Wednesday, April 16, 2008

Traim printre oameni

... sau despre educatie, bun simt si relativitate.

In tren dinspre Iasi spre Bucuresti, intr-un compartiment din ala deschis, tip sageata albastra. Eu faceam integrame (retardarea perfecta pentru a nu simti ca au trecut 6 ore de drum), colegul meu de alta nationalitate citea.

In spatele nostru se aseaza un grup de 5 domni, de provenienta in mod evident rurala am presupus eu, atat dupa indicatori lingvistici cat si dupa indicatori olfactivi. Se pun pe jucat carti, vorbind destul de tare, dar nu cat sa ma distraga din treaba mea. Colegul de origine mai vechi europeana decat mine incepe sa arunce priviri mustratoare si sa pufneasca.

La un moment dat, domnii isi amintesc ca au telefon mobil si isi pun o populara, sa asculte si ei ceva. Evident, populara fiind semnificativ de tare (pare-se ca aveau un telefon mobil bun) au inceput si ei sa rada si sa vorbeasca un pic mai tare. Deja parca nu-ti mai venea usor "masura lui Cuza - oca" sau "oameni retinuti - arestati".

Colegul comenteaza in barba ceva gen "tarani prosti", se ridica cu privirea si atitudinea unui cavaler ce porneste in apararea Graalului din ghearele paganilor si le spune (pe un ton foarte [aparent] politicos) "va rog sa opriti muzica, deranjati mai multa lume". Domnii opresc muzica si isi vad in continuare de jocul de carti, cu volumul vocal de asemenea redus. Colegul se intoarce cu privirea satisfacuta a cavalerului care a reusit sa apere Graalul.

Eu ii spun ca daca tot e la lectia de bune maniere cu autohtonii, ar fi putut sa le multumeasca. El, revoltat: "de ce?". Eu, mai iritata de atitudinea lui decat de domnii cu pricina: "pentru ca le-ai cerut ceva, iar ei au acceptat acel ceva, mi se pare firesc sa multumesti cuiva de la care ceri si care iti da". El, cu ceva in glas care imi aminteste de copilareascul "ca asa vreau io!", mi-a spus ca n-are de ce sa le multumeasca, ca i se pare normal sa se opreasca muzica.

Super. Si uite asa aia cica bine crescuti, inteligenti, educati etc. ajung sa se poarte fundamental gresit cu cei pe care ii acuza de nesimtire, prostie, lipsa de educatie. Eu cred ca domnii din tren nu si-au pus vreodata problema daca deranjeaza sau nu cu muzica tare, pentru ca la ei in sat probabil ca asa se face. In momentul in care cineva le-a pus problema ca ar putea fi deranjant, au acceptat noul punct de vedere cu usurinta (din moment ce nu s-au opus / n-au comentat nici post factum), ceea ce nu pot spune despre foarte multi dintre cunoscuti mei "cultivati". A spune "nu le multumesc pentru ca mi se pare normal sa o opreasca" mi se pare o abordare usor dezumanizanta si mai de joasa speta decat a nu te duce capul ca deranjezi lumea cu muzica tare.

Voi ce ziceti?

8 comments:

mărie said...

Eu sunt undeva la mijloc.

Argumentul cu 'nu şi-au închipuit că deranjează' nu e verificabil. Iar oamenii au tendinţa de a se întinde şi a forţa până li se înfundă/atrage atenţia.

Mă gândeam acum dacă eu aş fi spus mulţumesc. Şi îmi dau seama că probabil aş fi spus, dar din reflex . . . cum mă certai că ajunsesem să spun 'îmi pare rău' fără să-mi dau seama, mai ştii. Acelaşi gen de reacţie.

Cred că pe moment, după o perioadă în care te-ai enervat şi ai tolerat o formă de nesimţire (indiferent dacă e intenţionată sau nu) nu spui 'mulţumesc'.

Poate sunt eu în perioada în care m-am săturat să fiu atât de fucking politically correct şi empatică tot timpul.

Ideea e că te gândeşti la astea după. Cred că pe moment puţini sunt cei care judecă în termeni de 'au acceptat noul punct de vedere etc. '.

runbaby said...

hm, nici eu n-as fi zis multumesc, tocmai fiindca m-as fi enervat considerabil inainte sa ma duc sa le zic sa opreasca muzica si deja as fi fost intr-o stare de spirit belicoasa. dar mi-ai dat o tema de meditatie, that's for sure :)

Sandra G said...

"benefit of the doubt"... it's a bitch :) nu mai stiu cand si cum am inceput sa fac switch-ul si sa nu mai pun anumiti oameni in aceeasi oala cu alti oameni... tema de gandire si pentru mine, revin :)

Monica said...

zau daca imi dau seama daca eu as fi multumit la faza din tren. dar pot compara cu faza de azi, cand o tanti maturatoare stradala si-a sprijinit uneltele de caleasca mea si i-am zis sa si le ia si am multumit, dupa?
tu, dar in tren erau nervi acumulati, pana la rugaminte.
PS: o sa tin minte faza cu indicatorii. vai, ma doare burta de ras:)

Sandra G said...

hahaha, ma bucur ca te-am distrat :)

as zice ca sunt foarte comparabile fazele, ideea fiind in ambele cazuri ca oricat de aiurea ti s-ar parea sau oricat de mult te-ar deranja comportamentul cuiva, asta nu te impiedica sa-ti amintesti ca acel cineva e om si sa-l tratezi cu respectul pe care il merita orice fiinta umana...

vad ca nervii revin la toate trei... probabil ca acolo e cheia... la mine genul asta de abordare a fost posibila odata ce mi-am rezolvat eu niste chestii si nu ma mai enervez decat foarte rar...

Junkymouse said...

ieri am stat jumatate de ora cu fereastra de commenturi deschisa. am scris, am sters, iar am scris... am dezbatut subiectul in drum spre casa cu o colega, dar nu am reusit sa aduc argumente exclusiv pentru una dintre parti. mereu apare un "dar,...". nu pot sa spun decat ce as fi facut eu: la cat de bine ma cunosc, probabil imi infundam castile de la ipod si dadeam muzica la maxim, fara sa le spun nimic, gandindu-ma ca asa au trait ei (oamenii nu sunt viovati pentru propria proasta-crestere daca nu li s-a oferit educatia corespunzatoare). dar, sunt constienta ca asa nu-i ajut cu nimic!

Etos Kosmou said...

Bonjour, eu sunt total de acord cu tine. Daca oamenii s-au conformat politicos, atitudinea pustiului a tradat infumurare. Normal ar fi sa spui zambind "va rog sa dati muzica mai incet, va multumesc mult" si gata. Cred ca e vorba de o specie justitiara careia ii lipseste eleganta gesturilor.
Cheers
EK

Sandra G said...

@ junkymouse: nu o sa spun decat ca ma bucur ca te-am cunoscut live, acum pot sa mi te inchipui mult mai bine in ipostaza cu pricina :)

@ ek: foarte frumos spus :) welcome pe pensees-lutze!