Wednesday, July 11, 2007

Ultramarin Travel aka Club Travelescu

Ziceam ca nu s-a putut croaziera anul asta din motiv de agentie de turism. Sa va povestesc cum sta treaba cu Ultramarine Travel...

Pai in primul rand n-au raspuns decat cu chiu cu vai la mailul in care noi, trei tinere domnisoare doritoare de o vacanta speciala, le ceream oferte pentru o croaziera pe Mediterana. Marie s-a distrat cu mailuri si telefoane aproape 2 saptamani pana sa obtina dreptul de a vorbi cu o persoana vie care sa se ocupe de noi. Zice ea mai bine cum a fost cu ping-pong-ul de inceput. Oamenilor le place preludiul, nu gluma.

Apoi a urmat episodul 2, in care am mers la sediul Ultramarine Travel sa semnam contract si sa dam bani, deoarece ajungandu-se la stadiul asta cu doua saptamani inainte de plecare, toata distractia trebuia achitata integral. Domnul de dincolo de tejghea ne-a asigurat ca asteptarea pentru confirmarea operatorului croazierei este o simpla formalitate. La 17.30 in aceeasi zi s-a primit mailul cu "ne pare rau, nu mai sunt locuri, n-ati putea sa plecati cu 7 zile mai tarziu". Evident ca nu puteam, totul era planificat cu datele alea. A urmat episodul cu "ia vaporu', nu-i vaporu'", dar despre asta povesteste Silvia ca ea s-a enervat cel mai tare cred :)

Am fost foarte mandra de calmul pe care am reusit sa-l mentin pana azi, cand am mers sa reziliem contractul si sa ne luam banii inapoi. Am intrat in sediul Ultramarine Travel - care btw, daca ma intrebi pe mine e facut impotriva clientului. O incapere unde agentii stau aliniati cu calculatoarele in spatele unei tejghele un pic mai joase decat o tejghea de bar, clientii fiind invitati sa stea de partea cealalta a "baricadei", de parca au presimtit oamenii ca o sa infurie vizitatorii...

Revenind, ajungem acolo si ma asez la masa cu persoana care urma sa-mi dea banii inapoi, care a inceput sa mi se planga ca de ce n-am venit ieri, ca ea ne astepta de ieri, ca e complicat cu returnatul valutei. Practic m-am simtit certata ca ieri mi-am petrecut ziua muncind si incercand sa-mi salvez perioada de concediu. Buuuuun... M-am abtinut de la comentarii, am intrebat ce e de facut. Mi s-au pus in fata doua coli albe si mi s-a cerut sa scriu "subsemnata blablabla, domiciliata in blablabla, cer a mi se returna suma X pe motiv de blablabla". Nu-mi venea sa cred ca nu au fost in stare sa dea un print la o mizerie de document pe care eu sa o semnez si ca m-au pus sa scriu ca la politie. Mi s-a spus sa incep la fel cu subsemnata si cu domiciliul si pe a doua foaie si ca urmarea e putin alfel si BLABLABLA in timp ce eu incercam din rasputeri sa nu scriu @£#**^!!!!! si sa nu incurc blocul cu scara. Am terminat si a doua coala. In timp ce persoana din fata mea numara banii, mi-am dat seama ca suma X pe care mi-o dictase era gresita (mie in situatii tensionate nu prea-mi pica fisele), noi platind de fapt suma Y. Ii semnalez doamnei neconcordanta si primesc o privire pe care eu am perceput-o ca "nu puteai sa fii si tu atenta?!". Hey, maybe it's just me, poate ca de fapt privirea se vroia customer friendly.

Undeva in mijlocul acestei chestii, am mai primit o replica de era sa-mi cada pixul din mana: "dar de ce n-ati vrut varianta pe care v-am oferit-o, ca era foarte draguta...". Hmmm... pai sa vedem.... oare pentru ca la a doua varianta pe care ne-ati oferit-o (intr-adevar, foarte draguta) nu mai erau locuri?!!! si pentru ca a treia varianta era foarte departe de ce am spus cu 3 saptamani in urma ca ne dorim?!!! Am avut flash-uri cu rudele care ma faceau cu nervii la 14 cu replici gen "dar de ce nu-ti place pestele, ca e bun!" si am inghitit din nou in sec.

Concluzii? Nu inteleg. Nu inteleg cum intr-un oras in care agentiile de turism vin la pachet cu coaforurile la scara blocului (adica muuuuuulte) e posibil ca o agentie care se vrea respectabila sa se poarte asa. Recunosc, se putea mai rau. Puteau sa se poarte urat, ori ei nu au facut asta. S-au purtat cu o indiferenta monumentala, cu o atitudine de Electrica Muntenia care are monopol si o doare'n cot ca un client are o problema. Ieri am primit de la Romtelecom o scrisoare in care noul domn director mai avea un pic si cadea in genunchi implorandu-ma sa raman clienta, pentru ca s-au prins si ei in al x-spelea ceas ca le pleaca banii la UPC, RDS etc.

Ziceam si cu alta ocazie ca ma frustreaza maxim ca inca mai exista firme carora nu le pasa de cei care le fac sa functioneze. Ma frustreaza cand mi se spune "da, facem" atunci cand persoana aceea nu poate sti sigur daca e da sau ba. Wtf? Romanii au fobie de "nu stiu" sau de "dati-mi putin timp sa verific si revin cu un raspuns ferm"? Le cade cerul in cap daca dau 3 click-uri pe net inainte sa vorbeasca cu mine? M-am saturat sa fiu fortata de imprejurari sa-mi fac mantre si tantre inainte sa interactionez cu un furnizor nou de orice, pentru ca de fiecare data e posibil sa nu-mi raspunda la timp, sa-mi raspunda gresit, sa intarzie, sa dea teapa. Ce ma deprima de-a dreptul este ca am vaga impresie ca Ultramarinii sunt convinsi ca s-au purtat exemplar, altfel nu-mi explic siguranta si nonsalanta cu care se uitau la noi azi.

Bref... Cand vreti vacanta, nu de acolo! Revin in curand cu poveste despre cei care ne-au salvat de la depresie :)

5 comments:

Alexandru Ghitescu said...

"-sarutmana, ash dori va rog un suc natural (identic NATURAL....) de portocale..
-Ah!Nuu maaii aveeem! Va putem oferi insa Prigat, Santal, avem "IsvoruL minunilor"....
-a..multzu'...doream sa'...
-Avem de mango, piersici, Ice tea!
-..ah..nu'...
-De fructe de padure, astazi am primit, e proaspat!!!
-...la revede'...
-Domnu'..Domnu'..statzi ashea...


sau din cicLuL "SUB UN CER SUBLIM DE ULTRAMARIN"...

andreea said...

avai! Silvia sigUr nu a omorat pe nimeni?? sau atzi mushamalizat voi totu?
cre ca si croaziera mea prin zgribuleli si fiorduri va esua in tristetze..oof!

Sandra G said...

@ alexandru: cam asa ceva, doar ca persoana descrisa de tine pare interesata de client :)

@andreea: mai... nu stiu ce sa-ti zic... la agentie am fost eu cu Maria si erau toti vii, Silvia nu a ajuns acolo cu noi... ce se intampla cand noi suntem la birou nu stiu... :P imi pare rau ca ti se strica si tie distractia...

Zaza said...

@Sandra: Te-a pus dracu şi nu m-ai întrebat! :)

Sandra G said...

ce, ii stiai pe ei si confirmi ca am dreptate sau stiai o croaziera? :)

recunosc... am uitat total... nu se va mai repeta :)