Wednesday, September 26, 2007

De relaxare cu rasete

Aseara am vazut faimosul 4 luni si ceva. Am ajuns acasa si-mi doream mai mult ca orice sa dau pe gat jumatate de sticla de vin si sa ma uit la ceva care sa ma faca sa rad...

Si am ajuns aici. Dane Cook e un stand-up comedian foarte foarte funny, foarte reusit fizic, cu un umor foarte pe gustul meu. A se savura cu incredere, on so many levels :)

Enjoy!

Tuesday, September 25, 2007

Sharing

Am avut o conversatie despre carti in weekend care m-a facut sa realizez ceva. Exista niste carti care imi sunt gravate pe creier. Carti pe care le-am citit si rascitit. Personaje cu care as vrea sa ies la cafele. Autori care as vrea sa-mi fie rude. Povesti pe care o sa le spun copiilor mei si / sau copiilor altora.

Particularitatea situatiei este ca desi pot povesti despre ele, desi pot face rost de traducerile in romana, nu voi putea niciodata sa impartasesc deplin experientele acestor carti cu cele mai apropiate persoane din viata mea, caci deh, sunt singura in gasca mea cu franceza ca a doua limba materna. Incerc totusi sa scriu doua vorbe despre fiecare...



Les Fleurs Bleues
,
de Raymond Queneau

Cartea asta este Queneau facand dragoste cu limba franceza, din Evul Mediu pana in prezent. Ducele d'Auge pleaca la plimbare si il viseaza pe Cidrolin, un pierde-vara din vremurile noastre, care la randul lui il viseaza pe Ducele d'Auge. Acesta ajunge in Parisul modern unde se intalneste cu Cidrolin si se intampla tot felul de chestii.

Nu am mai citit niciodata un autor care sa sustina o poveste total hilara si in acelasi timp sa creeze o cascada de jocuri de cuvinte, de metafore, de anacronisme si de mistouri aprige la adresa epocii in care a trait.

Din pacate, cred ca Les Fleurs Bleues nu are niciun sens in romana... Daca trebuie sa gasesc o comparatie, as zice ca e ca si cum te-ai apuca sa le traduci Caragiale francezilor, dar asta nici nu incepe sa descrie cam cat de genial de francez a fost Queneau.



L'écume des jours
, de Boris Vian

Povestea asta e un balon de sapun din cristal, pe care Vian il creaza cu o gingasie de nedescris. Poveste despre dragoste, despre muzica, despre filosofie, despre gastronomie, fiecare cu metaforele ei, care te fac sa-ti doresti sa traiesti in lumea aia.

Cred ca o gasiti cu usurinta in librariile noastre (Spuma Zilelor), luati-o si cititi-o cu dragul cu care pare a fi scrisa.





Electre
, de Jean Giraudoux

Da, Electra e domnisoara care o uraste pe maica'sa pentru ca l-a omorat pe ta'su si s-a cuplat cu capitanul lui si il imbarliga pe fra'su sa ii omoare pe amandoi netrebnicii. Dar nu despre asta e vorba! E vorba despre twist-ul pe care il da Giraudoux intregii povesti, despre cum invarte el frazele si cum construieste dialogurile, despre cum te face sa iubesti si sa urasti toate personajele in acelasi timp.

S-ar putea sa fiu un pic cam subiectiva in privinta acestei carti... Am jucat piesa intr-a 11-a si a iesit spectaculos, am luat super nota la oral la bacul de franceza datorita ei, asa ca s-ar putea ca dragul meu de aceasta carte sa vina mai mult din relatia pe care am avut-o cu ea :)



Huis clos
, de Jean-Paul Sartre (sau Jean-Sol Partre, cum ar zice Vian :) )

Teatru. Scurt. Genial! Am ajuns sa o citesc tot datorita celei mai tari profe de filo ever made (despre care am mai povestit). Cred ca a fost momentul in care am inceput pentru prima data sa ma intreb ce-i cu cei din jurul meu, cum ma raportez la ei, cat conteaza perceptia lor si cat nu si cam cat de f***ed up sunt relatiile interumane in general.

Cum e cand ii lasi pe ceilalti sa ajunga infernul tau, cand ii folosesti ca oglinda, cand nu esti in stare sa iesi din cochilia ta proasta in care ai intrat din educatie si in care ramai din prostie...

La noi ii zice Cu usile inchise si o gasiti cel putin la Rao intr-o culegere de teatre ale lui Sartre (care oricum merita citita cu totul :) ).



