Tuesday, September 29, 2009

New Blog - it's official

Pentru cei care urmaresc discret din mail sau rss, noul blog se afla la http://sandraghitescu.wordpress.com.

Multumiri celor care si-au actualizat feed-urile si blogroll-ul, incurajari celor care nu au facut-o inca ;)

Wednesday, July 22, 2009

Au revoir, Pensées-lutze

In noiembrie 2005, Mirona ma "obliga" sa-mi fac blog, pentru ca imi era sefa in agentia de PR in care lucram si ma invata sa scriu. Eu eram salbatica, pudica si fara chef de a publica, probabil pentru ca nu reuseam sa scriu decat daca eram trista sau furioasa. Ceea ce s-a si vazut de altfel in primele luni de blogging (daca nu chiar ani). Intre timp am schimbat joburi, pareri, impresii, alte joburi, experiente, oameni, prieteni, cunoscuti, gusturi, hobby-uri, proiecte si cate si mai cate.

Pensées-lutzele m-au invatat sa scriu. M-au invatat sa comunic, sa ascult, sa inteleg. M-au invatat sa stau de vorba cu mine inainte de a incepe o conversatie cu altcineva. M-au invatat ca modelul job + hobbies e depasit si ca intrebarea nu e "cum fac sa le fac pe toate", ci "ce fac pentru a folosi tot ce am invatat sa fac".

Am crescut din "panselutza" care am fost in ultimii 4 ani. Zambesc recitind "despre mine"-le la care nu am mai fost atenta de cand l-am scris. Blogul asta a fost o joaca foarte simpatica. Am mai incheiat o etapa. Si vai, ce cincinal monumental a fost!

Acestea fiind spuse...

Pa-pa! :)

Details & new blog coming up soon.

Photo by Robert @ B-cafe.ro.

Later edit: We are here to enjoy that we are here - the new blog.

Monday, June 01, 2009

Metro Smilers

Multumeste*net si YAZEE te provoaca sa declansezi zambete in lant la metrou!

Incepand cu 1 iunie, vei gasi flyer-ul Metro Smilers pe Multumeste*net si pe YAZEE.ro. Descarca, printeaza, decupeaza si inarmeaza-te cu flyere de fiecare data cand iei metroul. Cum prinzi un calator cu zambetul pe buze, inmaneaza-i fluturasul si multumeste-i pentru zambet in numele tuturor Bucurestenilor care cred in buna dispozitie, cu sau fara motiv.

Trimite povestile, pozele sau filmuletele astfel initiate la faptebune [arond] gmail.com, vor fi postate in micul jurnal de fapte bune Multumeste*net.

Raspandeste voie buna si ti se va intoarce, cel putin inzecita! :)

____________________________

O campanie nascuta pe CIVIKA.ro

Friday, May 29, 2009

A fost TEDx Bucuresti

Si mi-a placut la nebunie! Prea putin timp acum, dar voi reveni cu ganduri si impresii... Pana una alta, poze pe Flickr by the one and only George Popescu, aka Poqe.

Tuesday, May 26, 2009

Targ cu Talc 3

Am primit info despre Targ cu Talc 3, un targ de hand made care se anunta interesant. Plus ca cei care se ocupa de promovare mi-au scris frumos si nu mi s-au bagat pe gat ca altii :P

Asa ca iata:

Puţin înainte de 1 iunie, sâmbătă, 30 mai, va avea loc la Cărtureşti cea de-a treia ediţie a Târgului cu Tâlc. Evenimentul va avea loc între orele 12:00 şi 21:00 la sub_Carturesti, şi pentru a aduce un plus de socializare şi networking va fi urmat de un after-party în Club Control. Aici vor fi aşteptaţi toţi vizitatorii târgului din timpul zilei (pe baza biletului) alături de partenerii Târgului cu Tâlc, expozanţii şi prietenii acestora.

„Ediţia 3 a Târgului cu Tâlc este dedicată nonconformismului şi, pentru că se întâmplă cu puţin înainte de 1 iunie, preia cât se poate de mult din jovialitatea şi spiritul ludic specific acestei zile.”, a declarat Mihai Lungeanu, Managing Partner Pygmalion Advertising, susţinătorul creativ al evenimentului. Surprize vor fi la tot pasul pentru că sponsorii şi partenerii evenimentului vor acorda premii speciale vizitatorilor şi expozanţilor răsplătind inovaţia şi creativitatea. Toţi vizitatorii vor primi în schimbul biletului handmade shopping bags şi “cadouri de revistă”: reviste cu stil, broşe handmade, vouchere de reduceri pentru produse ce se vând la târg, ceai rece şi prăjiturele şi un cadou surpriză din partea AVON România.

La Târg cu Tâlc 3 vor fi prezenţi: Lala Style, Alice Lopez, Arabela Covaciu, Burp, Eugenia Enciu, Cristina Zegrea, Radha, Nadire Omer, Clipcraft, Sucita handmade goodies, şi alţii la fel de valoroşi. Lista completă a artiştilor precum şi alte detalii se găsesc pe www.targcutalc.ro.

Thursday, May 21, 2009

Furt de content

O fetita plictisita mi-a furat 8 posturi de pe Pui de Compuneri, facandu-si blog practic doar cu munca mea. Nu ca ar fi capat de tara, dar nu-mi convine deloc. Am incercat sa o contactez prin comentarii, nu mi-a raspuns.

A avut cineva vreo experienta asemanatoare? Ma pregatesc sa fac plangere la Blogger si nu as vrea sa reinventez roata :)

Tuesday, May 19, 2009

Pui de compuneri cauta logo!

Pui de compuneri vrea sa treaca usor usor la next level... Pentru asta, are nevoie de logo.

Drept urmare propun un schimb de timp si abilitati. Rog cine stie design sa-mi trimita o propunere de logo. In cel mai scurt timp, voi trimite la schimb o poveste unicat, scrisa special pentru desenatorul binevoitor. Voi posta toate propunerile de logo pe Pui de Compuneri, unde voi lasa copiii sa aleaga varianta ce va ramane.

Astept propunerile la puidecompuneri arond gmail punct com.

Ce ziceti, ma ajutati? :)

Multumesc!

Sunday, May 10, 2009

Paris = 1000 de orase

Ultima escala a calatoriei la Paris a fost in garsoniera unei foste colege de liceu si bune prietene (mersi inca o data, Cristina!). Demoisella mi-a lasat casa in grija caci a plecat la Cannes la o nunta, unde va purta pantofi + geanta + rochie Louis Vuitton, prin bunavointa vecinilor ei gay care lucreaza in industrie si i-au oferit gear-ul cu imprumut, ca deh, nu puteau s-o lase sa mearga oricum la Cannes! (asa, ca e prea Sex and the City povestea sa n-o impartasesc :P)

Bref... Ii mai sorb fetei din sticla de visinata, aud vocile din strada care da intr-una din super pietele Parisului (Marche d'Aligre - atentie! nu intrati pe site cu burta goala ca s-ar putea sa muscati din monitor) si mi-e atat de greu sa ma apuc sa-mi fac bagajele...

Parisul este 1000 de orase. Metroul e pentru mine un fel de tunel magic, care te teleporteaza in doi timpi si trei miscari in locuri atat de diferite, atat de bogate, atat de vii... Cred ca daca as fi ajuns sa locuiesc aici mai de mult, nu as mai fi putut pleca niciodata.

Dar cum nu este cazul, ne vedem joi... la Parov Stelar ;)


Sursa foto.

Thursday, May 07, 2009

Viata dupa colectare



Intra pe www.viatadupacolectare.ro si afla ce poti sa faci pentru a sustine proiectul. Hai ca se poate! :)

Tuesday, May 05, 2009

Iarmaroc Fest - 23-24 mai - more info

Site-ul Iarmaroc Fest este inca in constructie, dar puteti deja gasi un line-up partial. Bonus de la mine este ca, impreuna cu Andreea, ne ocupam de cortul de chill :)


Asa ca be there! O sa fie tare! :)

More info: www.iarmaroc-fest.ro

Journey to the Center of Your Self

"If you're wondering where the center of your Self is, it means you probably don't feel quite there yet. It can also mean that you've crossed paths with your Self, but didn't recognize it and moved on..."
Postul complet aici, respectiv la Gorgeoux care si-a lasat blogul pe mana prietenilor si familiei pe timpul vacantei :)

Saturday, May 02, 2009

Saturday, April 25, 2009

Friday, April 24, 2009

MaiMultVerde la next level, cu pluta! :)

Am urmarit in decursul timpului proiectele MaiMultVerde si mi-au placut. Am aflat de una dintre ultimele actiuni, Recycle, Raft & Race. Pe scurt, tabara in care tinerii voluntari cu dorinta de schimbare invata despre leadership, motivarea si coordonarea echipelor in proiecte de mediu.

