit de aceasta ocazie pentru a va directiona catre pagina de contact a clubului. Notati-va bine numarul ala de mobil pentru rezervari si stergeti orice alt numar aveati inainte!


Prietenii stiu de ce :D

Monday, October 15, 2007

Pink Martini

... na ca I just got myself excited! Am comandat biletele si am reusit sa gasesc chiar in sectorul A, randul 3!

Despre formatie... nu stiu mare lucru :) Stiu Hey Eugene de pe Youtube, stiu versurile la refren la Sympathique ("Je ne veux pas travailler, Je ne veux pas dejeuner, Je veux seulement l'oublier, Et puis je fume") si stiu inca vreo 2 melodii ascultate pe Last.FM, care descrie formatia ca fiind "Somewhere between a 1930s Cuban dance orchestra, a classical chamber music ensemble, a Brasilian marching street band and Japanese film noir".

Mai e draguta experienta de customer care cu myticket.ro. Cautand la plesneala bilete in sectorul A (fiind descurajata de mai multe cunostinte care mi-au jurat ca nu se mai gasesc) reusesc sa prind 2 locuri pe randul 3, ce-i drept neconsecutive. Il sun pe El care nu a avut o problema cu a nu sta unul langa altul, asa ca dau comanda.

La scurt timp primesc un telefon de la un reprezentant myticket care ma intreaba daca sunt sigura ca vreau acele doua bilete, ca sunt cam proaste... Au - zic eu - da' ce au? Pai sunt in fata - zice el - dar sunt nealaturate, daca mai mergeti cu cineva nu o sa puteti sa stati unul langa altul. Ah - zic eu - stiu, da' de ce sunt proaste? Sunt in margine sau cum? Ah nu - zice el - sunt ultimele 2 bilete din sectorul A1 care e chiar in fata scenei, doar ca sunt nealaturate...

Rad eu rad si sunt un pic rautacioasa, dar experienta in ansamblu a fost una pozitiva. Pe de alta parte, aviz celor care gandesc politici de customer care si celor care au grija sa le implementeze. Apreciez maxim ca cineva s-a asigurat ca stiu ce cumpar, avand in vedere ca suma nu e tocmai mica, am fost doar un pic bulversata de abordarea persoanei de la capatul firului care parca imi scadea nota la purtare ca nu tin mortis la locuri alaturate.

All in all, bravo myticket, mersi domnului de la telefon care sper sa nu mi-o ia in nume de rau daca ma citeste si hai cu concertu'! :)

Don't state the obvious

Nu am scris nici de NOFX, nici de Muse.

In primul rand pentru ca mi-a placut atat de mult si le-am trait atat de intens incat nu vreau sa le pun in cuvinte. Cine a fost stie, cine nu - nu si gata. Daca nu ma mai roaga Ioana sa-i scriu review-uri pentru H2O, nu mai vorbesc despre muzica pentru ca e ca si cum as dansa despre arhitectura.

In al doilea rand, toate concertele la care am fost in Bucuresti (si vorbesc aici de trupe din afara, nu de autohtonii nostri) au reusit sa-mi lase o urma de gust amar, fie ca era ca o picatura sau un polonic de algocalmin... De la organizatori mai mult sau mai putin incompetenti, la locatii de toata jena, la publicuri necivilizate... nu am reusit pana acum sa zic "bravo frate! felicitari de la cap la coada!".

Bine-bine... Errare humanum est si alte cele... Cateodata insa imi uit indulgenta acasa. Cand dau o suma semnificativa pe un bilet, cand vine o trupa pe care o astept de nu stiu cand, cand e un concert care ma astept sa atraga "lume buna", toate astea imi creaza asteptari. Ma astept sa am ce bea acolo daca n-am voie cu bautura de afara. Ma astept sa am loc de dans cand canta una dintre cele mai tari trupe punk ale momentului. Ma astept ca bodyguarzii sa fie acolo "just in case", nu de dragul de a bate copii. Ma astept ca organizatorii sa faca in asa fel incat daca ajung cu doua ore inaintea inceperii evenimentului, coada sa nu ma impiedice sa vad opening act. Ma astept sa nu vad priviri incruntate si acuzatoare pentru ca am inghiontit pe cineva la 1,5m de scena... etc.

Sa nu fiu inteleasa gresit, nu a reusit nimeni pana acum sa-mi strice placerea unui concert din cauza de chestii ca cele de mai sus. Asta nu face insa gustul amar mai putin neplacut.

Oare cat o sa mai dureze?

Ne vedem la Pink Martini... de data asta ma astept dinainte sa se fi vandut mult mai multe bilete decat trebuie...

