Friday, March 28, 2008

Evolutie

Am avut un flash fantastic. La doua party-uri succesive m-am intalnit cu 2 fete din categoria blast from the past. Pe amandoua le-am cunoscut acu' vreo 4-5 ani, fiind prietenele unor amici de-ai mei. Ulterior, ambele cupluri s-au despartit.

Pe prima n-am recunoscut-o. A venit la mine si mi-a zis "buna Sandra, am vrut sa te salut". Prima reactie a fost sa intind mana, sa zambesc si sa spun "incantata", fiind convinsa ca nu o stiu si in acelasi timp ca parca seamana cu cineva cunoscut. Vazand gestul meu, o dezamagire din aia de copil i-a traversat chipul si in secunda aia de innorare din privirea ei am recunoscut-o: Danaaaaaaa! Am luat-o in brate si mi-am cerut scuze razand in hohote. "Dana! Nu-mi vine sa cred! Nici ca esti tu, nici ca nu te-am recunoscut!". A inceput si ea sa rada.
Dana s-a luminat. E la fel de frumoasa, stylish si fun ca intotdeauna. Se imbraca, frezeaza si machiaza la fel, nici o schimbare majora la nivel de look. Insa spre deosebire de acu' 5 ani cand innorarea aia era tot timpul acolo, acum e luminoasa. Pur si simplu radiaza non-stop! :) Bine Dana! Tine-o tot asa, si sunt convinsa ca apucam sa bem si cafeaua aia in liniste in curand :)

In ceea ce o priveste pe a doua, nici nu se pune problema de a recunoaste sau nu. Se imbraca putin altfel, dar e la fel. Un "la fel" care m-a speriat. Nu am simtit nimic gen tristete sau mila, nu mi-au venit niciun fel de judecati in minte, doar o stare de "freaky" sau "awkward" (a naibii limba romana! :D).
Si ea si Dana au varste apropiate de a mea. Ma gandesc la montagne-russe-ul care au fost ultimii 4-5 ani pentru mine, la cat am invatat, cat m-am schimbat, cat am reevaluat, cat am castigat. Cred ca intervalul asta intre vreo 20 si vreo 25 de ani are atata potential in viata si fiinta unui om, e o perioada in care ti-e inca usor sa crezi azi in alb si maine in negru ca poimaine sa descoperi movul, o perioada in care e usor sa stergi tot si sa o iei de la capat, o perioada in care inca inveti cu usurinta din orice... Oare cum or fi aratat ultimii cinci ani pentru fata asta daca ea e la fel?

Mai cunosc oameni care nu s-au schimbat major. Dar ori i-am vazut evoluand, ori am vazut rezultatele sau semnele unei evolutii. Recunosc, la mine schimbarile sunt mai bruste. Unii oameni sunt ca o zi de primavara - stii de la rasarit daca o sa fie soare si cald sau innorat si frig. Eu sunt ca zilele de vara - acum e canicula, peste 10 minute e furtuna. Dar hai frate! Cum sa fii la fel cinci ani de zile?

Si fix acum, in timp ce scriam ultimul paragraf mi-am dat seama de unde a venit feeling-ul ala ciudat revazand a doua fata: e neutra. Nu e nici shiny-happy, nici calm-asezata, nici vehementa, nici depresiva. E "asa-si-asa". Asta e de fapt trist.

18 comments:

Fen said...

sa vezi cum e sa revezi(ok, doar pe net am dat de ea, poze n-am vazut) o tipa care acum 3 ani(avea 21-22) iti povestea mult prea multe despre viata ei sexuala si era fraierita de toti, care acum e casatorita si insarcinata. aia de schimbare.

Sandra G said...

eh, la asta nu m-am gandit... nu ma gandeam neaparat la schimbarile astea "evidente"... vorbeam de chestiile alea pe care le vezi in privirea unui om si in cum isi poarta corpul si cum foloseste cuvintele...

Zaza said...