Mi s-a parut misto ca un ONG sa organizeze un eveniment prin care sa transmita know-how si sa puna umural la "educarea pietei". Decat sa te lupti singur cu morile de vant, mai bine incepi sa ii inveti si pe altii sa foloseasca o sulitza si sa incalece un cal... respectiv o pluta :)

Detalii despre tabara aici. Fuga, inscrierile se fac pana pe 28 aprilie!

Tuesday, April 21, 2009

Prea multa liniste strica

Am reusit sa ma incetinesc prea tare. Pierd timp aiurea pe Facebook, nu-mi onorez anumite angajamente desi ar trebui sa am timp, 80% din activitatile din ultimile saptamani nu sunt direct productive, n-apuc sa-mi actualizez profilul pe Business-edu, am tras la Civika.ro ca la balamuc, iar acum nu mai reusesc sa-mi fac timp sa continuu ce am inceput, ies din Bucuresti sa-mi ordonez gandurile si pot sa stau ore in sir jongland si uitandu-ma la copaci si flori, dar cand ma intorc nu reusesc sa ma activez... si uite asa.

Mi-ar trebui un partener de afaceri, cineva cu care sa construiesc proiectul la care ma gandesc de mai mult de o luna, care sa ma "disciplineze" un pic, ca vad ca de una singura nu prea reusesc. Pe de alta parte, nu stiu pe nimeni care sa stie sa faca ce vreau eu sa fac.

Perioada de toleranta zero la bulls***. Am investit cateva minute azi in a curata jumate din lista de bloguri din Reader. In ultimele saptamani am dat si niste "remove from friends & block" la mine in cap. Report to the Universe for wasting my time, energy and good will. Slava domnului ca sunt suficient de matura incat sa fac asta doar in minte, nu si in - doamne fereste! - retele sociale :))

In acelasi timp, perioada de neinteles nimic din ce-mi spun oamenii dragi, apropiati, apreciati, iubiti... Da, mi-ar placea maxim sa fiu de acord cu voi cand imi spuneti ca sunt desteapta, talentata si extraordinara. Atata timp cat nu pot sa arat nimic gen "uite, eu asta am facut", din pacate nu pot sa spun decat "multumesc, esti un/o dulce" si sa nu cred pe bune niciun cuvant.

Pe scurt, nu inteleg nimic din mine zilele astea. Parca sunt propriul meu coleg de apartament, absent, schizoid si impenetrabil.

Am nevoie de un mega-disruption, sper ca urmatoarele 2 saptamani in care voi face surfing de canapele la Paris sa ma repuna pe drum si sa-mi dea elan. Daca nu, trecem la planul B.

Tuesday, April 14, 2009

Civika.ro

Am muncit la proiectul asta luni de zile si s-a nimerit sa fiu plecata din Bucuresti fix “de lansare”! Dupa care am fost prea ocupata cu fine-tuning ca sa apuc sa scriu :)

Cu intarziere deci, va anunt ca ma bucur.




Civika.ro
este o platforma sociala construita de comunitate, pentru comunitate. Rolul ei este sa permita transformarea ideilor bune in proiecte sociale si realizarea acestor proiecte prin donatii de timp si competente.

Cum functioneaza? Iti faci cont, completezi la profil ce stii tu sa faci si cauti in platforma proiecte care ti se potrivesc. Esti notificat daca apare un proiect nou care corespunde competentelor si preferintelor tale (i.e. nu te va obliga nimeni sa plantezi copaci sau sa strangi gunoaie daca tu nu te pricepi la asta). Singura conditie este sa donezi cel putin o ora din timpul tau pe luna pentru unul dintre proiectele din platforma.

De asemenea, daca ai o idee misto de proiect social (eco, arta, urban, comunitate, dezvoltare rurala...), dar nu te pricepi neaparat la programare sau la promovare sau nu poti iesi de unul singur pe strada sa imparti flyere - iti introduci proiectul in platforma si atragi voluntari care iti vor dona timp si skills-uri.

De ce ma bucur? Pentru ca stiu ca va functiona. Prima dovada este insasi Civika.ro, care a fost construita exact dupa principiul pe care il promoveaza: Dan Dumitrescu a venit cu ideea, Marie, Buddha, Adi, Ioana, Iulia si cu mine am adus ore de munca si competentele fiecaruia.

Si ce daca functioneaza? Think of the consequences... Cum ar fi sa nu se mai duca naibii ideile misto doar pentru ca nu sunt bani? Sa-ti ia o saptamana sa pui in practica un proiect pentru ca ai o echipa de zeci (speram noi sute) de project manageri, copywriteri, programatori, street crews, oameni cu locatii, transport, catering... orice ti-ar putea sprijini initiativa.

Imi doresc doua lucruri legate de acest proiect. Primul este sa se populeze platforma cu proiecte cat mai variate. Mi-ar placea ca in Civika.ro sa gasesti in egala masura chestii care tin de ecologie, de comunitate, de urban, de rural, de cultura sau educatie. Asta va depinde de cum va “vinde” fiecare dintre noi proiectul: “uite inca o chestie sociala” sau “uite un model nou de a face lucrurile sa se intample in loc de a ne plange ca nu merg”.

A doua dorinta este ca Civika.ro sa creasca atat de mult si sa aiba atatea povesti de succes, incat cat mai multi oameni din cat mai multe domenii sa preia modelul donatiilor de timp si competente.

Daca am fi cuminti si am dormi 8h pe noapte, am avea la dispozitie cam 480 de ore pe luna, hai 400 daca scoti weekend-urile si alte alea. Eu as introduce o lege care sa-ti ceara sa dai o ora din timpul tau si din toate chestiile alea destepte pe care ai invatat sa le faci, in folosul unei cauze care te intereseaza.

Ce ziceti? Schimbam o data lumea asta? Ca eu una m-am cam plictisit de aceleasi povesti care incep cu “da, dar...”.

Wednesday, April 08, 2009

SEO Spam fara voie

De ceva vreme am traficul dat peste cap - i.e. numar de vizitatori unici aproape dublu si bounce de peste 80%. Mi-era clar de unde mi se trage (de la folosirea repetata a acestui cuvant din cauza mentionarii repetate a acestui proiect), dar pana de curand habar n-aveam ce pot face ca sa revin la normal.

Am urmat in sfarsit sfatul primit de la cineva care stie SEO si am editat toate posturile care contineau acel cuvant, cenzurandu-l cu stelute. La mintea cocosului, ar zice cei priceputi! Iata ca aveam mai putina minte decat un cocos la faza asta, as raspunde eu :)

Sper sa revenim la normal si sa ma prind si eu cine, cat si de ce citeste Pensees-lutze...

Later edit: yep, a functionat. Au scazut unicii pe zi de la 70-80 la 30-40. :)

MentorshipNET.com - in sfarsit o super initiativa in domeniul educatiei

MentorshipNET.com este o platforma pe care se intalnesc tinerii intre 17 si 22 de ani cu profesionisti din campul muncii.

Elevii si studentii se plang de lipsa unui sistem de "career councelling" viabil, multi isi aleg facultatile si joburile dupa cool factor, dupa ce vad la televizor sau informatii incomplete din alte surse. Pe de alta parte, oamenii de business se plang ca juniorii sunt de pe alta planeta si ca e din ce in ce mai greu sa gaseasca tineri motivati si competenti pentru entry levels.

MentorshipNET.com
permite multumirea acestor doua categorii. Tinerii au acces la informatii de prima mana de la Mentorii care lucreaza in domeniile lor de interes (ex. advertising, jurnalism, telecom... whatever). Mentorii au ocazia sa transmita informatii reale despre industria in care lucreaza si contribuie la "pre-formarea" tinerilor, astfel incat acestia sa intre in campul muncii cu un bagaj minim de cunostinte si abilitati.

MentorshipNET.com este initiat de Asociatia Oricum, in parteneriat cu Cosmote si Ministerul Educatiei, Cercetarii si Inovatiei.

Le urez sa creasca mari si frumosi si sa nu intampine niciun obstacol in misiunea lor!