Friday, October 12, 2007

Aliati

Am primit de curand un forward din ala pseudo-filosofic, doar ca de data asta mi-a placut. Mi-a placut pentru ca era o punere in cuvinte a unei chestii in care chiar cred. Era vorba despre oameni care au supravietuit 9/11 din cauza unor maruntisuri care le-au dat programul peste cap. Unuia nu-i sunase alarma de dimineata, altul pierduse autobuzul, altul isi uitase nu-stiu-ce acasa si trebuise sa se intoarca din drum, altul se blocase in trafic pentru ca incepusera lucrari pe artera pe care mergea de obicei la birou...

Stiam teoria asta de mult, ca e o ordine in chestii si ca nimic nu e intamplator si asa mai departe. Mai mult decat atat, am si trait-o pe pielea mea la un moment dat (pentru cine tine minte povestea cu sticla de Angelli), dar zilele astea mi-am dat seama ca abia de curand am integrat pe bune filosofia asta si ca a devenit parte din atitudinea mea, nu doar una dintre teoriile destepte la care ader doar mental.

Daca ma uit in urma, multe dintre "accidentele nefericite" care pareau sa ma incurce erau de fapt un fel de aliati aparuti in viata mea exact atunci cand aveam nevoie de ajutor, dar eram prea preocupata de prostii ca sa-mi dau seama de asta. O durere sinistra de masea atunci cand ma lalaiam aiurea la un job care nu ma mai satisfacea a rezultat intr-o saptamana de stat in casa si tacut, timp in care am stat in sfarsit de vorba cu mine si mi-am dat seama ce am de facut. O indigestie de zile mari care m-a tinut la pat trei zile m-a ajutat sa-mi dau seama ca inghit prea mult...e chestii care nu sunt bune pentru mine :D. Accidentul de masina de vara asta m-a mangait usor pe cap aratandu-mi ca ma bag in prea multe proiecte si ajung sa ma maltratez asa cum acel camion mi-a maltratat aripa din stanga. Raceala magistrala din ultimele zile mi-a oferit somnul si linistea pe care mi le refuz de cateva saptamani bune.

Si lista ar putea continua... Ideea e ca "accidentele" se transforma in "aliati" atunci cand reusesc sa fac pasul acela inapoi si sa ma intreb "ok, what's in it for me?".

Nu stiu altii cum sunt... la mine e destul de simplu. Atunci cand eu n-am grija de mine, cand imi neglijez nevoi fundamentale, cand ma mint singura, cand ma las dusa de valuri care nu sunt de fapt ale mele, atunci tot eu ma trag de maneca. Subconstientul imi este cel mai bun prieten si are grija sa ma avertizeze ca imi bat joc de mine, sub forma unei raceli, a unei busituri, a unei glezne scrantite sau mai stiu eu ce.

Un om care poarta in el un virus contagios merge la film. Sala de cinema e plina. Cel putin 20 de persoane sunt expuse la acel virus. De ce doar 1 dintre ele se imbolnaveste? What's in it pentru acea persoana sa se imbolnaveasca tocmai atunci? Bine-bine, e mai sensibila, are sistemul imunitar mai la pamant decat ceilalti... tocmai asta zic si eu :) De ce tocmai atunci e mai sensibila si cu imunitatea mai varza, si nu cu o saptamana inainte, sau dupa?

Si acum, sondajul de opinie... Va invit sa va intrebati ce se intampla in viata voastra ultima data cand vi s-a intamplat ceva "nasol"... sau data viitoare cand va ia raceala sau durerea de masea, intrebati-va care e beneficiul pe care il aveti. Nu e vorba de optimism sau pozitivism aici, doar de introspectie si luciditate.

Monday, October 01, 2007

Socializam?

Mi-ar placea sa mai cunosc niste oameni asa cum s-a intamplat cand am fost plecata prin tari straine. Nu mi s-a mai intamplat de mult si ma intreb de ce...

In Paris, in Barcelona, in Viena am interactionat cu necunoscuti cu o nonsalanta totala si m-am distrat maxim fara sa simt ca daca am schimbat doua vorbe cu un baiat in metrou vrea ceva de la mine sau ca daca am facut o gluma cu o fata de la o alta masa din cafenea acum trebuie sa ne imprietenim. Pur si simplu, random social acts care m-au facut sa ma simt fiinta umana printre fiinte umane.

In Bucuresti simt ca am ceva de dovedit. Cand ies cu prietenii prietenilor, am impresia ca ceilalti cauta din priviri un CV pe fruntea mea, sa gaseasca intai o eticheta care sa le zica daca e ok sa interactionam sau nu. Ma uit la oameni pe strada sau in carciumi si-mi imaginez ca daca i-as zambi intamplator unei persoane de sex opus pentru ca-mi place tricoul lui, m-as trezi ori cu o invitatie la sex ori cu poseta prietenei in cap.