Heh. Just for the sake of it, o ştiu cumva pe tipa neutral?

Sandra G said...

hahaha! nu, n-o stii, dar m-am gandit un pic si la cine crezi tu cand am scris despre tipa neutral :D

Zaza said...

Bof, nu mă gândisem la nimeni în mod special.

PS: Adică mă gândisem, heh. :)

Sandra G said...

hahaha! sanchi! stim amandoua la cine ne gandim si stim amandoua ca ne gandim la aceeasi persoana! :D

Zaza said...

Oha! Sunt mormânt!

iancu said...

A propos de mormant, eu observ cum "mor" oamenii cu care am crescut, invatat, trait impreuna la un moment dat. Unii au murit deja din liceu spre final, sau macar ii tin minte sapandu-si groapa. Altii au murit in facultate, nereusind sa isi gaseasca ceva pt care sa traiasca, fie macar si a trai pt a face bani. Altii imediat dupa. Muribunzii inca se mai agatau de un master, o repetentie poate, fiecare dupa puteri.

Poate cei mai raspanditi "morti" sunt cei ce au terminat, au un job cu care nu se streseaza cine stie ce, au o prietena/sotie, beau bere, se uita la teveu, fotbal, ies uneori la mici sau iarba verde, povestesc amuzati aventuri de prin facultate, mereu vorbesc de parca ar fi niste batrani trecuti prin viata. Si nu vorbesc de cei din reclame. Ci de cei pe care ii tin minte ca gandeau candva. Oameni ce visau, sperau, oricat de realist sau utopic. Oameni care acum doar viseaza despre trecut, in timp ce dau sfaturi altora ca unii trecuti deja prin viata, care le-au vazut pe toate. Oameni care spun "lasa ca o sa ajungi si tu candva ca mine", emanand o falsa intelepciune.

Gropar cred ca ar fi cea mai obositoare ocupatie. Gropar de suflete.

Sandra G said...

@ zaza: ne-am inteles ;)

@ iancu: din categoria "eu inca imi caut poneiul", nu ma grabesc cu declararea decesului... am vazut oameni care corespundeau descrierii tale si care in urma unui stimul puternic, sau a unei experiente, au revenit la gandiri si trairi... nu i-as zice "moarte", i-as zice "somn". un somn mai mult sau mai putin adanc, din care poate ca se vor trezi, sau poate ca nu... dar alegerea inca se mai poate face :)

cred ca oameni misto ajung in somn pentru ca sunt prea multi factori care te invata sa dormi (scoala, familie, societate, colegi de birou...). daca am reusi sa inmultim factorii de tip "ceas desteptator" cred ca ar avea impact, macar asupra celor care abia au atzipit.

iancu said...

Eh, tot moarte as zice, ca aia care isi revin sunt la fel de rari precum cei care isi revin din moarte clinica :P

E fascinant sa vezi cum oameni ce gandeau, munceau, invatau, cand ajung sa se loveasca de primele "teste" reale se pierd, se descurajeaza, cedeaza, pierd si in final se dau batuti, intrand in mediocritate, rar reusind sa se ridice de pe jos si sa lupte iar. Tare mi-e ca e ceva caracteristic tarii noastre, tinerii au putin tangenta cu realul, cu viitorul, traiesc doar pe etape, pana la urmatorul bacalaureat, pana la urmatoarea licenta. Nu gandesc, nu spera, nu isi imagineaza ce vor de fapt sa faca atunci cand viata incepe cu adevarat. Pentru ei farmecul vietii se termina deodata cu facultatea.

Din pacate putini romani stiu ca viata poate fi inca la inceput si la 20, si la 30, si la 40, chiar si la 50 de ani. Totul tine de vointa ta. Admir enorm pe nordici (sau pe francezii sudici) care oricand sunt plini de energie, optimisti, traind cu adevarat.