Din punctul meu de vedere, MentorshipNET ar trebui sa devina noua facultate. Pana la urma, facultatea ar trebui sa te pregateasca pentru munca, nu? Ori in acest moment, invatamantul universitar nu face decat sa-ti umple mintea cu prostii de care nu te lovesti in primii ani de munca, ba chiar care pot deveni depasite pana ajungi tu Marketing Manager la stiu eu ce multinationala. Ah, si facultatea iti mai antreneaza cu succes skill-urile de trisat sistemul si dat spaga.

Cam cat de tare ar fi o facultate pe sistemul de mentorat, in care sa inveti de la oameni care lucreaza ACUM in domeniul care te intereseaza, afland informatii si dezvoltand abilitati care sa-ti foloseasca in primii ani de munca? Eu zic ca ar fi tare. Din ce in ce mai putini profesionisti au cei "7 ani de acasa" de business (cum raspunzi la mailuri, la cereri, la oferte, cum vinzi, cum te promovezi... etc.). Un sistem care te ajuta sa inveti toate lucrurile astea cat esti inca "mic" ar avea, zic eu, un super impact asupra "scenei" de business :)

Friday, April 03, 2009

Turteste PETu'!

TURTESTE PETU'!
Hai sa nu mai umplem tomberoanele cu aer!
Si nici containerele de reciclare!
Explica familiei si vecinilor cat de simplu e.

Proiect initiat de alexe.ro si electricbrother.

video

Thursday, April 02, 2009

Arka Nuova Workshops

Am fost marti la workshop-ul sustinut de echipa Arka Nuova si am iesit de acolo cu nivelul de energie la maxim! Multumiri tuturor speakerilor care mi-au dat idei, elan, confirmari...

Vlad Nedelcu mi-a pus intrebari care m-au ajutat sa-mi clarific puncte tari si puncte slabe, obiective si viziuni. Entuziasmul lui e contagios, cred ca e genul de mentor care te scoate din impas cu zambetul pe buze.

Vlad Stan mi-a confirmat ca nu sunt nebuna! De ani de zile sustin (intuitiv) ca in antreprenoriat nu trebuie decat pasiune si abilitate, restul vor veni de la sine daca esti bun in ceea ce faci si faci cu pasiune. Eu nefiind antreprenor, mi-am lasat elanul taiat de antreprenorii din jurul meu care imi explicau de targeturi, vanzari, bilanturi contabile si toate nebuniile care iti strica cheful - pe modelul alege ce se vinde, nu ce vrei tu. Nu mai stiu daca Stan a zis urmatoarele, sau altcineva, dar mesajul e clar: "daca nu-ti plac chestiile administrative, asociaza-te cu cineva caruia ii plac".

Irina Anghel
a spulberat alt mit: nu exista Investitor Charming/Frumos, care vine si-ti da bani si tu faci ce vrei cu ei, si traiti fericiti pana la adanci batraneti. Mare atentie la cum discuti parteneriatele cu investitorii, sa nu te trezesti intr-o relatie care sa nu-ti convina. Mi-a mai placut de ea pentru ca a fost primul speaker-femeie misto (i.e. pe gustul meu) de pana acum in RO. Feminina fara sa fie "pisi", ferma fara sa fie "bitchy". Cool.

Elena Tutunaru - super doamna! - a luminat traseul "de la Start-up la Business Owner". Diferenta de atitudine mi se pare esentiala, tips si tricksurile ei mulandu-se perfect pe filozofia mea profund umanista :)

Cristina Mihai mi-a reamintit de unul dintre conceptele mele preferate: FBE (f***ed by execution). Executia e cruciala, note to self sa nu ma pierd in planuri, bugete, logouri si site-uri in asemenea hal incat executia sa aiba de suferit. Executia trebuie sa fie perfecta, nu site-ul sau comunicatul de presa.

Si nu in ultimul rand, multumiri Ralucai Georgescu pentru invitatia la acest workshop si pentru stilul ei minunat de a pune intrebari care te ajuta sa-ti clarifici gandurile :)

Friday, March 27, 2009

Parov Stelar @ Suburbia pe 14 mai


Da, se intampla! Si nu oricum... Parov Stelar DJ set cu Sax Max - saxofonistul vietii, cu Troe, L'Orchestre de Roche si, yours truly, Eclectique Telescope in deschidere. Tomasan ne va dansa pana dimineata si profit de ocazie sa-i multumesc pentru mana de ajutor cu muzica pentru set-ul nostru :) De visuals se ocupa Schultz.

Mai multe informatii, detalii legate de bilete si alte administrative, pe site-ul Suburbia.

Dati cu RSVP-ul pe Facebook si hai la joaca! :)

A fost Visionship @ Revival of the Fittest

Melania Damian a intors inovatia pe toate partile si a propus mai multa "disciplina" in procesele creative. Poate cam multa disciplina pe gustul meu personal, dar cred ca viziunea ei e binevenita intr-o piata in care toate fitzele si figurile sunt tolerate sub pretextul ca "noi suntem creativi".

Constantin Goagea a povestit despre viziunea arhitecturala sau lipsa ei. Prezentand cateva idei de cosmetizare a Bucurestiului, spunea ca sunt idei simple, nu cine-stie-ce vizionare sau revolutionare. Eu zic ca asta e foarte bine! Nu incepi cu zgarie nori intr-o jungla proaspat defrisata, ci cu colibe :)

Jean-Lorin Sterian a fost wild card-ul conferintei si a vorbit despre teatrul de apartament Lorgean si distractia cu Grupul Sanitar. Genul asta de proiecte ma fac sa ma intreb "oare eu ce idei las sa moara pentru ca aparent nu duc nicaieri?".

Daniel Gontz a prezentat fantani colorate si Piata Universitatii inundata de smog. Mi s-a parut amuzant ceea ce am perceput ca fiind o desincronizare destul de mare intre mesaj, publicul intentionat si publicul real al instalatiilor lui. Probabil ca una dintre cauze este dificultatea de a testa genul asta de instalatii la scara mai mica inainte de a le da drumul in oras...

Serban Radu a impartasit viziunea si evolutia Carturesti. Ma bucur de fiecare data cand aud povesti de succes fara compromisuri, cu o coloana vertebrala solida care sa sustina pasiunea si viziunea. Invitatia lui la a fi mai atenti "ce votam cu banii" mi-a reamintit o rezolutie mai veche de a pune cruce anumitor produse si comercianti...

Fiind in prag de antreprenoriat, mi-ar fi placut sa aflu mai multe despre cum combini leadership-ul cu viziunea, cum iti formulezi viziunea astfel incat sa mobilizezi oamenii-resursa din jurul tau, care sunt obstacolele care apar cel mai des in calea antreprenorului si cum face el sa le depaseasca fara sa-si scranteasca viziunea. Mi-am refuzat singura raspunsurile din moment ce n-am intins mana catre microfon sa intreb :)

Seara a fost oricum fructuoasa, intre micile inspiratii sau revelatii provocate de speakeri si discutiile prietenesti de dupa, astfel incat abia astept urmatoarea editie, pe tema "Do It Yourself".

Mersi Hydra Society pentru evenimentele altfel! :)

Thursday, March 26, 2009

Curtea Veche isi bate joc de autori

Adi Ciubotaru este un super baiat. Scrie. Scrie bine, asa ca a avut un contract de publicare semnat cu editura Curtea Veche. Curtea cea Veche, l-a aburit si ametit timp de 10 luni, iar dupa multiple mailuri neraspunse si promisiuni nerespectate, au incheiat prin a se purta mai rau decat un anumit patron de club sportiv la care avem alergie cu totii (la Becali, nu la Steaua! :P).

Pe scurt: dupa ce te amanam nu stiu cat, nu-ti raspundem la mailuri si te ducem cu zaharelul, iti explicam ca e criza si ca reziliem contractul fara despagubiri, iar cand tu indraznesti sa protestezi, te tratam ca pe un gunoi, explicandu-ti ca esti prea prost sa ne dai in judecata.

Puteti citi detaliile povestii la Adi pe blog. As reintitula postul "Dume de PR: cum sa-ti bati joc de brandul tau in 10 pasi - succes garantat!".

Oricum, eu una de la Curtea Veche nu mai cumpar nimic.

Monday, March 23, 2009

Viziune

Sunt in perioada de storming. Si e bine. Stau fix in dreptul urmatorului prag si ma pregatesc sa pasesc. Aman putin primul pas, si din lene, dar si din placerea starilor de anticipare inainte de o mare cursa.

