Tuesday, October 30, 2007

Number-versary

Cu ocazia implinirii a 300 de post-uri (yaaay!) am observat ca Blogger a dat o gherla la un moment dat si mi-a modificat profilul de capul lui. Pentru toti cei care au crezut ca lucrez in Accounting, imi pare rau sa va dezamagesc, dar eu si cifrele - nu, niciodata :)

What's your diagnonsense?

Am fost socata sa vad spotul TV pentru campania de informare despre ADHD.

Sa incerc sa trec de emotii negative si sa fiu structurata...

1. ADHD vine de la "
attention-deficit hyperactivity disorder" si este o "tulburare neurobiologica, caracterizata prin deficit de atentie, hiperactivitate si impulsivitate". Mai multe detalii aici.

2. Spotul TV - o mizerie. Arata niste copii care se poarta ca 70% dintre copii pe care ii cunosc, iar mesajul subliminal pentru parinti e ceva de genul "stai linistit, nu ti-ai crescut tu prost copiii, ei sufera de ADHD si daca ii duci la doctor si ii umpli de pastile, o sa poti si tu sa-ti citesti ziarul linistit".

3. Site-ul va las sa-l judecati voi, nu ma intereseaza forma ci fondul. Tonul este alarmist, eu daca as fi parinte m-as panica un pic citind chestii gen urmatoarele...

Tulburarea deficit de atenţie şi hiperactivitate/impulsivitate poate afecta toate aspectele vieţii unui copil. În plus, impactul este puternic şi asupra părinţilor şi fraţilor, fiind uneori cauza apariţiei problemelor în familie.

Copilul afectat de ADHD poate fi la fel de inteligent, creativ şi iubitor ca şi ceilalţi.

Cu toate acestea, un copil cu ADHD care nu este diagnosticat la timp se va confrunta cu multe probleme acasă şi în societate. Va începe sa fie perceput ca diferit faţă de ceilalţi copii, se va izola de grup, îşi va pierde prietenii, fiind respins de către colegi. Cu timpul nu va mai avea încredere în el insuşi iar rezultatele şcolare se vor înrăutăţi.

Manifestările ADHD sunt diferite în funcţie de perioada de dezvoltare a copilului, variind de la slaba concentrare, nivel ridicat de agresivitate şi impulsivitate la copilul preşcolar, până la o percepţie distorsionată a sinelui şi apariţia unor comportamente antisociale şi agresive la adolescent.

Common... la asa un discurs, nu puteati sa ziceti sincer si direct "daca nu va duceti copilul agitat la doctor o sa ardeti in iad"?

4. Cred ca nu m-as fi enervat asa tare daca nu as fi aflat mai dinainte de ADHD si de discutiile care se poarta pe tema asta prin State la ultima vreme. Din multitudinea de site-uri care spun ca ADHD e un mit, cel mai frecvent diagnostic gresit care rezulta in indoparea unor copii perfect normali cu pastile care ii tampesc, ca e cea mai comoda cale pentru parinti varza etc. etc., am ales pentru voi www.wrongdiagnosis.com unde e un articol cu ingrijorator de multe alternative de diagnostic, si o pagina despre cartea "ADHD The Great Misdiagnosis".

5. Ma ingrijoreaza lipsa de discernamant care cred ca e caracteristica pentru cel putin jumatate din populatia tarii. Sunt gata sa pariez ca foarte multi dintre cei care au vazut spotul sau site-ul sunt de mult la coada la medicul de familie, dar doar 3 dintre cei care au vazut spoturi impotriva discriminarii au luat in considerare posibilitatea de a-si schimba atitudinea rasista si de a nu le mai spune copiilor ("suferind de ADHD") ca "ii dau la tigani daca nu sunt cuminti".

6. Tot rasfoiesc site-ul ala sa mai dau un citat sau doua si nu reusesc... Imi suna de parca a fost scris de prototipul de doctor care refuza sa vorbeasca cu tine in limba romana si turuie pe medicala lui, in ciuda privirii confuze a pacientului. Te face sa crezi ca mai ai trei luni de trait, cand tu ai doar o durere in gat. Bleah...

