Tuesday, November 27, 2007

Bunatate.org #2

Povesteam cu ceva vreme in urma de Random Acts of Kindness si de o mica intamplare ce a avut loc in ziua in care am descoperit site-ul. Imi amintesc periodic si de site si de acea intamplare, dar spre rusinea mea nu am mai provocat alte astfel de mici evenimente.

Pana saptamana trecuta... Lasam pietoni sa treaca pe zebra de la Elefterie, cand am vazut o batranica ce traversa ditamai bulevardul, fara sa se uite si in directia din care veneam eu. Am pornit foarte incet pentru a-i lasa timp sa treaca fara sa o sperii. Cand a ajuns in dreptul meu s-a oprit brusc, realizand ca nu se asigurase si din directia mea. Am oprit si eu, i-am zambit si i-am facut semn sa treaca. A zambit si ea larg, mi-a facut semn ca mersi si a trecut prin fata masinii mele. Am mai dat si eu din cap o data, continuand sa zambesc.

Batranica a venit la geamul din dreapta si a inceput sa-mi spuna ceva. I-am facut semn sa stea putin, am dat muzica incet, mi-am pus avariile si am deschis geamul. Am rugat-o sa repete pentru ca nu o auzisem.

Ea: Domnisoara, ce vigilenta sunteti! Eu nu va vazusem, noroc ca ati oprit dumneavoastra.
Eu: Nicio problema :)
Ea: Va multumesc mult, sa aveti o zi minunata!
Eu: [deja razand] Cu placere, doamna, o zi frumoasa si dumneavoastra!
Ea: Stiti ca e sarbatoare azi, d'asta ma grabeam, ma duc la biserica.
Eu: Da? Ce sarbatoare e?
Ea: Intrarea Maicii Domnului in biserica, vedeti ca e sarbatoare cu rosu, sa nu spalati!
Eu: Aham, ok n-o sa spal. Sarbatori fericite atunci!
Ea: Sanatate! La revedere!
Eu: La revedere!

Am plecat de acolo cu gura pana la urechi. Nu-mi vine sa cred cat de misto sunt interactiunile cu necunoscuti. Acum ca am scris povestea nu mai stiu al cui e random act of kindness... al meu ca am lasat-o sa trec si am ascultat ce avea de zis, sau al ei ca mi-a oferit un moment de umanitate intr-o perioada in care tanjesc dupa ele.


Bunatate.org #1

3 comments:

junkymouse said...

si eu am patit ceva asemanator. de obicei iau 66 de la universitate in directia opusa (eu merg spre obor) ca sa am si loc, dar si pt ca imi place sa privesc oamenii de pe strada si luminile din case seara. intr-o seara, pe la m kogalniceanu s-a urcat un om al strazii, ce mi se parea destul de dubios si s-a asezat pe scaunul din fata mea. fiind aproape de capat, mai eram doar eu si un domn care cobora la prima. m-am gandit sa ma mut de pe scaun (si pt ca mirosul nu era tocmai placut), sau sa cobor si eu la prima dar m-am gandit ca, atata timp cat nu mi-a zis nimic, nu mi-a facut nimic, este si el un om, insa unul mult mai nefericit ca noi. asa ca mi-am propus sa ma comport normal. in minutul urmator s-a intors spre mine insa, avand castile in urechi nu auzem ce spune. mi le dau jos si-l rog sa repete. vroia sa stie daca stiu in ce directie circula 44. i-am raspuns ca ne aflam in 66 si nu stiu de vreun 44 care sa circule pe acolo, insa zambindu-i si cat de normal se poate. apoi mi-a multumit frumos si m-a mai intrebat daca stiu cat e ceasul. dupa ce i-am raspuns mi-a mai multumit de vreo 2 ori, dar se simtea ca din inima. tot timpul mi-a vorbit cu "dumneavoastra" si foarte politicos. mi-am propus de atunci sa nu mai judec pe nimeni, indiferent de ce face, pentru ca nu stiu cum a ajuns in situatia aia. mie asta mi-a mentinut un zambet larg pe fata pentru tot restul serii

Sandra G said...

foarte tare povestea, mersi de sharing! la cat mai multi oameni ca tine! :)

runbaby said...

mai, ce fain. multumesc pentru povestile astea insorite!