Sandra G said...

mon cher, un pic de incredere in fiinta umana! :)

cred ca orice invatz are si dezvatz si cred ca asa cum fiecare dintre "noi, astia treji" o poate arde lenes, dar odata ce-si gaseste motivatia poate muta munti, la fel si cei care "dorm", odata motivati, se pot trezi. daca ii ingropam inainte de ultima lor suflare, cine sa mai aiba vreo sansa sa ii scoale din somn?

iancu said...

S optimist si destul de zen de felul meu, nu ma regasesc in Kafka sau Bacovia iar Cioran a fost mare doar pt ca nu avea curajul sa se sinucida :P Daca ar fi dupa mine oamenii nu ar avea nevoie de amenintarea religiei ca sa fie buni si morali :) Dar mai e ceva pana sa ajungem la nivelul ala de civilizatie.

Departe de mine gandul de a ingropa pe cineva, o fac ei singuri, de multe ori in ciuda eforturilor prietenilor (sau parintilor, dar rar, pt ca "moartea" asta cred ca tot din perioada comunista ni se trage) de a le transmite dorinta de viata.

Daca ai vazut What Dreams May Come, iadul tipei de acolo e destul de aproape de metoda prin care fiecare se inconjoara in viata lui de anumite idei, preconcepute sau nu.

Sau spus mai simplu, avem o viata dar nu stim ce sa facem cu ea :))

Sandra G said...

uaaaa, ce tare ca ai vazut filmul ala!

uite ce inseamna un cadru de referinta comun, e genial ca ai zis de what dreams may come, ne arata ca nu ne contrazicem de loc :)

fata aia n-avea nicio sansa daca nu venea baiatul s-o tina de manuta si sa ii fie alaturi. culmea! nu el o scoate din iad, ca n-are cum. dar pentru ca el e acolo, ea reuseste sa se scoata singura. ceea ce nu s-ar fi intamplat daca el renunta la a crede in ea.

nu o sa ma apuc acum sa ma duc in iad dupa fiecare gigel de pe strada, dar asta nu ma impiedica sa fiu pe faza daca vreun gigel are nevoie de ajutor, sau sa cred in capacitatea lui gigel de a iesi de acolo, daca i se aliniaza planetele interioare in acest sens :)

iancu said...

Dap, e un club mic de fapt, asta, al "trejilor" :))

Filmul respectiv cred ca reda pe scurt o imagine mult mai realista si probabila a mortii decat o fac mare parte din religii (depasite deja, dupa parerea mea, dar deh, e greu pt multi sa-si constientizeze maturitatea, sa se obisnuiasca cu ideea ca poate nu mai este nici un "parinte" care ne supravegheaza sa nu facem prostii. Uita toti ca cel mai mare dar al omului e libertatea. In fine, nu am apreciat niciodata prea tare filosofia, e o pierdere de vreme atata timp cat esti in sistem :)

Ce m-a impresionat pe mine in final a fost faptul ca el e dispus sa renunte la "iluminare" doar pt a fi cu ea, pt a nu o lasa singura. Cred ca sacrificiul lui a trezit-o de fapt, nu faptul ca el era langa ea.

Si intr-adevar, merita sa "salvezi" oameni, satisfactia e imensa, uneori e ca si cum ai salva viata cuiva. Dar nu ii poti salva pe toti, ar fi absurd. Iar pe unii merita sa ii ingropi si mai adanc, o cer >:))

Sandra G said...

ok! tu-i ingropi, eu vin si plantez panselutze! :)

iancu said...

:)))) Deal!

Sau "Peeeerrrffectt! Mwahahahahah!", cum ar zice Igor sau alt personaj malefic :P

Am putea chiar sa ne deschidem o firma non-stop de servicii faraonico-mortuare numita "Spades And Flowers For Ever" :))

Sandra G said...

Si un blog gen "pro-contra" care sa se numeasca "Are there butterflies in hell?" :)

iancu said...

Uau ce promptitudine :)

Cred ca in hell s mai degraba butter-dipped flies :P