7. Success story (despre Lili, care ma bucur ca exista!)

Lili este invatatoare. Genul de invatatoare cu har, care merge pe la cursuri de comunicare, citeste carti, constienta ca liceul pedagogic nu i-a inmanat Adevarul Absolut si Complet despre educarea copiilor.

Lili avea un elev hiperactiv, de care toata lumea se plangea (sa fie oare ADHD?). Si pe ea o incurca putin, pentru ca la fiecare inceput de ora, elevul cu pricina insista sa povesteasca ceva. Lili pierdea cel putin un sfert de ora incercand sa-l convinga sa stea cuminte si ca nu e momentul pentru povesti.

Intr-o zi, Lili s-a hotarat sa faca un experiment. La inceputul orei, a pus un scaun in fata clasei si le-a zis copiilor: "Asta e scaunul cu povesti. Cine vrea sa impartaseasca ceva colegilor, sa povesteasca ceva ce i s-a intamplat, sa spuna o poezie sau ce vreti voi, in fiecare dimineata aveti 15 minute la dispozitie sa o faceti, inainte sa inceapa ora."

Ghiciti cui i s-a potolit "hiperactivitatea" ca prin minune? De fiecare data cand parintii copilului respectiv veneau la scoala, o intrebau pe Lili ce prostii a mai facut Mihaita (nu stiu cum il cheama de fapt), iar Lili le raspundea "prostii nu a facut, nu vreti mai bine sa va povestesc despre ce face bine?".

Lili rocks! Punct.

Dragi oameni care va tineti de campanii, nu mai bine o puneti de niste cursuri masive de parenting si pedagogie decat de witch-hunt-uri din astea ipohondre? Hmm... probabil ca nu puteti, caci din astfel de campanii nu ati mai vinde medicamente. Dar totusi, incercati sa ganditi lateral: nu mai bine imbuibati cu sedative parintii incompetenti decat copii sanatosi?

Monday, October 29, 2007

Proiect

Imi place cand aflu chestii noi. Saptamana trecuta am aflat de la Vlad despre customer magazines. Foarte interesant si foarte misto scris, recomand.

Vlad din cand in cand alege ceva din miriada lui proprie si personala de proiecte si trece la realizare. De data asta i-a iesit ON, customer magazine pentru Vodafone. Despre perioada de 'gestatie' a proiectului, cititi aici. Revista are si microsite.

Enjoy si la mai mare!

Who said men aren't women? :)

Imi imaginam ca femeile vor fi intotdeauna cu un pas inainte fata de barbati in ceea ce priveste accesorizarea. Avem si de unde alege... inele, bratari, margele, cercei, agrafe, alte chestii pentru par, brose, brelocuri pentru chei, telefoane si genti, tot felul de briz-brizuri pentru masina, trusa pentru schimbat geanta, surubelnite cu manere de portelan si tot asa...

Femeile in schimb nu stiu sa aiba la dispozitie vreun tip de accesoriu care sa nu se vada... Ei bine, barbatii au!

Ziceam mai de mult de The magazin pentru domni classy din Bucuresti, Edward Zagg. Pe langa camasile impecabile, cravatele si butonii care ma fac sa-mi para rau ca sunt o doamna, la Zagg se gasesc mai nou seturi de balene James & Longbourne. Pentru ne-connaisseurs, balenele sunt niste chestii de plastic/metal care se introduc in gulerul camasii pentru a-l intari.

Setul James & Longbourne contine 5 perechi de balene de plastic colorate, o pereche de balene cu gravuri imprimate pe ele, o pereche de balene de argint si doua perechi de butoni textili. Achizitionat o bucata pentru ziua tatalui meu (un mare domn care nu imi citeste blogul, asa ca nu risc sa-i stric surpriza :P).