M-am tot gandit in saptamanile astea... la oameni, la relatii, la stari si sentimente, la facuturi, la idei, la proiecte, la blog(uri)... la de toate. Pentru prima data cred ca reusesc sa-mi las gandurile sa circule libere, fara sa le fortez sa o ia intr-o directie sau alta, fara sa fortez concluzii sau actiuni. E o incoerenta totala in capul meu, dar o simt ca fiind cat de poate de productiva. Uneori cred ca e foarte bine sa bati campii fara niciun sens. Ideile geniale se nasc din haos, nu din ordine :)

Pana una alta, miercuri merg la Revival of the Fittest- editia a doua: Visionship. Se anunta interesant, ca toate evenimentele Hydra Society :)

Monday, March 16, 2009

Eclectique Conspiracy

Gata, it's official! Sambata 21 martie, ora 22.00, va asteptam la Green Hours la un show super dragut Eclectique Telescope, urmat de concert Brum Conspiracy. Dati cu RSVP-ul pe Facebook si hai la joaca! :)


LINE UP:
Eclectique Telescope (video installation) - http://myspace.com/eclectiquetelescope
Brum Conspiracy (live concert) - http://myspace.com/brumconspiracy

Eclectique Telescope
este o instalatie video bazata pe improvizatie. Este un exercitiu al inspiratiei care vine din loc, moment si public. Cinty este VJ si video producator: mixeaza imagini, filmari si animatii pe care le combina si le suprapune povestii imaginate si scrise de mana Sandrei. Impreuna, creaza un mesaj complex care atinge privitorul la nivel mental, dar si emotional. Se nasc stari, nu doar idei.

Eclectique Telescope vorbeste despre viata sau lipsa ei, despre joaca sau lipsa ei, despre orice e nevoie sa fie spus. Asambland „telescopul eclectic” incepe explorarea intelegerii la cu totul alt nivel decat cel constient. Sunt transmise ganduri, idei si trairi acordand instrumentele simtite cel mai la indemana: VJing, scrisul de mana, muzica.

La Green Hours, pe 21 martie, Eclectique Telescope se va juca cu ideea de Maturitate. Avansam in viata cu frana de mana trasa, pentru ca am invatat ca batranetea inseamna degradarea fiintei. Am descoperit cresterea ca pe o aventura, una dintre surprizele pe care ti le rezerva trecerea timpului, daca dai voie simturilor sa primeasca nivelul urmator.
http://myspace.com/eclectiquetelescope


Brum Conspiracy este un proiect electronic si analog intr-o formula jazz-breaks. Uneori dansant.
O conspiratie intre tobe, chitara, sampler si VJ. Nuantele armonice proiectate de Cata sunt sustinute de ritmul lui Piti si se regasesc in perspectiva vizuala a lui Cinty.
http://myspace.com/brumconspiracy


Intrare 18 lei.

Friday, March 13, 2009

Good vibes

Ce bine e in vacanta... Mi-a luat vreo 4-5 zile sa raspund la toate mailurile ramase in urma, la toate cererile neonorate din motive de lipsa de timp, mai am un pic si pot spune ca sunt la zi. Incredibil cum te poti simti fizic mai usoara, mai elastica si mai odihnita pe masura ce "stergi praful" prin lista de to-do-uri.

Saptamana trecuta am fost la un curs, saptamana viitoare merg la un workshop, la sfarsitul lui aprilie merg la Paris. Avem 3 gig-uri programate cu Eclectique Telescope, pe 21 martie la Green Hours, pe 14 mai ls Suburbia si pe 17 mai la Arad, probabil ca ne vom juca si la inceputul lui aprilie la a doua editie 7 arte. Ma pregatesc sufleteste pentru un heirup administrativ, caci am hotarat sa-mi fac firma.

Relaxarea si linistea mea nu pot fi puse in cuvinte.

Wednesday, March 11, 2009

14 mai - Parov Stelar - write it down!

Parov Stelar - DJ set cu Max the Sax la Suburbia pe 14 mai!

More details & line-up soon... :)

Sursa foto.

PS: Da, e drept ca nu e Parov Stelar & Band, dar macar va fi un super upgrade de la DJ set-urile clasice. Am vazut la Budapesta ce stiu sa faca baietii astia doi impreuna pe scena si e foaaaarte tare! :D

Friday, February 27, 2009

A fost Digital Marketing Forum

... si a fost foarte misto, multumesc Cristi pentru invitatie si felicitari pentru un eveniment super reusit!

Ce am retinut de la vorbitorii de dimineata?

De la Alain Heureux, (IAB Europe) - asociatia europeana a industriei de marketing digital si interactiv: "Fight for your company, but try for one hour a day to fight for the industry". Faptul ca exista ambasade peste tot in lume pentru cei care lucreaza in digi-marketing m-a facut sa ma intreb cate alte domenii ar avea nevoie de astfel de asociatii si cate astfel de asociatii exista de fapt...

De la Manuela Necula, (Ogilvy Group Romania) - o lista serioasa de tips & tricks despre cum pot advertiserii sa invete de la YouTube, preferata mea fiind: "Shocking is so yesterday. Now you need to be smart." In calitate de reprezentant al generatiei MTV, she so got my attention :)

De la Mike Stapelfeld (Omnicom Media Group) am aflat cat de adanc patrunde advertising-ul in gaming, nu mi-ar fi trecut prin cap ca jucatorii inraiti sunt fani bannere cu Vodafone in jocurile lor cu masini pentru ca fac decorul mai realist. Tot de la el am inteles in sfarsit care e faza cu jocurile de pe Facebook din care nu am inteles niciodata nimic: sunt noul Solitaire sau Minesweeper - jocul ala pe care nu il joci decat de la munca si care iti solicita doar trei neuroni.

Mihai Pricope de la Adobe a fost super haios: dupa ce a prezentat o aplicatie destul de spectaculoasa, dar aparent inutila, a spus "ce o sa faceti si vindeti voi cu asta... Dumnezeu stie!" :))

Julian Smith de la MEC Interaction m-a facut fanul lui dupa primele doua minute - super speaker, super continut, parca mi-a injectat cineva intravenos un curs de digital marketing de un an in 20 de minute, cu teorie, studii de caz, inspiratie si tot ce trebuie.

De la Alex Karageorgis (Thinkdigital) mi-a placut mesajul "it's not about doing one thing right, but about doing everything better" - apropo de strategie in timp de criza. Am mai incuviintat batraneste din cap cand a zis ca atunci cand lansezi o campanie te afli abia la jumatatea drumului... ehee, dragii mosului, cam cata lume desface deja sampania cu 10 minute inainte de lansare? :)

Dan Virtopeanu (Voxline) m-a bagat intr-un film SF cu mobile marketing care este supranumit al 7 lea mass-medium. Dupa ce am zis "poftim? fugi de aici!", am vazut si cifrele si m-am speriat: 100% penetrare a telefoanelor mobile in Romania, singurul medium pe care 60% din oameni il iau in pat. Memoria mea nu mai tine minte unitatea de masura, dar rata pe care mi-am notat-o era de 6.96 conexiuni la internet mobil versus 2.29 conexiuni fixe la internet. Wow.

Vestea cea mai buna pe care mi-a dat-o Catalin Emilian de la Gemius, prezentand rezultatele studiului "Online Leading Brands in Romania", a fost ca in evaluarea unui brand, utilizatorii de internet au inceput sa acorde mai multa importanta calitatii produselor/ serviciilor decat popularitatii brandului. E de bine, zic.

Si uite asa s-a incheiat prima parte a zilei... Despre dupa-amiaza scriu maine, ca la partea asta mi s-au activat diverse deformari profesionale si ora 2 noaptea nu mi se pare un moment bun pentru a le exprima :D

Inca un caz de incompetenta crasa

Redau mai jos mailul pe care l-am primit azi de la Ioana, pe care o cunosc foarte bine si am deplina incredere ca nu vorbeste prostii. In doua vorbe pentru cine sta prost cu rabdarea, un tanar, Mircea Mocanu a.k.a. Bobo, a murit din cauza imcompetentei salvamontilor si a autoritatilor locale din Sinaia. Respectivele autoritati au transmis informatii total distorsionate catre presa, astfel incat sa iasa basma curata.

Now that I've probably got your attention, va rog sa cititi pana la capat. Eu nu am competentele necesare pentru a ajuta altfel decat transmitand informatia... Va rog sa faceti si voi ce puteti pentru a ajuta familia si prietenii sa faca dreptate si pentru a evita ca astfel de nenorociri sa se repete.

