Friday, November 09, 2007

Ce frumooooos! :)

Una dintre chestiile pe care credeam ca n-o sa le am niciodata este intalnirea de 10 ani de la terminarea liceului. Acu' un an si un pic, am reusit sa o am intr-un format absolut genial: Paris, doar colegii cu care am avut ceva de discutat si cu care am descoperit cu placere ca inca mai am.

Scoala si liceul meu au avut o particularitate care la vremea respectiva mi se parea foarte neplacuta. Anul trecut am descoperit cat de tare a fost de fapt. Colegii mei erau in mare parte copii de expati. In afara de 3-4 care mi-au fost alaturi in cei 9 ani petrecuti acolo, restul stateau 2-3 ani, dupa care plecau pe alte meleaguri. La reuniunea de anul trecut, asta a insemnat vreo 30 de oameni din aceeasi generatie, dintre care multi nu se cunosteau intre ei, avandu-ne ca liant pe noi astia care am parcurs tot traseul la Bucuresti.

3 povesti bune de film.



Virginie e cea mai buna prietena a mea de prin clasa a 10-a. Dupa viata agitata si total fashion la Paris, s-a retras la Annecy cu iubirea vietii ei, cu care s-a casatorit vara asta. Ea a fost fan mov inaintea mea si inca mai am pe undeva biletelele existentiale pe care le schimbam la ora de mate sau de fizica.







Caroline e cea mai buna prietena dintr-a 11-a si a 12-a. S-a indragostit iremediabil de Manu (coleg de scoala cu un an mai mic ca noi) candva inainte de bac si sunt impreuna de atunci. Anul trecut au facut si un bebe.











Pe Seb il stiu dintr-a 3-a. Imi place sa cred ca noi doi am fost starurile clubului de teatru al liceului in ultimii 3 ani de liceu :). Ioana e cu 3 ani mai mare ca noi, iar ei doi se iubesc de cand eram eu printr-a 10-a cred. S-au casatorit super idilic la Iasi dupa ce a terminat si Seb liceul, iar de o luna si ceva au si ei un bebe. Ultima data cand au venit in Romania m-au invatat sa joc bowling :)

Sa-mi traiti cu totii, ma bucur ca v-am cunoscut si ca inca ne cunoastem!

2 comments:

Zaza said...

Poza trei, nu pot să cred!

Vai de mine.

De ăştia cu patru ani mai mari, silenzio stampa, heh. Ai dreptate: erau neesenţiali şi n-au avut 10 Yrs Reunion, bof. :)

Sandra G said...

Hehehe, poza trei e foarte tare, nu? :)

Astia mari sunt alta mancare de peste, nu ma baga in tripuri generationale :D