Sper atat pentru domnul tata cat si pentru alti domni cu simtul umorului ca Zagg sa mai aduca si alte modele de balene, mai "ghiduse"...

Domnilor, le-ati cumpara pe cele din imagine pentru a le purta cu mandrie? :)

Wednesday, October 24, 2007

B52 - full contact

Locanta de mare succes B52 are un nou site foaaaarte dragut. Profit de aceasta ocazie pentru a va directiona catre pagina de contact a clubului. Notati-va bine numarul ala de mobil pentru rezervari si stergeti orice alt numar aveati inainte!


Prietenii stiu de ce :D

Monday, October 15, 2007

Pink Martini

... na ca I just got myself excited! Am comandat biletele si am reusit sa gasesc chiar in sectorul A, randul 3!

Despre formatie... nu stiu mare lucru :) Stiu Hey Eugene de pe Youtube, stiu versurile la refren la Sympathique ("Je ne veux pas travailler, Je ne veux pas dejeuner, Je veux seulement l'oublier, Et puis je fume") si stiu inca vreo 2 melodii ascultate pe Last.FM, care descrie formatia ca fiind "Somewhere between a 1930s Cuban dance orchestra, a classical chamber music ensemble, a Brasilian marching street band and Japanese film noir".

Mai e draguta experienta de customer care cu myticket.ro. Cautand la plesneala bilete in sectorul A (fiind descurajata de mai multe cunostinte care mi-au jurat ca nu se mai gasesc) reusesc sa prind 2 locuri pe randul 3, ce-i drept neconsecutive. Il sun pe El care nu a avut o problema cu a nu sta unul langa altul, asa ca dau comanda.

La scurt timp primesc un telefon de la un reprezentant myticket care ma intreaba daca sunt sigura ca vreau acele doua bilete, ca sunt cam proaste... Au - zic eu - da' ce au? Pai sunt in fata - zice el - dar sunt nealaturate, daca mai mergeti cu cineva nu o sa puteti sa stati unul langa altul. Ah - zic eu - stiu, da' de ce sunt proaste? Sunt in margine sau cum? Ah nu - zice el - sunt ultimele 2 bilete din sectorul A1 care e chiar in fata scenei, doar ca sunt nealaturate...

Rad eu rad si sunt un pic rautacioasa, dar experienta in ansamblu a fost una pozitiva. Pe de alta parte, aviz celor care gandesc politici de customer care si celor care au grija sa le implementeze. Apreciez maxim ca cineva s-a asigurat ca stiu ce cumpar, avand in vedere ca suma nu e tocmai mica, am fost doar un pic bulversata de abordarea persoanei de la capatul firului care parca imi scadea nota la purtare ca nu tin mortis la locuri alaturate.

All in all, bravo myticket, mersi domnului de la telefon care sper sa nu mi-o ia in nume de rau daca ma citeste si hai cu concertu'! :)

Don't state the obvious

Nu am scris nici de NOFX, nici de Muse.

In primul rand pentru ca mi-a placut atat de mult si le-am trait atat de intens incat nu vreau sa le pun in cuvinte. Cine a fost stie, cine nu - nu si gata. Daca nu ma mai roaga Ioana sa-i scriu review-uri pentru H2O, nu mai vorbesc despre muzica pentru ca e ca si cum as dansa despre arhitectura.

In al doilea rand, toate concertele la care am fost in Bucuresti (si vorbesc aici de trupe din afara, nu de autohtonii nostri) au reusit sa-mi lase o urma de gust amar, fie ca era ca o picatura sau un polonic de algocalmin... De la organizatori mai mult sau mai putin incompetenti, la locatii de toata jena, la publicuri necivilizate... nu am reusit pana acum sa zic "bravo frate! felicitari de la cap la coada!".