Mailul:

"Noi am pierdut un prieten. Probabil ca ati auzit pe la stiri zilele trecute de 'un tanar de 22 de ani ingropat de avalansa in Sinaia'. E vorba de Mircea Mocanu (Bobo), pro roller din Constanta.
Cine este in cunostiinta de cauza sau vrea sa se alature pur si simplu (dar nu aiurea), va rugam sa va faceti cont pe www.role.ro si sa semnati alaturi de noi aceasta 'declaratie a comunitatii' (dupa ce bineinteinteles va informati si sunteti de acord. Daca nu merge sa va faceti cont, puteti sa dati un reply la acest mail cu numele vostru si eventual mentionati daca reprezentati ceva - institutie, companie etc). Poate va spuneti parerea, indiferent care ar fi ea. Conteaza.

Aici aveti mai multe detalii preluate de pe role.ro, dupa niste zile bune de cautari si investigatii facute de rolleri, snowboarderi, skieri si cei apropiati. Tot pe www.role.ro gasiti intregul sir al evenimentelor si discutiile in forum pe marginea acestei tragedii.
http://www.role.ro/viewtopic.php?t=5471&postdays=0&postorder=asc&start=0

Ioana."


www.role.ro:

Firul evenimentelor

Sambata ora 16:00 - 16:30, Mircea Mocanu impreuna cu o prietena a lui, pleaca de la Cota 2000 catre Cota 1400 pe Drumul de Vara.
Conditii de vizibilitate - bune (cer partial acoperit, nu era ceata deloc)
In primul sfert al traseului, prietena se opreste sa sara la un hop pe traseu, si il vede pe Mircea care coteste stanga continuand coborarea pe Drumul de Vara. Cateva minute mai tarziu, ea isi reia coborarea pe acelasi traseu.
Dupa spusele fetei, cei doi au coborat de multe ori independent, fiecare avand si alti amici in statiune in acea zi. Aceasta explica de ce abia in jurul orei 20:30 prietena a alertat salvamontul. A sunat la numarul afisat la Cota 1400, dar a trebuit sa repete apelul de mai multe ori ca sa fie luata in serios. La intrebarea daca ar fi mai bine sa alerteze politia i s-a raspuns ca nu e cazul si ca vor trimite ei oameni pe teren sa-l caute.
Abia dupa ora 23, Serviciul Salvamont porneste in cautarea lui Mircea. Prietena ii conduce in zona unde se despartise de el si cei de la salvamont gasesc urmele intr-o vale care paraseste partia, mai intai urme de snowboard, apoi urme bocanci care se opresc in zona unei avalanse. Echipati cu doar 3 sonde si lanterne insuficiente, salvamontistii trimit pe cineva impreuna cu prietena sa mai aduca sonde. In jurul orei 3, cand acestia au ajuns inapoi, cautarile fusesera abandonate pentru a fi reluate a doua zi pe lumina. Prietena primeste asigurari de la salvamontisti ca va fi anuntata de rezultatul cautarilor.
La ora 08:30 se reiau cautarile.
In timp ce prietena dadea declaratii in Sinaia la Jandarmerie si la Politie, apare la TV stirea "Mort in avalansa" cu declaratia lui Dan Trif. In jurul orei 10, Mircea fusese gasit sub zapada, la 1.5 m adancime.

Inadvertente si semne se intrebare in relatarile din mass-media
1. Mircea Mocanu avea 24 de ani, (nu 22), asadar mai matur decat incearca presa sa sugereze, tocmai isi luase licenta.
2. Mircea este gasit la 1.5m sub zapada, si nu la 3m asa cum s-a dat publicitatii.
3. Stirea (distorsionata) a fost lansata in mass-media inainte ca orice declaratie a singurului martor sa fie consemnata.
4. Cunoscandu-si limitele, si afirmand acest lucru de repetate ori de fata cu prietenii si partenerii de munte, Mircea nu a plecat pe o partie dificila (Carp, Papagal), ci a ales cea mai usoara varianta de a ajunge la Cota 1400, anume Drumul de Vara, partie care este trecuta pe site-ul Primariei Sinaia drept partie rosie (dificultate medie). Aceasta este partia pe care lucratorii Teleferic Sinaia si personalul tehnic de pe munte o recomanda turistilor ca fiind cea mai usoara varianta de a ajunge la Cota 1400.
5. O stire prezentata pe site-ul ziare.com afirma (contradictoriu) ca partia ar fi fost inchisa pe timp de iarna, dar si ca este o partie omologata din luna Februarie a anului trecut (2008).
6. De asemenea, se spune ca partia Drumul de Vara este una batatorita si intretinuta corespunzator. Intretinerea unei partii nu se rezuma doar la batatorirea acesteia, dar MAI ALES la balizarea si semnalizarea traseului si a zonelor de risc (pancarte de avertizare). In plus, o partie omologata trebuie sa contina OBLIGATORIU elemente de siguranta si delimitare (garduri specifice, saltele de protectie montate pe pomi/stalpi/stanci din traseu).

Primaria din Sinaia a anuntat, marti, ca partia pe care a murit un constantean de 22 de ani este omologata, dupa ce rudele acestuia au acuzat administratia locala de neglijenta.
"Trebuie sa invatam toti ca muntele si regulile acestuia trebuie respectate. Din pacate, tanarul Mircea Mocanu care a murit in acest accident s-a abatut de pe partia Drumul de Vara din dorinta de avea parte de un schi extrem, iar soarta i-a fost potrivnica. Zona in care a fost gasit este o zona ce prezinta pericol si risc", spune Vlad Oprea, primarul orasului Sinaia, citat de NewsIn.

Toate aceste afirmatii sunt menite sa disculpe autoritatile responsabile, acuzandu-i pe practicantii de ski/snowboard de "inconstienta in cautarea adrenalinei".

Legea
Hotărârea Guvernului Nr. 263/2001 privind amenajarea, omologarea, întreţinerea şi exploatarea pârtiilor şi traseelor de schi pentru agrement si Ordinul Ministrului Turismului Nr. 491/2001 pentru aprobarea Normelor privind omologarea, amenajarea, întreţinerea şi exploatarea pârtiilor şi traseelor de schi pentru agrement.
Art 1 din HG 263/2001
În scopul protecţiei turiştilor şi practicării schiului de agrement în condiţii de siguranţă pentru turişti, pârtiile şi traseele de schi pentru agrement vor putea fi utilizate numai după omologarea acestora.
Asigurarea securităţii schiorilor pe pârtiile şi traseele de schi omologate constituie obligaţia administratorului acestora.
Art 6 din HG 263/2001
Constituie contravenţii următoarele fapte, dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni:
a) exploatarea pârtiilor şi a traseelor de schi pentru agrement fără a fi omologate;
b) neasigurarea indicatoarelor de semnalizare, a balizelor şi a mijloacelor de protecţie în locurile şi la obstacolele periculoase;
c) neluarea măsurilor de interdicţie, totală sau parţială, a accesului pe pârtiile şi pe traseele de schi pentru agrement, în caz de ceaţă, viscol sau în cazul pericolului de declanşare a avalanşelor, precum şi în cazul utilizării acestora pentru antrenamente şi competiţii sportive.

Acuzele pe care le aducem

* Probabil cea mai importanta: nicaieri in statiune nu a fost facuta publica starea zapezii, respectiv riscul mare de avalansa (in Sinaia, la Cota 1400 si la 2000). Aceste conditii erau cunscute inca din saptamana precedenta. Statia Meteo de la Cota 1500 din Sinaia trimite datele culese din teren catre ANM Sibiu, autoritate care analizeaza datele primite si inainteaza rezultatele catre agentiile de presa si statiunile montane. Din moment ce acest risc era cunoscut chiar de catre salvamontisti, de ce zona nu a fost inchisa publicului pe perioada respectiva, asa cum cere legea in vigoare? Chiar si un simplu anunt la statia de cabina din Sinaia, la Cota 1400 si chiar la Cota 2000 ar fi facut o diferenta.
Daca Mircea ar fi cunoscut acest risc, nu ar fi pornit catre Cota 1400 pe placa, ci cu cabina.

* Marcajele partiei Drumul de Vara in zona in care Mircea a parasit traseul erau practic inexistente! Pe o lungime de mai mult de 3km, existau doar 4 stalpi de balizaj, un numar total insuficient, ceea ce inseamna fie ca omologarea partiei nu exista, fie ca administratorii incalca cu buna stiinta legile in vigoare. Exista martori care au vazut montarea de balize in zilele imediat urmatoare accidentului (25 si 26 Februarie ac), in zona in care Mircea a iesit de pe partie. De unde se deduce realitatea: acest traseu NU era marcat corespunzator!