Cand s-a intamplat sa impart o masa de carciuma cu cineva in orase straine, de fiecare data am ajuns sa stau de vorba cu oamenii aia, sa vorbim despre muzica sau nemurirea sufletului, fara sa facem schimb de mailuri sau de fluide la sfarsit. Lucrul asta nu mi s-a intamplat niciodata in Bucuresti.

Si ma intreb... is it me? Oare sunt eu altfel cand sunt in vacanta? Mai sociabila? Mai vorbareata? Mai abordabila?

Is it my crowd? Poate ca descurajeaza bratul Lui din jurul gatului meu cand suntem gasca mare, sau cotcodaceala si hihaiala atunci cand ies cu fetele.

Or is it lumea din orasul asta? Oare chiar sunt atat de auto-izolati social oamenii? Chiar nu exista pic de curiozitate sau interes pentru alte suflete care roiesc in jurul tau, in aceleasi terase si aceleasi baruri? Nu inteleg de ce nu ai vrea sa ai o conversatie cu o persoana total necunoscuta, dar cu care in mod clar impartasesti macar cateva chestii, din moment ce iesiti in aceleasi locuri sau mergeti la aceleasi concerte.

Cateodata imi place senzatia aia de "lumea e mica, cateva mese". Alteori insa ma intristeaza teribil impresia ca planeta mea are o populatie de 100 de locuitori, dintre care 20 sunt la birou, 10 sunt acasa si cu restul ma vad din an in paste.

Imi propun sa ies mai des, sa-mi dau ocazia sa-mi infirm teoria...

Incepe sfarsitul

In fiecare an e un moment anume cand te gandesti pentru prima data "hmm, mai e putin si se termina anul...". Anul acesta a venit sub forma RoBloggers Survey 2007, care m-a intrebat ce a fost nou pe blogul meu in ultimul an. Am zis ca ceva mai multa maturitate in posturile 'serioase' si mai multe posturi 'usurele' decat mi-as fi dorit.

Chestionar by Cristian Manafu & Carmen Holotescu, luati si completati, sunt foarte curioasa sa vad rezultatele.

Wednesday, September 26, 2007

De relaxare cu rasete

Aseara am vazut faimosul 4 luni si ceva. Am ajuns acasa si-mi doream mai mult ca orice sa dau pe gat jumatate de sticla de vin si sa ma uit la ceva care sa ma faca sa rad...

Si am ajuns aici. Dane Cook e un stand-up comedian foarte foarte funny, foarte reusit fizic, cu un umor foarte pe gustul meu. A se savura cu incredere, on so many levels :)

Enjoy!

Tuesday, September 25, 2007

Sharing

Am avut o conversatie despre carti in weekend care m-a facut sa realizez ceva. Exista niste carti care imi sunt gravate pe creier. Carti pe care le-am citit si rascitit. Personaje cu care as vrea sa ies la cafele. Autori care as vrea sa-mi fie rude. Povesti pe care o sa le spun copiilor mei si / sau copiilor altora.

Particularitatea situatiei este ca desi pot povesti despre ele, desi pot face rost de traducerile in romana, nu voi putea niciodata sa impartasesc deplin experientele acestor carti cu cele mai apropiate persoane din viata mea, caci deh, sunt singura in gasca mea cu franceza ca a doua limba materna. Incerc totusi sa scriu doua vorbe despre fiecare...



Les Fleurs Bleues
,
de Raymond Queneau

Cartea asta este Queneau facand dragoste cu limba franceza, din Evul Mediu pana in prezent. Ducele d'Auge pleaca la plimbare si il viseaza pe Cidrolin, un pierde-vara din vremurile noastre, care la randul lui il viseaza pe Ducele d'Auge. Acesta ajunge in Parisul modern unde se intalneste cu Cidrolin si se intampla tot felul de chestii.

Nu am mai citit niciodata un autor care sa sustina o poveste total hilara si in acelasi timp sa creeze o cascada de jocuri de cuvinte, de metafore, de anacronisme si de mistouri aprige la adresa epocii in care a trait.

Din pacate, cred ca Les Fleurs Bleues nu are niciun sens in romana... Daca trebuie sa gasesc o comparatie, as zice ca e ca si cum te-ai apuca sa le traduci Caragiale francezilor, dar asta nici nu incepe sa descrie cam cat de genial de francez a fost Queneau.



L'écume des jours
, de Boris Vian

Povestea asta e un balon de sapun din cristal, pe care Vian il creaza cu o gingasie de nedescris. Poveste despre dragoste, despre muzica, despre filosofie, despre gastronomie, fiecare cu metaforele ei, care te fac sa-ti doresti sa traiesti in lumea aia.

Cred ca o gasiti cu usurinta in librariile noastre (Spuma Zilelor), luati-o si cititi-o cu dragul cu care pare a fi scrisa.