Le spleen de Paris
, de Charles Baudelaire

Am trecut de faza in care sa gust balacelile depresive ale unora sau altora. Baudelaire are totusi niste depresii superbe... Dincolo de preferata mea din aceasta culegere de poeme in proza, ansamblul mi se pare intunecat fara resemnare, cu un iz de normalitate care pe alocuri ar putea sa te induca in eroare facandu-te sa crezi ca Baudelaire era de fapt ok la capul lui, in general un montagne russe de tandrete si violenta impresionante.


Ar mai fi si Strainul lui Camus, Candide al lui Voltaire si inca cateva, dar la faza cu insula pustie, eu pe astea 5 le vreau!

Sunday, September 23, 2007

Béjart

Am fost ieri la spectacolul companiei de balet Béjart, in cadrul festivalului Enescu. Mi s-a parut un spectacol foarte incoerent, piesele muzicale nu aveau legatura unele cu altele, nici cu miscarile, care la randul lor nu aveau legatura unele cu altele. Am inteles ca Béjart este din pacate pe duca si ca din acest motiv scade calitatea spectacolelor, iar balerinii cei mai buni pleaca.

Dar nu despre asta vreau sa vorbesc, pentru ca desi perceptia mea a fost aceeasi cu cea a unor oameni care respira balet de o viata, nu sunt nici persoana si nu e nici locul pentru critica de balet.

Vreau sa vorbesc despre public. Despre sala de la TNB care era plina ochi. Desi era clar ca toate locurile sunt ocupate si ca nimeni nu renunta la biletul de 100 de roni, cei cu bilet fara loc insistau sa se aseze pe locuri care nu erau ale lor. Mai mult decat atat, insistau sa stea la discutii interminabile cu cei pe ale caror locuri se asezasera. Copii, tineri, oameni maturi, batrani, de la blugi la rochii de gala, o viermuiala care avea ceva din energia cozii la bere de la Rolling Stones.

Nu stiu de ce, cand am vazut cata lume e, ma asteptam sa fie echivalentul high-class al lui Frequency... o mare de oameni intr-un spatiu mic, toti uniti prin dorinta de a vedea un spectacol care sa le incante simturile. Ma asteptam ca daca punkistii cu litri de spritz la bord isi cer scuze cand iti dau un cot in coaste la pogo, domnii si doamnele care merg la un spectacol de balet sa dea dovada de cel putin aceeasi curtoazie...

Ei bine, nu! Iti explic de 5 ori ca stai pe locul meu, iti arat biletul pe care scrie ca ala e locul meu si iti explic ca nu poti sa stai langa mine pentru ca cele doua scaune din dreapta si cel din stanga sunt ocupate de familia mea. Tu stai acolo si te uiti absent in gol si nu schitezi niciun gest. Imi imaginez ca nu m-ai auzit, si te bat usor pe umar sa-ti atrag atentia. Rastesti la mine un "de ce ma impingi, duduie!" si continui sa stai pe locul meu. Hai frate! Pe langa doamna cu pricina, alti domni si doamne care se buluceau mai ceva ca la coada la carne, calcand si inghiontind, parca total paraleli cu faptul ca mai sunt oameni in jurul lor...

Pauza. Tigara. Inapoi in sala, oameni pe locurile noastre. Le explic si lor ca acele locuri sunt ocupate (desi era clar si pentru un autist de 4 ani ca TOATE locurile erau ocupate) si in timp ce se ridica luandu-si tot timpul din lume, respectivii maraie ceva intre "a da? nu stiam?" si "de ce v-a mancat in locuri sa plecati?", cu priviri de parca le-am fi omorat copiii si necinstit nevestele.

Am fost la premiera de blockbustere cu sala plina la Plaza din DT, unde am explicat in cateva randuri cam ce hoarde barbare se desfasoara (aici sau aici). Da, si acolo se intampla des ca unii sa se aseze pe locurile altora. Nu am trait insa niciodata acolo ce am trait aseara. Nu am intalnit izul bovin de aseara in locurile in care m-as fi asteptat sa-l intalnesc.

Nu mai comentez despre cat de snob a fost publicul de aseara si ce mi-au auzit urechile dupa spectacol. Imi pare rau ca la NDT nu s-a umplut sala. Imi pare bine insa ca lumea de aseara nu s-a prezentat acolo. Ar fi fost ca Botezatu la NOFX.

Photo de aici.

Thursday, September 20, 2007

Kiwi facts #3: Zorbing

Postul de ieri al Mironei m-a facut sa realizez ca am o veste foarte buna pe care inca nu am impartasit-o...