* Este dotarea cu echipament a Serviciului Salvamont corespunzatoare? Sunt ei remunerati in concordanta cu responsabilitatea, dificultatea si gradul de risc al activitatii lor?


Concluzii
* Consiliul Local Sinaia in calitate de administrator al partiei Drumul de Vara este direct responsabil de moartea lui Mocanu Mircea, simbata 21 februarie 2009. S-a sesizat Procuratura?
* Contestam omologarea partiei Drumul de Vara in special, dar si a altor trasee ale domeniului skiabil Cota 2000 si Cota 1400.
Domnul Primar Oprea afirma spre exemplu ca partia Papagal ar fi una din partiile omologate, cat timp pe aceasta partie nu exista nici un semn vizibil de balizare si/sau siguranta. Sau cel putin nu exista pana acum 2 zile.
"Toate partiile omologate de pe domeniul schiabil din Sinaia - Drum de Vara, Valea Dorului Varianta, Valea Soarelui, Valea Dorului Sub Telescaun 1, Valea Dorului Sub Telescaun 2, Scandurari, Carp, Partie incepatori, Papagal - au fost marcate si balizate de catre echipa Salvamont Sinaia", a declarat Dl. Oprea pentru presa.

Dat fiind faptul ca atat Drumul de Vara cat si partiile Papagal si Scandurari sunt frecventate de un numar mare de turisti, iar marcajele si echipamentele de siguranta lipsesc cu desavarsire, accidente ca cel petrecut Sambata sunt posibile in continuare.

Marcarea Drumului de Vara in zilele imediat urmatoare accidentului in care Mircea Mocanu si-a pierdut viata nu dovedeste decat ca autoritatile incearca sa ascunda adevaratele cauze ce au condus la acest final tragic: lipsa de pregatire, iresponsabilitatea si incompetenta.

http://www.role.ro/viewtopic.php?t=5471&postdays=0&postorder=asc&start=0


Sursa foto.

Wednesday, February 25, 2009

The remains of the day

Dati o tura pe canalul YouTube al lui Cinty, sa vedeti how-to-urile "care n-au fost sa fie" :)

La cel de mai jos am avut si eu ceva de zis :)



Un film de Cinty Ionescu
Montaj: Tudor Calnegru
Productie: Cinty Ionescu & The Group

Tuesday, February 24, 2009

Sergiu Mihaescu

Duminica la JCP 3, am prins cu privirea periferica un obiectiv care facea poze in timp ce se intampla Eclectique Telescope. L-am cunoscut apoi pe Sergiu Mihaescu, ale carui poze m-au umplut de bucurie cum numai pozele lui Poqe stiau sa o faca pana acum.

Baieti, ma bucur ca existati, ca va cunosc si ca you make us look so darn good! :)



PS: Si sa nu cumva sa uit sa-i multumesc Cristinei pentru super tricoul Kitten cu ciupercute :)

Monday, February 23, 2009

A fost Juggling Culture Party 3

... si a fost super tare!

Poze de la Tilllate, spectaculoase ca de obicei :)


Video pe canalul JugglingCultureRO pe YouTube, sa se prinda si cine n-a venit ca a fost super dragut si sa vina data viitoare :P

Friday, February 20, 2009

Eclectique Telescope - the videos

Ne-am pus pe treaba cu prezenta online a ceea ce numim cu drag "a visual installation that will trip you out!".

Eclectique Telescope are acum canal de Youtube, pagina de Myspace si pagina de Facebook. Hai cu prietenii si fanii! :)

Va astept duminica la Juggling Culture Party! Da, revin obsesiv-compulsiv cu aceasta informatie pentru ca ma bucur enorm ca se intampla :D

Tatuaje

Runbaby m-a inspirat sa scriu un post pe care il aveam pe rol mai demult...

Din punctul meu de vedere (cu 3 tatuaje la activ) lucrurile sunt simple. Stiti experimentele lui Masaru Emoto? Pe scurt, a pus etichete cu cuvinte pe sticle de apa, iar apa s-a cristalizat diferit in functie de cuvantul "tatuat" - in mare, la cuvinte pozitive (ex. iubire) apa se cristaliza super frumos, la expresii negative (ex. te urasc) apa se cristaliza ca vai steaua ei. Concluzia: apa "simte" ce ii spui si actioneaza in consecinta. Ma intereseaza mai putin sa inteleg cum functioneaza chestia asta, tot ce stiu e ca asa e.

Fiinta umana este peste 70% apa. Tatuajul este un simbol inscris permanent pe piele, indiferent daca este cuvant sau desen. Drept urmare, alegerea este atat de simpla: ce mesaj vrei sa-ti transmiti tu tie tot restul vietii tale? Cum vrei sa te "cristalizezi"?

Motive bune pentru a-ti face un tatuaj:
- ai ceva sa-ti spui tu tie si esti convins/a ca nu vei vrea niciodata sa uiti acel mesaj
- ai nevoie de ceva "simbolic" ce simti ca inca nu ai si esti convins/a ca iti vei dori acel lucru toata viata (curaj, intelegere, iubire, compasiune, claritate... etc.)

Motive proaste pentru a-ti face tatuaj:
- ca ti s-a pus pata sa-ti faci un tatuaj si las'-ca-vad-eu-ce-desen-aleg
- ca e trendy
- ca e un desen super dragut, chiar daca nu inseamna nimic pentru tine
- ca isi mai face nu-stiu-cine si profiti de ocazie sa-ti faci si tu, ca singur/a n-ai curaj

Momente bune pentru a-ti face un tatuaj:
- primavara si toamna (pentru ca nu vei avea voie o vreme cu pielea tatuata la soare si pentru ca iarna o sa te incurce tonele de haine pe care trebuie sa le porti)
- dupa cel putin o luna de cand ti-a venit ideea (sa ai timp sa fii sigur/a ca il vrei)

Momente proaste pentru a-ti face un tatuaj:
- cand ai trairi extreme (indiferent daca esti pe depresie sau pe bucurie isterica)
- cand ai starea aia generalizata de "vreau sa schimb ceva" (schimba-ti freza si garderoba mai bine)

Tips & tricks:
- pune pe o hartie desenul si ce reprezinta el pentru tine si plimba hartia cu tine o luna de zile
- alege o parte a corpului in care pielea este mai putin afectata de ingrasat si slabit (mai ales pentru femeile care inca n-au devenit mame) - nu vrei ca Mica Sirena sa se transforme in Moby Dick...
- ca sa te doara mai putin, odihneste-te bine cu o noapte inainte si ia un mic dejun ca lumea, cu multe vitamine - dat ai grija sa nu mananci cu jumatate de ora inainte de tatuat, sa nu ti se faca rau
- senzatia pe care o vei simti va fi in principal de usturime - ciupeste-te de piele in zonele pe care le iei in calcul, sa-ti dai seama ce parte a corpului e mai sensibila (asta daca nu stii deja :P)
- in cazul in care crezi ca dincolo de corpul fizic, ai si un corp energetic, evita zonele chakrelor - se pare ca risti sa ti le dai peste cap daca "scrii" pe ele.

Tips by Tausance:
- fara alcool, droguri si/sau cafea inainte de a-ti face tatuajul. stimuleaza circulatia si, in consecinta, sangerarea.
- ia in calcul ca, in principiu, ca orice tatuaj trebuie "batut" din nou peste cativa ani (de la 5 incolo).
- nu te zgarci. alege tusuri bune, scule bune si maini sigure.


Intrebari? Completari? :)

Thursday, February 19, 2009

O dimineata perfecta

Ieri am facut curat pe birou, am semnat hartii si mi-am luat la revedere de la colegi. Mi se pare absolut perfect ca azi, cand nu am de iesit nicaieri, sa fie vremea care e. O zi care incepe cu Less Than Jake, Might Mighty Bosstones si Mad Caddies la cafea nu are cum sa fie decat geniala, chiar daca se va petrece in casa! :)

Chestia asta cu munca mi-a eliberat energie blocata intr-un mare fel. Ieri am chemat instalatorul, azi vine UPC-ul sa-mi instaleze digiTV, net si telefon, renunt la Romtelecom, ma pregatesc sa-i sun pe Vodafone sa le zic ca nu-mi mai place de fatza lor, ordine si disciplina prin casa... Vorba Mariei, energia noilor inceputuri ruleaza! :)

Stie cineva cand vine primavara?

Tuesday, February 17, 2009

Drum rolls...