Electre
, de Jean Giraudoux

Da, Electra e domnisoara care o uraste pe maica'sa pentru ca l-a omorat pe ta'su si s-a cuplat cu capitanul lui si il imbarliga pe fra'su sa ii omoare pe amandoi netrebnicii. Dar nu despre asta e vorba! E vorba despre twist-ul pe care il da Giraudoux intregii povesti, despre cum invarte el frazele si cum construieste dialogurile, despre cum te face sa iubesti si sa urasti toate personajele in acelasi timp.

S-ar putea sa fiu un pic cam subiectiva in privinta acestei carti... Am jucat piesa intr-a 11-a si a iesit spectaculos, am luat super nota la oral la bacul de franceza datorita ei, asa ca s-ar putea ca dragul meu de aceasta carte sa vina mai mult din relatia pe care am avut-o cu ea :)



Huis clos
, de Jean-Paul Sartre (sau Jean-Sol Partre, cum ar zice Vian :) )

Teatru. Scurt. Genial! Am ajuns sa o citesc tot datorita celei mai tari profe de filo ever made (despre care am mai povestit). Cred ca a fost momentul in care am inceput pentru prima data sa ma intreb ce-i cu cei din jurul meu, cum ma raportez la ei, cat conteaza perceptia lor si cat nu si cam cat de f***ed up sunt relatiile interumane in general.

Cum e cand ii lasi pe ceilalti sa ajunga infernul tau, cand ii folosesti ca oglinda, cand nu esti in stare sa iesi din cochilia ta proasta in care ai intrat din educatie si in care ramai din prostie...

La noi ii zice Cu usile inchise si o gasiti cel putin la Rao intr-o culegere de teatre ale lui Sartre (care oricum merita citita cu totul :) ).



Le spleen de Paris
, de Charles Baudelaire

Am trecut de faza in care sa gust balacelile depresive ale unora sau altora. Baudelaire are totusi niste depresii superbe... Dincolo de preferata mea din aceasta culegere de poeme in proza, ansamblul mi se pare intunecat fara resemnare, cu un iz de normalitate care pe alocuri ar putea sa te induca in eroare facandu-te sa crezi ca Baudelaire era de fapt ok la capul lui, in general un montagne russe de tandrete si violenta impresionante.


Ar mai fi si Strainul lui Camus, Candide al lui Voltaire si inca cateva, dar la faza cu insula pustie, eu pe astea 5 le vreau!

Sunday, September 23, 2007

Béjart

Am fost ieri la spectacolul companiei de balet Béjart, in cadrul festivalului Enescu. Mi s-a parut un spectacol foarte incoerent, piesele muzicale nu aveau legatura unele cu altele, nici cu miscarile, care la randul lor nu aveau legatura unele cu altele. Am inteles ca Béjart este din pacate pe duca si ca din acest motiv scade calitatea spectacolelor, iar balerinii cei mai buni pleaca.

Dar nu despre asta vreau sa vorbesc, pentru ca desi perceptia mea a fost aceeasi cu cea a unor oameni care respira balet de o viata, nu sunt nici persoana si nu e nici locul pentru critica de balet.

Vreau sa vorbesc despre public. Despre sala de la TNB care era plina ochi. Desi era clar ca toate locurile sunt ocupate si ca nimeni nu renunta la biletul de 100 de roni, cei cu bilet fara loc insistau sa se aseze pe locuri care nu erau ale lor. Mai mult decat atat, insistau sa stea la discutii interminabile cu cei pe ale caror locuri se asezasera. Copii, tineri, oameni maturi, batrani, de la blugi la rochii de gala, o viermuiala care avea ceva din energia cozii la bere de la Rolling Stones.

Nu stiu de ce, cand am vazut cata lume e, ma asteptam sa fie echivalentul high-class al lui Frequency... o mare de oameni intr-un spatiu mic, toti uniti prin dorinta de a vedea un spectacol care sa le incante simturile. Ma asteptam ca daca punkistii cu litri de spritz la bord isi cer scuze cand iti dau un cot in coaste la pogo, domnii si doamnele care merg la un spectacol de balet sa dea dovada de cel putin aceeasi curtoazie...

Ei bine, nu! Iti explic de 5 ori ca stai pe locul meu, iti arat biletul pe care scrie ca ala e locul meu si iti explic ca nu poti sa stai langa mine pentru ca cele doua scaune din dreapta si cel din stanga sunt ocupate de familia mea. Tu stai acolo si te uiti absent in gol si nu schitezi niciun gest. Imi imaginez ca nu m-ai auzit, si te bat usor pe umar sa-ti atrag atentia. Rastesti la mine un "de ce ma impingi, duduie!" si continui sa stai pe locul meu. Hai frate! Pe langa doamna cu pricina, alti domni si doamne care se buluceau mai ceva ca la coada la carne, calcand si inghiontind, parca total paraleli cu faptul ca mai sunt oameni in jurul lor...

