Monday, July 09, 2007

Introducing: the long lost cousin

Acu' vreo 7 ani, am vazut si eu cam cata mai familia am pe linie paterna. O gramada de lume, adunata la o inmormantare (caci asa se pare ca se aduna neamurile mele, la nunti sau la inmormantari). Cunosteam foarte putini dintre ei. Un verisor primar mai mic, prea mic de mers la bere cu - si atunci, si acum - inca unul (ne-primar... nu stiu de care), prea mare si prea plecat prin tari straine ca sa se poata infiripa vreo discutie dincolo de "ce-ai mai facut in ultimii cinci ani?". Inca 2 (iar grade complicate), cu care nu s-a legat nici macar un playdate in frageda pruncie. Ma rog, de toti oamenii astia stiam si ne mai vazusem cu diferite ocazii.

Atunci am aflat de existenta varului Alexandru. Cand mi l-a prezentat tata credeam ca ma ia la misto si daca n-ar fi fost momentul deprimant, cred ca l-as fi certat ca nu m-a anuntat si pe mine ca mai am rude de varste relativ apropiate (eu fiind inca de pe atunci in trip-ul in care invidiez oamenii cu familii mari si relatii stranse). Varul Alexandru era pe vremea aceea student la Arte si locuia intr-o mansarda pe undeva prin Dorobanti. Ne-am povestit vietile, mi-a aratat ce poze facea pe atunci si ne-am vazut de vieti.

Cam cat de ciudat e sa cunosti un om pentru prima oara si sa stii ca ti-e ruda? Esti setat sa crezi ca asta inseamna lucruri, dar pana la urma, by default, tot un necunoscut e, nu? La cei 18 anisori sau cat aveam pe atunci, inca in filmul "tales from another broken home", nu intelegeam prea bine cum sta treaba cu familia, mi se parea doar ciudat. Ma rog... asa cum se intampla, ne-am pierdut telefoanele si ne-am pierdut de tot, pana acu' vreun an, cand datorita miracolului tehnologiei moderne, m-a gasit pe net. Mult mai vesel decat la o inmormantare, wouldn't you say? :)

Am mai vorbit, am mai povestit, el s-a casatorit si eu nu am putut sa merg la nunta, dar am reusit sa pastram cat de cat legatura.

Toate astea pentru a va spune ca Alexandru impreuna cu a lui Andreea au un blog care-ti lasa gura apa... Sfat: inainte de a da click, inghititi un sandwich si inchipuiti-va cum arata poze cu mancare facute de fotografi care stiu sa super-gateasca si sa super-fotografieze... Gata? Ok, click aici. Delicatesurile sunt strecurate printre post-uri cu poze din concedii, genul de blog-jurnal "pentru noi si ai nostri".

Heh, ce tare, si eu sunt cumva de-a lor :)

2 comments:

mărie said...

Să vezi cum e să te uiți în ochii unui om pe care-l vezi prima oară știind că îți este frate. Și să îți dai seama că e un om necunoscut cu tot sângele ăla comun.

Bine, încet, încet iese și sângele la iveală și se termină cu bine. :)

Sandra G said...

... si cum sangele apa nu se face, da' se face spritz, e totul ok! :)