Ladies and gentelmen,

Incepand cu data de 1 aprilie sunt jobless! :)

Am o luna jumate sa ma decid ce fac... In jumatatea de luna februarie ma voi odihni, relaxa, inspira, in martie voi incepe sa aleg care imi este urmatorul pas. Inca nu stiu daca fac saltul catre propria afacere, catre freelancing sau catre un alt proiect gen cel ce tocmai a intrat in coma (in speranta ca urmatorul va fi mai sanatos :P). Sa vedem ce revelatii si oportunitati va aduce urmatoarea perioada...



Daca e cineva care ma pandea sa-mi faca o propunere si nu indraznea, acum e momentul! :)) O sa profit de timpul liber pentru a-mi pune si eu la punct un portofoliu din care sa se inteleaga ce stiu sa fac, pentru ca mi-am dat seama ca in afara de o mana de oameni apropiati, nimeni nu stie exact la ce ma pricep :)

Asadar, stay tuned for Pensee-lutza's next adventures!

Sursa photo
.

Monday, February 16, 2009

A fost 7 arte

7 arte despre care, spre rusinea mea, n-am apucat sa scriu sau sa anunt nimic... Felicitari Curcanu', felicitari tuturor care au investit putin timp si multa energie pentru a crea o duminica de joaca absolut geniala! :)

A fost super tare! Am ajuns acolo pe la 14.00, la fix pentru Brum Conspiracy care au fost si mai tari decat joi la Control. Incredibila trupa asta, vanati-o si nu ratati niciun concert, sunt mult prea tari!


Iar in jur de proverbiala ora 7 seara, ne-am produs si noi, aka Eclectique Telescope, adica Cinty si cu mine. A fost genial din multe puncte de vedere... Energia locului, evenimentului, publicului, care iti da cu totul alt elan si inspiratie decat "datul la perete" intr-o carciuma goala. Faptul ca spre deosebire de repetitii, de data asta ne-am pregatit mi-a dat o oarecare siguranta si liniste, chiar daca eu cel putin nu m-am tinut decat de 10% din ce pregatisem :)) Ce sa mai, a fost o experienta bestiala, ne-am super distrat, am primit si aplauze (mersi inca o data, fete si baieti, care ati fost!) si abia asteptam urmatorul gig la Juggling Culture Party 3!






Mersi Piti, pentru poze si tonele de ajutor cu set-up-ul :)

Later edit: Sorry de omitere, dar better late than never :D - Multumiri Stefi pentru expozitia de uleiuri! Sunt super tari si au contribuit mult la feelingul genial ca ne jucam cu instalatia ca la noi in sufragerie. Priviti in detaliu aici, chiar merita!

Wednesday, February 11, 2009

Juggling Culture Party - 3rd time is a charm!

Da! Nu-mi vine sa cred! Discutiile de asta vara cu "hai frate sa facem party-uri de juggling, sa adunam comunitatea, sa afle lumea, sa putem sa facem festival vara viitoare" incep sa faca din ce in ce mai mult sens.

S-a ajuns la a 3 a editie Juggling Culture Party si zic "s-a" pentru ca modul de lucru a fost unul cat se poate de liber, in care ideea si organizarea a fost impartita intre oameni cu skill-uri diferite dar aceeasi pasiune. Juggler.ro si Raja cu jucarii, entertainment si skill-uri, Tavi si a lui Suburbia cu locul si muzica si toata partea logistica, China cu talentul sau fantastic la vizual care ne-a oferit cele mai tari flyere, Loli si Spacesheep cu decoratiile psihedelice si multi alti prieteni care au pus umarul la niste party-uri super reusite! Eu nu stiu ce sa-mi atribui... a vorbi de "account management" suna oximoronic in contextul asta :) Probabil ca eu am fost responsabila cu "hai"-ul si cu pus toti oamenii astia in legatura... Si cu blogul Juggling Culture!

Ah! Si tineti minte teaser-ul cu instalatia video impreuna cu Cinty? Ei bine it's happening @ Juggling Culture Party 3! Tavi ne-a botezat Eclectique Telescope (sau Eclectic Telescope, nu ne-am hotarat inca) si ne puteti vedea jucandu-ne pe 22, intre 10 si 11 seara. E ceva nou ce noi n-am mai vazut facut, asa ca nu stim cum se numeste altfel decat "instalatie video", poate ne ziceti voi... :)

Gata! Asta am avut de zis... Va las cu flyer-ul si cu "comunicarea" oficiala. Spread the word si hai la joaca! :)


Juggling Culture Party. Editia a-III-a

Revenim cu jongleriile pe 22 februarie în Suburbia!
Ne bucurăm că dintr-o petrecere ad-hoc dedicată jonglatului şi muzicii cu influenţe psihedelice, Juggling Culture Party se transformă treptat într-un party de tradiţie.

Iată-ne ajunşi la ediţia a-III-a, ediţie ce ne propunem să fie una mai specială, de aceea ne-am mutat duminica.

Vrem să popularizăm jonglatul la scară cât mai largă, aşa că vom începe devreme, de la 14:00. Trupa Raja şi alţi juggleri avansaţi vor fi prezenţi întreaga după-amiază pentru a-i iniţia pe curioşi sau începători în ale jonglatului.

Partyul va fi unul în care bpm-ul va creşte treptat, pornind de la ritmurile liniştitoare de acid jazz, trecând prin tonuri sinestezice date de un chillout psihedelic, învârtind poiurile ritmic pe dubstep, trecând printr-o ora halucinogenă cu proiectul fusion sound-visual prezentat in premieră pe 22: Eclectique Telescope, după care va începe petrecerea psy. Şi aici vom explora mai multe nuanţe ale stilului, de la progressive, trecând prin full on şi suomisaundi, până la dark psy.

Ca de obicei, tot clubul va fi decorat în spiritul petrecerii de către amicii de la spacesheep.ro
De visuals se va ocupa Psytestudo

Juggler.ro aduce magazinul offline, de unde vei putea sa-ti achizitionezi
poiuri, devilsticks si alte jucarii.

Hai la joaca!

___________________

Intrare:
14:00 - 18:00 Intrarea libera / 18:00 - 00:00 5 RON / după 00:00 10 RON

Line-up:
14:00 - 17:00 Phlo da Shaolin [acid jazz/downtempo]
17:00 - 19:30 Subhuman [Psychedelic Chillout]
19:30 - 22:00 Tz3p [contrast, dubstep]
22:00 - 23:00 Eclectique Telescope [visual acid cosmic disco]
23:00 - 00:00 DJ-Ane Roua [progressive-psy/full on]
00:00 - 02:00 DJ Infinity [dreamtime, progressive-psy/full on]
02:00 - 04:00 DJ Babaleku [suomisaundi psy]
04:00 - 07:00 DJ DiMiTrip b2b Dj Ancient Drum [dark psy]

Poze de la ediţia I şi a-II-a.

Filmări de la ediţia a-II-a aici.

________________

Inspirat de Juggler.ro

Tuesday, February 10, 2009

Joi e Brum Conspiracy @ Control

Unele muzici se canta si se asculta direct de la suflet la suflet. Brum Conspiracy clar fac parte din categoria asta! Am ajuns la una dintre repetitiile lor si m-am indragostit iremediabil :) Unde mai pui ca nu are cum sa fie altfel decat impresionant cand 2 one-man-band (Piti + Cata) se reunesc pentru a face treaba impreuna...

Asa ca poftiti joi (12 februarie) seara in Club Control sa-i vedeti in plina desfasurare, cu Cinty la visuals.

www.myspace.com/brumconspiracy.

Monday, February 09, 2009

I Love Bucharest - by Andrea Szilagyi

De Andrea mi-a placut din prima clipa cand am facut cunostinta - cum sa nu, la asa un zambet si vibe bun? :) In caz ca mai aveam vreun dubiu ca e si super caterincoasa, m-am lamurit la Revival of the Fittest: in toiul discutiilor acerbe intre Domnul Avocat si public despre cum faci contractul, ce te faci daca nu te plateste, aualeu-aualeu, Szilagyi a zis calm si senin - "Mie mi-a facut un prieten avocat la inceput 3 modele de contract si 3 scrisori de amenintare, nu a trebuit niciodata sa o trimit pe a doua, caci dupa prima scrisoare de amenintare mi s-a platit, de fiecare data". Rock on! :)

Anyway... Weekendul asta Szilagyi isi declara iubirea pentru Bucuresti intr-un proiect super dragut - multumesc pentru ocazia de a scapa de inimioare americane de import!