Pauza. Tigara. Inapoi in sala, oameni pe locurile noastre. Le explic si lor ca acele locuri sunt ocupate (desi era clar si pentru un autist de 4 ani ca TOATE locurile erau ocupate) si in timp ce se ridica luandu-si tot timpul din lume, respectivii maraie ceva intre "a da? nu stiam?" si "de ce v-a mancat in locuri sa plecati?", cu priviri de parca le-am fi omorat copiii si necinstit nevestele.

Am fost la premiera de blockbustere cu sala plina la Plaza din DT, unde am explicat in cateva randuri cam ce hoarde barbare se desfasoara (aici sau aici). Da, si acolo se intampla des ca unii sa se aseze pe locurile altora. Nu am trait insa niciodata acolo ce am trait aseara. Nu am intalnit izul bovin de aseara in locurile in care m-as fi asteptat sa-l intalnesc.

Nu mai comentez despre cat de snob a fost publicul de aseara si ce mi-au auzit urechile dupa spectacol. Imi pare rau ca la NDT nu s-a umplut sala. Imi pare bine insa ca lumea de aseara nu s-a prezentat acolo. Ar fi fost ca Botezatu la NOFX.

Photo de aici.

Thursday, September 20, 2007

Kiwi facts #3: Zorbing

Postul de ieri al Mironei m-a facut sa realizez ca am o veste foarte buna pe care inca nu am impartasit-o...

Se poate zorbing in Romania! Mai precis in Poiana Brasov, langa complexul Capra Neagra. Am inteles ca baietii ies cu cele patru zorb-uri din dotare in fiecare weekend fara ploaie. Asa ca fiti cu ok pe buletinul meteo si dati o fuga pana acolo pana nu vine zapada :) 30 de roni coborarea si zorb-uri in care pot intra si 2 persoane in acelasi timp.

De ce e label de "kiwi facts"? Pentru ca sportul a fost inventat de neo-zeelandezi, desigur! Pentru necunoscatori, zorbing-ul consta in a te baga intr-o bila ca cea din imagine si a te da de-a dura pe un deal. Hours and hours of fun!

Kiwi facts #1, Kiwi facts #2

Wednesday, September 19, 2007

Accesorism

Care n-are cum... Au inventat practic margele pentru casti!




Photo via supervibe.

Monday, September 17, 2007

Tiiiiiime, is on my side

Este foarte tare cand formatiile adolescentei nu se despart si continua sa scoata chestii misto. Am o senzatie de caldurica foarte familiara si familiala cand ii vad cum s-au maturizat si au evaluat in timp...



Pe de alta parte, daca se intampla sa fie o formatie care a disparut sub radar la un moment dat, parca ma trece un fior cand vad riduri in plus sau privirea care tradeaza experientele care au trecut peste oamenii respectivi... si imi amintesc ce traiam eu cand ei traiau asta:



Am si eu riduri in plus. Inca nu prea stiu ce sa fac cu ele :)

Hai frate...

Cat de prapastios e MS Clip Organizer... pai cu o atitudine ca asta, cum sa nu te arda Apple?

Alba-neagra

Alba-neagra este un joc obositor. Cand ma gandesc la el imi amintesc de o doamna in vacanta in Eforie Nord sau Sud, prin '90 si ceva, care se incapatana sa castige. A incercat de foarte multe ori si evident ca nu i-a iesit niciodata. Si totusi, la fiecare tura era convinsa ca de data asta o va nimeri.

Mi se intampla sa ma aflu fara sa vreau in pozitia doamnei cu pricina. Am o serie de iscusiti in alba-neagra in jurul meu, din ciclul "care are - care n-are - care e castigatoare", "o sa vin - ba n-o sa vin - ba o sa vina altcineva", "facem asta - ba n-o facem - bai hai ca o facem", "mergem - ba nu mergem - ba mergem altundeva", "am zis ca zic - da' nu mai zic - si daca totusi zic", etc. si etc. Diferenta e ca eu stiu ca n-am cum sa castig, ca sansele de a nimeri varianta corecta sunt la fel de mari cu sansele de a castiga un tab siclam intr-o sticla de FruttiFresh. Si obosesc. Si incep sa ma intreb...

E neatentie? Zici ca faci ceva si nu esti atent la tine in timp ce vorbesti si atunci uiti? E frica? Ai zis ceva, da' ti-e tarsa sa anunti ca te-ai razgandit asa ca o bagi sub covor sperand ca trece de la sine? E iluzia atotputerniciei? Ai impresia ca poti face absolut Tot si esti la fel de surprins ca mine cand nu te tii de cuvant?