Se poate zorbing in Romania! Mai precis in Poiana Brasov, langa complexul Capra Neagra. Am inteles ca baietii ies cu cele patru zorb-uri din dotare in fiecare weekend fara ploaie. Asa ca fiti cu ok pe buletinul meteo si dati o fuga pana acolo pana nu vine zapada :) 30 de roni coborarea si zorb-uri in care pot intra si 2 persoane in acelasi timp.

De ce e label de "kiwi facts"? Pentru ca sportul a fost inventat de neo-zeelandezi, desigur! Pentru necunoscatori, zorbing-ul consta in a te baga intr-o bila ca cea din imagine si a te da de-a dura pe un deal. Hours and hours of fun!

Kiwi facts #1, Kiwi facts #2

Wednesday, September 19, 2007

Accesorism

Care n-are cum... Au inventat practic margele pentru casti!




Photo via supervibe.

Monday, September 17, 2007

Tiiiiiime, is on my side

Este foarte tare cand formatiile adolescentei nu se despart si continua sa scoata chestii misto. Am o senzatie de caldurica foarte familiara si familiala cand ii vad cum s-au maturizat si au evaluat in timp...



Pe de alta parte, daca se intampla sa fie o formatie care a disparut sub radar la un moment dat, parca ma trece un fior cand vad riduri in plus sau privirea care tradeaza experientele care au trecut peste oamenii respectivi... si imi amintesc ce traiam eu cand ei traiau asta:



Am si eu riduri in plus. Inca nu prea stiu ce sa fac cu ele :)

Hai frate...

Cat de prapastios e MS Clip Organizer... pai cu o atitudine ca asta, cum sa nu te arda Apple?

Alba-neagra

Alba-neagra este un joc obositor. Cand ma gandesc la el imi amintesc de o doamna in vacanta in Eforie Nord sau Sud, prin '90 si ceva, care se incapatana sa castige. A incercat de foarte multe ori si evident ca nu i-a iesit niciodata. Si totusi, la fiecare tura era convinsa ca de data asta o va nimeri.

Mi se intampla sa ma aflu fara sa vreau in pozitia doamnei cu pricina. Am o serie de iscusiti in alba-neagra in jurul meu, din ciclul "care are - care n-are - care e castigatoare", "o sa vin - ba n-o sa vin - ba o sa vina altcineva", "facem asta - ba n-o facem - bai hai ca o facem", "mergem - ba nu mergem - ba mergem altundeva", "am zis ca zic - da' nu mai zic - si daca totusi zic", etc. si etc. Diferenta e ca eu stiu ca n-am cum sa castig, ca sansele de a nimeri varianta corecta sunt la fel de mari cu sansele de a castiga un tab siclam intr-o sticla de FruttiFresh. Si obosesc. Si incep sa ma intreb...

E neatentie? Zici ca faci ceva si nu esti atent la tine in timp ce vorbesti si atunci uiti? E frica? Ai zis ceva, da' ti-e tarsa sa anunti ca te-ai razgandit asa ca o bagi sub covor sperand ca trece de la sine? E iluzia atotputerniciei? Ai impresia ca poti face absolut Tot si esti la fel de surprins ca mine cand nu te tii de cuvant?

Si ca tot ziceam de lectii si de responsabilitate... oare eu ce pot sa fac pentru a nu fi prinsa in jocuri de alba-neagra? De fiecare data cand cer ceva cuiva, sa vin cu printu' cu checklistu' (te angajezi pe bune sa faci asta? sigur o faci pana la data de? sigur imi zici macar cu 48 de ore inainte daca intervine ceva? sigur-sigur?)? Sa-mi fac un tricou cu "say what you mean and mean what you say"? Sa-mi pregatesc planuri B pentru toate proiectele care implica alti oameni? Sa amenint?

Sau sa-mi schimb obiectul muncii si sa ma fac ministrul educatiei, astfel incat lumea sa invete inca din frageda pruncie ca alba-neagra nu e un joc frumos?

Friday, September 14, 2007

Learning

Caramida 1: Nu o sa uit niciodata prima ora de filozofie din clasa a 11a. Mlle. Audebeau, la cei probabil 25 de ani ai sai la vremea aia, a intrat intr-o clasa galagioasa care era pregatita sa nu o ia foarte in serios din cauza varstei.