Bine-bine... Errare humanum est si alte cele... Cateodata insa imi uit indulgenta acasa. Cand dau o suma semnificativa pe un bilet, cand vine o trupa pe care o astept de nu stiu cand, cand e un concert care ma astept sa atraga "lume buna", toate astea imi creaza asteptari. Ma astept sa am ce bea acolo daca n-am voie cu bautura de afara. Ma astept sa am loc de dans cand canta una dintre cele mai tari trupe punk ale momentului. Ma astept ca bodyguarzii sa fie acolo "just in case", nu de dragul de a bate copii. Ma astept ca organizatorii sa faca in asa fel incat daca ajung cu doua ore inaintea inceperii evenimentului, coada sa nu ma impiedice sa vad opening act. Ma astept sa nu vad priviri incruntate si acuzatoare pentru ca am inghiontit pe cineva la 1,5m de scena... etc.

Sa nu fiu inteleasa gresit, nu a reusit nimeni pana acum sa-mi strice placerea unui concert din cauza de chestii ca cele de mai sus. Asta nu face insa gustul amar mai putin neplacut.

Oare cat o sa mai dureze?

Ne vedem la Pink Martini... de data asta ma astept dinainte sa se fi vandut mult mai multe bilete decat trebuie...

Friday, October 12, 2007

Aliati

Am primit de curand un forward din ala pseudo-filosofic, doar ca de data asta mi-a placut. Mi-a placut pentru ca era o punere in cuvinte a unei chestii in care chiar cred. Era vorba despre oameni care au supravietuit 9/11 din cauza unor maruntisuri care le-au dat programul peste cap. Unuia nu-i sunase alarma de dimineata, altul pierduse autobuzul, altul isi uitase nu-stiu-ce acasa si trebuise sa se intoarca din drum, altul se blocase in trafic pentru ca incepusera lucrari pe artera pe care mergea de obicei la birou...

Stiam teoria asta de mult, ca e o ordine in chestii si ca nimic nu e intamplator si asa mai departe. Mai mult decat atat, am si trait-o pe pielea mea la un moment dat (pentru cine tine minte povestea cu sticla de Angelli), dar zilele astea mi-am dat seama ca abia de curand am integrat pe bune filosofia asta si ca a devenit parte din atitudinea mea, nu doar una dintre teoriile destepte la care ader doar mental.

Daca ma uit in urma, multe dintre "accidentele nefericite" care pareau sa ma incurce erau de fapt un fel de aliati aparuti in viata mea exact atunci cand aveam nevoie de ajutor, dar eram prea preocupata de prostii ca sa-mi dau seama de asta. O durere sinistra de masea atunci cand ma lalaiam aiurea la un job care nu ma mai satisfacea a rezultat intr-o saptamana de stat in casa si tacut, timp in care am stat in sfarsit de vorba cu mine si mi-am dat seama ce am de facut. O indigestie de zile mari care m-a tinut la pat trei zile m-a ajutat sa-mi dau seama ca inghit prea mult...e chestii care nu sunt bune pentru mine :D. Accidentul de masina de vara asta m-a mangait usor pe cap aratandu-mi ca ma bag in prea multe proiecte si ajung sa ma maltratez asa cum acel camion mi-a maltratat aripa din stanga. Raceala magistrala din ultimele zile mi-a oferit somnul si linistea pe care mi le refuz de cateva saptamani bune.

Si lista ar putea continua... Ideea e ca "accidentele" se transforma in "aliati" atunci cand reusesc sa fac pasul acela inapoi si sa ma intreb "ok, what's in it for me?".

Nu stiu altii cum sunt... la mine e destul de simplu. Atunci cand eu n-am grija de mine, cand imi neglijez nevoi fundamentale, cand ma mint singura, cand ma las dusa de valuri care nu sunt de fapt ale mele, atunci tot eu ma trag de maneca. Subconstientul imi este cel mai bun prieten si are grija sa ma avertizeze ca imi bat joc de mine, sub forma unei raceli, a unei busituri, a unei glezne scrantite sau mai stiu eu ce.