Si ca tot ziceam de lectii si de responsabilitate... oare eu ce pot sa fac pentru a nu fi prinsa in jocuri de alba-neagra? De fiecare data cand cer ceva cuiva, sa vin cu printu' cu checklistu' (te angajezi pe bune sa faci asta? sigur o faci pana la data de? sigur imi zici macar cu 48 de ore inainte daca intervine ceva? sigur-sigur?)? Sa-mi fac un tricou cu "say what you mean and mean what you say"? Sa-mi pregatesc planuri B pentru toate proiectele care implica alti oameni? Sa amenint?

Sau sa-mi schimb obiectul muncii si sa ma fac ministrul educatiei, astfel incat lumea sa invete inca din frageda pruncie ca alba-neagra nu e un joc frumos?

Friday, September 14, 2007

Learning

Caramida 1: Nu o sa uit niciodata prima ora de filozofie din clasa a 11a. Mlle. Audebeau, la cei probabil 25 de ani ai sai la vremea aia, a intrat intr-o clasa galagioasa care era pregatita sa nu o ia foarte in serios din cauza varstei.

In 30 de secunde dupa ce si-a pus geanta pe masa si a inceput sa vorbeasca, pana si mustele tacusera si ascultau cu gura cascata. Nu mai tin minte ce a zis, cert e ca a fost un intro genial despre realitate, perceptie si intrebari filozofice, super insightful, care m-a lovit in moalele capului. Tirada s-a incheiat cu "cand sunteti convinsi ca stiti cine si cum sunteti, ganditi-va doar la asta: in momentul asta voi nu va vedeti fetzele, ceilalti vi le vad". Atunci m-a lovit si in moalele sufletului si mi-am dat seama ca tocmai am cunoscut un om foarte important pentru viata mea.

Uitandu-ma in urma, Mlle. Audebeau este cea care mi-a deschis usa spre 80% din cine sunt acum.

Caramida 2: Aceeasi Mlle. Audebeau ne-a povestit despre JP Sartre. Alea cu existentialismul este un umanism, totul e alegere, suntem 100% responsabili pentru tot ce ni se intampla, chiar si pentru chestiile care par a fi externe si dincolo de abilitatea noastra de a le controla.

Au! Adica eu aleg tot? Adica n-am pe cine sa dau vina? Adica chiar daca se intampla ceva din exterior tot eu sunt responsabila de felul in care reactionez la acea chestie exterioara? F***! Pai atunci ar trebui sa fiu atenta la tot ce fac si la tot ce mi se intampla, nu?!

Si uite asa, pe la 17 ani sau cat aveam atunci m-am angajat fata de mine sa invat din experientele pe care le traiesc.

Acum... intrebare pentru oamenii care se intreaba "ce-ar trebui eu sa schimb ca sa castig meciul data viitoare?" in loc sa spuna ca i-a furat arbitrul, sau ca era terenul ud, sau mingea rotunda:

Mai tineti minte momentul, conjunctura, perioada in care ati inceput sa invatati din experienta? Imi puteti spune ce v-a invatat sa faceti tot posibilul pentru a va asuma propria viata?

Daca preferati sa-mi raspundeti pe mail, please do la pensee dot lutza at gmail dot com.

Salveaza in PLM!

Vai ce campanie... continuu sa sper ca e o chestie facuta la misto de o mana rauvoitoare...

Pe scurt, niste unii de care nu am auzit si care se autointituleaza "unul dintre cele mai importante magazine de IT&C din Romania" a lansat cu mandrie si tam-tam un nou seriviciu care de fapt nici nu conteaza ce stie sa faca. Cert e ca se numeste "PLM", de la "produsele din lista mea". Va dati seama ca nu exista limite la derivari care mai de care, din ciclul "clientii trimit produsele in plm", "salveaza in plm", "adauga la plm", "scot din plm" si multe altele...

Dar nu asta e cel mai funny, ci disclaimerul la adresa acronimului, sau a abrevierii cum le place lor sa zica: "Pentru a inlatura orice confuzie in privinta abrevierii PLM, desi aceasta a fost si este folosita de toata lumea pentru a prescurta 'Plecat La Magazin', in acest caz se trage de la 'Produsele din Lista Mea'."


Tuesday, September 11, 2007

Au venit! :)

E vorba despre ele, fresh out of the box, insotite de satisfactia ca stiu trei miscari diferite dupa o zi de incercari :)



Tuesday, September 04, 2007

Play?!

Din ciclul "anul asta se poarta joaca", trebuie sa ma mai laud cu cel mai inspirat cadou primit de la colegii de birou: Twisteeeeeeeer! Evident ca l-am probat de indata, multumiri colegului Todo pentru ca s-a oferit sa-si suceasca incheieturile si multumiri Mariei care a imortalizat momentul.