In 30 de secunde dupa ce si-a pus geanta pe masa si a inceput sa vorbeasca, pana si mustele tacusera si ascultau cu gura cascata. Nu mai tin minte ce a zis, cert e ca a fost un intro genial despre realitate, perceptie si intrebari filozofice, super insightful, care m-a lovit in moalele capului. Tirada s-a incheiat cu "cand sunteti convinsi ca stiti cine si cum sunteti, ganditi-va doar la asta: in momentul asta voi nu va vedeti fetzele, ceilalti vi le vad". Atunci m-a lovit si in moalele sufletului si mi-am dat seama ca tocmai am cunoscut un om foarte important pentru viata mea.

Uitandu-ma in urma, Mlle. Audebeau este cea care mi-a deschis usa spre 80% din cine sunt acum.

Caramida 2: Aceeasi Mlle. Audebeau ne-a povestit despre JP Sartre. Alea cu existentialismul este un umanism, totul e alegere, suntem 100% responsabili pentru tot ce ni se intampla, chiar si pentru chestiile care par a fi externe si dincolo de abilitatea noastra de a le controla.

Au! Adica eu aleg tot? Adica n-am pe cine sa dau vina? Adica chiar daca se intampla ceva din exterior tot eu sunt responsabila de felul in care reactionez la acea chestie exterioara? F***! Pai atunci ar trebui sa fiu atenta la tot ce fac si la tot ce mi se intampla, nu?!

Si uite asa, pe la 17 ani sau cat aveam atunci m-am angajat fata de mine sa invat din experientele pe care le traiesc.

Acum... intrebare pentru oamenii care se intreaba "ce-ar trebui eu sa schimb ca sa castig meciul data viitoare?" in loc sa spuna ca i-a furat arbitrul, sau ca era terenul ud, sau mingea rotunda:

Mai tineti minte momentul, conjunctura, perioada in care ati inceput sa invatati din experienta? Imi puteti spune ce v-a invatat sa faceti tot posibilul pentru a va asuma propria viata?

Daca preferati sa-mi raspundeti pe mail, please do la pensee dot lutza at gmail dot com.

Salveaza in PLM!

Vai ce campanie... continuu sa sper ca e o chestie facuta la misto de o mana rauvoitoare...

Pe scurt, niste unii de care nu am auzit si care se autointituleaza "unul dintre cele mai importante magazine de IT&C din Romania" a lansat cu mandrie si tam-tam un nou seriviciu care de fapt nici nu conteaza ce stie sa faca. Cert e ca se numeste "PLM", de la "produsele din lista mea". Va dati seama ca nu exista limite la derivari care mai de care, din ciclul "clientii trimit produsele in plm", "salveaza in plm", "adauga la plm", "scot din plm" si multe altele...

Dar nu asta e cel mai funny, ci disclaimerul la adresa acronimului, sau a abrevierii cum le place lor sa zica: "Pentru a inlatura orice confuzie in privinta abrevierii PLM, desi aceasta a fost si este folosita de toata lumea pentru a prescurta 'Plecat La Magazin', in acest caz se trage de la 'Produsele din Lista Mea'."


Tuesday, September 11, 2007

Au venit! :)

E vorba despre ele, fresh out of the box, insotite de satisfactia ca stiu trei miscari diferite dupa o zi de incercari :)



Tuesday, September 04, 2007

Play?!

Din ciclul "anul asta se poarta joaca", trebuie sa ma mai laud cu cel mai inspirat cadou primit de la colegii de birou: Twisteeeeeeeer! Evident ca l-am probat de indata, multumiri colegului Todo pentru ca s-a oferit sa-si suceasca incheieturile si multumiri Mariei care a imortalizat momentul.

O lume cu mult soaaaare si multe jucariiiiii... :)

Monday, September 03, 2007

Kiwi facts #2: Poi-poi-poi!

I-ati vazut pe copiii care se joaca pe plaja cu niste bile atarnate de niste sfori, atarnate de degete? Alea sunt Poi. Am mai scris despre asta la un moment dat. Se pare ca ceea ce cunoastem noi ca Poi de pe plaja sau de la circ isi are originile in traditiile Maori, oamenii care au fost primii in Noua Zeelanda.

Eram oricum fascinata de jucariile astea, cand am mai aflat si ca sunt din NZ a trebuit sa iau masuri. Azi am primit confirmarea comenzii de doua perechi - una cu panglici galbene si una cu bile luminoase care-si schimba culorile, astfel incat cand te joci cu ele, practic te joci cu curcubee :)


poza unu de aici, celelalte de aici.

Despre Noua Zeelanda: Kiwi facts #1