Un om care poarta in el un virus contagios merge la film. Sala de cinema e plina. Cel putin 20 de persoane sunt expuse la acel virus. De ce doar 1 dintre ele se imbolnaveste? What's in it pentru acea persoana sa se imbolnaveasca tocmai atunci? Bine-bine, e mai sensibila, are sistemul imunitar mai la pamant decat ceilalti... tocmai asta zic si eu :) De ce tocmai atunci e mai sensibila si cu imunitatea mai varza, si nu cu o saptamana inainte, sau dupa?

Si acum, sondajul de opinie... Va invit sa va intrebati ce se intampla in viata voastra ultima data cand vi s-a intamplat ceva "nasol"... sau data viitoare cand va ia raceala sau durerea de masea, intrebati-va care e beneficiul pe care il aveti. Nu e vorba de optimism sau pozitivism aici, doar de introspectie si luciditate.

Monday, October 01, 2007

Socializam?

Mi-ar placea sa mai cunosc niste oameni asa cum s-a intamplat cand am fost plecata prin tari straine. Nu mi s-a mai intamplat de mult si ma intreb de ce...

In Paris, in Barcelona, in Viena am interactionat cu necunoscuti cu o nonsalanta totala si m-am distrat maxim fara sa simt ca daca am schimbat doua vorbe cu un baiat in metrou vrea ceva de la mine sau ca daca am facut o gluma cu o fata de la o alta masa din cafenea acum trebuie sa ne imprietenim. Pur si simplu, random social acts care m-au facut sa ma simt fiinta umana printre fiinte umane.

In Bucuresti simt ca am ceva de dovedit. Cand ies cu prietenii prietenilor, am impresia ca ceilalti cauta din priviri un CV pe fruntea mea, sa gaseasca intai o eticheta care sa le zica daca e ok sa interactionam sau nu. Ma uit la oameni pe strada sau in carciumi si-mi imaginez ca daca i-as zambi intamplator unei persoane de sex opus pentru ca-mi place tricoul lui, m-as trezi ori cu o invitatie la sex ori cu poseta prietenei in cap.

Cand s-a intamplat sa impart o masa de carciuma cu cineva in orase straine, de fiecare data am ajuns sa stau de vorba cu oamenii aia, sa vorbim despre muzica sau nemurirea sufletului, fara sa facem schimb de mailuri sau de fluide la sfarsit. Lucrul asta nu mi s-a intamplat niciodata in Bucuresti.

Si ma intreb... is it me? Oare sunt eu altfel cand sunt in vacanta? Mai sociabila? Mai vorbareata? Mai abordabila?

Is it my crowd? Poate ca descurajeaza bratul Lui din jurul gatului meu cand suntem gasca mare, sau cotcodaceala si hihaiala atunci cand ies cu fetele.

Or is it lumea din orasul asta? Oare chiar sunt atat de auto-izolati social oamenii? Chiar nu exista pic de curiozitate sau interes pentru alte suflete care roiesc in jurul tau, in aceleasi terase si aceleasi baruri? Nu inteleg de ce nu ai vrea sa ai o conversatie cu o persoana total necunoscuta, dar cu care in mod clar impartasesti macar cateva chestii, din moment ce iesiti in aceleasi locuri sau mergeti la aceleasi concerte.

Cateodata imi place senzatia aia de "lumea e mica, cateva mese". Alteori insa ma intristeaza teribil impresia ca planeta mea are o populatie de 100 de locuitori, dintre care 20 sunt la birou, 10 sunt acasa si cu restul ma vad din an in paste.

Imi propun sa ies mai des, sa-mi dau ocazia sa-mi infirm teoria...

Incepe sfarsitul

In fiecare an e un moment anume cand te gandesti pentru prima data "hmm, mai e putin si se termina anul...". Anul acesta a venit sub forma RoBloggers Survey 2007, care m-a intrebat ce a fost nou pe blogul meu in ultimul an. Am zis ca ceva mai multa maturitate in posturile 'serioase' si mai multe posturi 'usurele' decat mi-as fi dorit.

Chestionar by Cristian Manafu & Carmen Holotescu, luati si completati, sunt foarte curioasa sa vad rezultatele.