O lume cu mult soaaaare si multe jucariiiiii... :)

Monday, September 03, 2007

Kiwi facts #2: Poi-poi-poi!

I-ati vazut pe copiii care se joaca pe plaja cu niste bile atarnate de niste sfori, atarnate de degete? Alea sunt Poi. Am mai scris despre asta la un moment dat. Se pare ca ceea ce cunoastem noi ca Poi de pe plaja sau de la circ isi are originile in traditiile Maori, oamenii care au fost primii in Noua Zeelanda.

Eram oricum fascinata de jucariile astea, cand am mai aflat si ca sunt din NZ a trebuit sa iau masuri. Azi am primit confirmarea comenzii de doua perechi - una cu panglici galbene si una cu bile luminoase care-si schimba culorile, astfel incat cand te joci cu ele, practic te joci cu curcubee :)


poza unu de aici, celelalte de aici.

Despre Noua Zeelanda: Kiwi facts #1

Friday, August 31, 2007

Ce Zenu' meu!

Nu e nevoie de multe ca sa se vindece omul de snobism. Pana mai ieri, nu concepeam sa posed vreodata alt player de muzici decat iPod - vezi doamne, fashionu', iconu', statementu', brandu', appleu' alea-alea.

Pana cand am primit obiectul pe numele sau ZEN. Cu asa un nume cum sa nu-l indragesti? Stie muzica, stie poze, stie filme, stie radio, stie voice recording, stie slideshow-uri, stie organizer, stie sa se lege la televizor, stie 60 de giga de toate astea, stie sa descarce chestii direct de pe aparate foto, camere, stick-uri si alte divaisuri... ce sa mai: stie!

Si daca toate astea nu erau suficiente pentru a ma cuceri, am descoperit ca daca il combini cu o pereche de ochelari de soare polarizati, stie si curcubee!

Gata! I love my ZEN! :)

Thursday, August 30, 2007

Fa ceva.

Inca sub influenta gustului amar lasat de filmuletele astea, va rog sa faceti 3 lucruri simple:

- scoateti incarcatoarele de telefoane din priza dupa ce le-ati folosit
- opriti apa cat timp va periati pe dinti
- nu mai folositi balsam de rufe, detergentul praf sau lichid miroase si pufosheaza just fine

V-as zice si sa nu mai aruncati mucuri de tigari pe jos si sa plantati cel putin un copac pe an, dar cred in puterea exemplului si recunosc ca pe astea nu am reusit inca sa le fac.

Nu-mi place de mine in privinta asta. Si eu sunt printre cei care isi bat joc de bila asta frumoasa pe care traim. Dar incet-incet gesturile mici devin reflexe si pot exersa cu usurinta noi gesturi mici si tot asa... Daca esti dependent de masina si de tot felul de produse care fac rau la mediu, nu inseamna ca nu poti sa scoti chestii din priza si sa nu-ti arunci pe geam apa, electricitate etc.

Small things make big differences.

Wednesday, August 29, 2007

Speechless :)

Astazi e ziua mea. Silvia si Marie mi-au facut un cadou care m-a... nici nu stiu ce sa zic ca m-a... :) Din ciclul imagini care fac cat o mie de cuvinte, imaginile astea fac cat o mie de cadouri. Ma gandeam sa postez aici chestiunea cu pricina (caci da, a venit sub forma de cod), dar poate ca ar parea un pic prea narcisist, chiar si pentru mine :) Asa ca aruncati cu privirea la Maria sau la Silvia.

Va iubesc fetelor! :)

Thursday, August 23, 2007

Oooooo da!

No comment :)

Wednesday, August 22, 2007

Adio!

Sunt obiectomana. Am colectie de bufnite decorative, mii lumanarele si suporturi de lumanarele, betisoare parfumate si diverse alte chestii delicios de inutile. Ma atasez uneori bolnavicios de obiecte.




Introducing Cana din care imi beau cafeaua la birou de prin 2003 sau 2004. Am avut-o la toate joburile. Aducerea canii la birou marca momentul in care incepeam sa ma simt confortabil la noul job si hotaram sa incep sa-mi marchez teritoriul.






Saptamana trecuta, plecata de la birou fiind si intamplandu-se chestii foarte misto dpdv profesional, cana a suferit un accident. Cineva a incercat sa o spele si a reusit sa o ciobeasca. Pentru ca am aflat de curand ca nu e feng shui sa pastrezi chestii stricate, ciobite, rupte etc., am decis ca e momentul sa-mi iau ramas bun de la ea. Ii multumesc pentru contributia la trezirea mea in fiecare dimineata muncitoreasca, ii multumesc pentru subiectul de conversatie care a fost la noile locuri de munca ("ce-i cu bufnita aia?") si pentru ca a fost parte din ritualul de inceput / parasit joburi.

I hope there's lots of coffee in mug heaven :)

Tuesday, August 21, 2007

Still alive, still kickin'!

Traiesc, muncesc, ma joc, ies, ma plimb, amazonesc, ma pregatesc sa mai implinesc o varsta necunoscuta si astept ziua aia in care vor fi bifate de pe lista ordinea si curatenia in casa, mailurile personale overdue ca sa pot sa scriu in liniste toate chestiile care s-au intamplat si pe care vreau sa le shareuiesc.

Pana atunci, spor la toate! Life is peachy! :)

Poza imortalizeaza unul din momentele suprarealiste ale concediului: tragand pe pai niste rom cu cola, fundul paharului a cazut pe masa. I basically sucked the bottom off a glass! :))

Monday, August 13, 2007

Yaaaay! :)


Gata! It's sooooo official! Ne vedem la Muse!

Via Feeder si Hotnews si... chiar nu mai conteaza! Se merge la Muse! :)



poster via Feeder.


PS: si nu, nu sunt adusi de Events, deci e ok! :))

Friday, August 10, 2007

Estivale

Poate ca ati vazut prin dreapta ca terasa The Shire Vama Veche si-a facut blog. Dupa cum spuneam, imi place mult acolo, asa ca daca tot lucrez week-end-ul asta, macar sa profanez si eu 'conceptul' unora despre Vama si sa o ard cu laptopu' pe terasa, cu picioarele in nisip :)


Tot din Vama, si culmea - tot din capitolul 'tehnologie', pe VamaNews vedeti ce se mai intampla pe acolo, cum e vremea sau cum se mai distreaza betzivii... aaaaa, pardon, turistii! :)


Si tot de vara, daca puteti, mergeti neaparat pe 18-19 august la B52&H2O Bootcamp, pe plaja Navodari - Mamaia. Pe langa muzici si vizualuri, se poate cu kite-uri, windsurf, kaiace... O sa fie absolut bestial. Dati o raita pe site, mie mi se pare cel mai bun site romanesc de eveniment pe care l-am vazut pana acum.

Tuesday, August 07, 2007

Intermezzo

Pana sa apuc sa povestesc concedii si alte ganduri si gandulete (si credeti-ma ca am adunat ceva material de scris in doua saptamani!), vreau sa va impartasesc ceva.

M-am reindragostit de Oasis! Am toata discografia pe loop de doua zile.

Atat :)

Ah! Si viata e scurta si frumoasa!

Monday, July 30, 2007

Asa da revenire la realitate!

In ordine cronologica, multumirile pentru o intoarcere din vacanta absolut spectaculoasa:


- lui Stoi, pentru ca a fost primul care m-a anuntat ca Noua Zeelanda a ridicat viza turistica pentru romani pentru sejururi pana in 90 de zile. Yaaaaay! :)






- lui Igu, pentru ca la el am vazut prima data insiruite niste cuvinte pe care mi le doream alaturate de multa vreme: "Muse la Bucuresti in octombrie"! Super taaaaaare! :)

Sunday, July 22, 2007

Pa! :)



Maine plec in vacanta. O saptamana. Abia astept! Sa fiti cuminti si sa ne vedem cu bine si cu povesti frumoase in august!

Events strikes back

La invitatia lui Felipov, zic ce am zis deja prin comment-uri si in vazul lumii: ceea ce Events, marii organizatori ai concertului Rolling Stones din 17 iulie de pe Lia Manoliu considera scuze - e o gluma proasta. Un mod jalnic de a arunca responsabilitatea acolo unde nu apartine, inca o dovada de lipsa de profesionalism - si de lipsa de legatura cu realitatea publicului if you ask me.

Cand a organziat B'estivalul, Emagic Entertainment a cerut in mod explicit un anumit numar de puncte de vanzare de bautura si un anumit numar de vanzatori. Adica? Adica si-au asumat responsabilitatea pentru experienta spectatorilor, de la intrare si pana la iesire. Si? Si a fost bine!

Events, dupa ce ca nu au fost in stare sa faca acelasi lucru, se mai si lauda ca nu au facut-o. Din punctul meu de vedere, a spune ca "dom'le, noi am organizat evenimentu' da' noi nu stim cate puncte de vanzare trebe si prosti sunt aia cu cateringu'!" este acelasi lucru cu a spune "Buna ziua! Ma cheama Mihaita, organizez primul meu eveniment si inca nu am aflat ca eu raspund de tot ce se intampla din momentul in care CLIENTUL meu intra la concert si pana in momentul in care iese inapoi pe strada".

And that's all I had to say about that...