"I love covrigii calzi de la chiosc, Smardanul unde se amesteca barurile fancy cu gherete old school, buchinistii de la Universitate, ciorile din Cismigiu care planeaza la cinci dimineata pe la geamul meu, Kiseleff pe bicicleta, blocurile pe langa care am trecut de sute de ori si abia a patrusutecincizecisiuna data am ridicat privirea si am vazut ca sunt fermecatoare, babele de la supermarket care isi cumpara o Primola, automatele de bauturi de la metrou. Bucharest is hardcore. I love Bucharest.

Andrea Szilagyi a creat imaginea iubirii ei fata de Bucuresti si a postat-o pe o editie limitata de tricouri. Va invitam sa preluati imaginea, sa o personalizati si sa o postati mai departe impreuna cu un argument de dragoste fata de oras, fie el si de o fraza. Disponibila poza mare – dati click pe ea, salvati-o si zapaciti-o in Photoshop sau Paint, dati-i print si umpleti-o de sclipici sau scoici, anything goes! Trimiteti pozele colorate pe mail la me@nes.me ca sa le putem pune pe blog!

Intrebati de tricouri in editie numerotata la 0726113361 sau veniti direct la salonul Moartea lui Cupidon de la The Ark, 14-15 februarie, unde le veti putea vedea si cumpara!"

Mai multe informatii.

Thursday, February 05, 2009

Corporately correct

Inceput de ghid de conversatie - pentru a ne aminti ce se afla in spatele limbajului "corporately correct". Va rog sa completati la liber pe comment-uri, vedem noi dup'aia unde le adunam :)

"Am facut tot ce am putut, nu mai depinde de mine."
= Mi-a fost o lene de n-am avut aer si acum dau vina pe alt departament/ client/ furnizor...

"Va ascult, va inteleg, dar..."
= Taaaaci! Mooooori!

"Va inteleg frustrarea..."
= Tu esti nervos ma? TU esti nervos? Eu fac ulcer aici si TU esti nervos?

"Hai sa incercam sa dezvoltam putin ideea asta"
= Sunteti varza, marsh inapoi in "laborator", eu ma duc sa joc un golf.

"Avem o dificultate pe care speram sa o depasim cat de curand"
= O sa muriiiiiim!

"Directorul de marketing e foarte exigent"
= @#%&*!!!! de perfectionistu' @#%&^***!

"Colega noastra de la PR are un simt artistic foarte dezvoltat"
= Ati pus-o! O sa se dea cu parerea pe fiecare sfant pixel.

"Ti-am dat deja ideea/ viziunea/ directia"
= N-am nicio idee cum faci chestia asta sa se intample, dar eu sunt seful
by Gorgeoux

”Documentul a fost deja agreat cu higher management”
= N-am chef sa mai modific nicio virgula!

”O sa va tinem la curent daca apare ceva”
= Muriti!

”Sunt intr-o sedinta, o sa sun mai tarziu”
= Am fost la tigara si am uitat sa te sun
3 x by Smilla.


To be continued... :)

No limits

Din ciclul "be the change you want to see in the world"...



Aia care va stiti "realisti" (i.e. negativisti) sau "obiectivi" (i.e. pesimisti) sau "precauti" (i.e. critici by default), va rog eu, continuati sa va intretineti sistemul! Pe bune, e ok! Baiatul ala a reusit sa-si "instaleze" un dezechilibru psihic serios si cat se poate de real intr-o luna de zile si sa si-l "dezinstaleze" in 3 luni. Dar in Romania clar e cum ziceti voi si n-o sa se schimbe nimic niciodata...

A fost Revival of the Fittest - part 2

La Revival of the Fittest, in timp ce domnul speaker avocat parea socat de ce-i povestea Felipov despre OSIM, ma gandeam ca ai putea sa nu ai nevoie de OSIM daca ai 10 bloguri, 5 grafferi la indemana...

Hai sa facem un exercitiu de imaginatie (adica lasati "da, dar"-urile langa tastatura vreo 10 minute va rog...).

Ce-ar fi sa fie un organism care sa preia tot ce inseamna "plicul cu idei" de la OSIM + sa ofere consiliere juridica pentru freelanceri, creativi si tot ce inseamna respectarea drepturilor de autor? Aia cu consilierea e simpla - cativa avocati destepti, cu suflet justitiar si cateva ore libere pe luna, care sa-si faca mana pe genul asta de cazuri.

Abia la aia cu "plicul cu idei" m-am facut singura sa rad: inchipuiti-va un freelancer sau o agentie tras(a) in piept de un client/prospect, fara nicio sansa de a castiga un proces - sa numim pagubitul, generic, Gigel. El vine la organismul nostru, care se asigura in prima faza ca procesul chiar n-ar avea sorti de izbanda. Apoi, se activeaza reteaua online (bloguri, comunitati...) cat si cea offline (artisti de sala sau de strada, street crews, etc.) si se demareaza o campanie de umilire acerba a companiei care i-a furat ideea lui Gigel.

Cum ar fi ca toate gospodinele sa vada stickere prin trolee care explica cum a ramas Gigel fara bani de chirie din cauza detergentului lor preferat? Ca de bloguri, viraluri si mass-uri nu mai zic nimic :) Pe bune acum... cand primesti mass ca "Guvernul e naspa pentru ca a crescut pretul la benzina hai sa nu mai alimenteze nimeni azi" - serios acum, nu se intampla nimic, daca ramai fara benzina, n-o sa-ti lasi masina in mijlocul strazii. Dar cred ca sunt mai multi cei care, vazand cum arata Gigel si auzind doua vorbe despre povestea lui, ar posta un banner pe blog, sau ar alege marca X de rimel in loc de marca acuzata Y, chiar daca marca X asigura cu 15% mai putin volum.

Ok, nu bagi corporatia in faliment cu 2 stenciluri, 3 stickere si un mass... Dar oare dupa ce PRu' tre sa raspunda isteric la intrebari din toate directiile (nu numai presa, dar si fi'su care plange "maaamiiiiiii, am vazut un afis care zice ca lucrezi pentru diaaaaavoooool!!!"), nu se gandesc de doua ori inainte sa mai faca o marlanie?

Eu zic ca ar merita timpul investit in a face chestia asta...
Unu' la mana: la o astfel de campanie ai libertate creativa totala, ca Gigel n-o sa-ti ceara sa-i faci logoul mai mare.
Doi la mana: ai adrenalina, ca deh, nu e kosher cu stickere pe zidurile orasului.
Trei la mana: common! Nu vedeti deja titlurile ziarelor? "In perioada de criza, hotii de idei sunt in pericol!" Hahahaha!
Patru la mana... ia gata cu Mioritele care miauna "vaaaaaai, n-ai ce-i faaaaace, legea e nasoaaaala, pe noi nu ne apara niiiiiiimeni"!

Hai, cine se baga? :)


Related: A fost Revival of the Fittest - part 1.

A fost Revival of the Fittest - part 1

Aseara s-a intamplat Revival of the Fittest la Fabrica, organizat de Hydra Society & friends.

Disclaimer: acesta nu este un review de eveniment, este Sandra care bate campii despre cum s-a simtit aseara, ce i-a placut, ce ganduri i-au trecut prin cap si cum a ajuns sa ceara o portocala cu imprumut de la bar ca sa explice ce-i aia contact juggling. Multumesc! Sa incepem... :)

Cum m-am simtit?
Bestial! Pana la detalii, o mica introducere:

Una dintre frustrarile mele majore era ca, intr-o sambata seara in anumite cluburi bucurestene, suntem atatia oameni misto, destepti si competenti. Dupa ce ca suntem multi, ne mai si stim unii cu altii. Dupa ce ca suntem multi si ne stim, mai si vorbim despre ce merge - ce nu merge si, mai mult decat atat, ne vin zeci de idei super valabile pe seara, pe cap de om misto, destept si competent.

Ce facem? Ajungem la party, incepem sa vorbim, bem, unii merg sa se culce, altii intai se imbata si dup'aia merg sa se culce si a doua zi ne trezim ca sa pontam iar la corporatie sau sa mai alergam putin dupa banii de chirie daca suntem "independenti".

De pe scaunul meu de bar (de pe care stiu ca nu vad tot si nu pretind sa inteleg tot ce vad), scena Revival of the Fittest a fost o prima trecere la actiune a unui anumit grup de oameni misto, destepti si competenti, satui sa mai astepte. Publicul evenimentului - super tare numit "united tribes of Bucharest" de catre Rucsandra Pop - a fost la randul sau un mare grup de oameni misto, destepti si competenti.

Concluzia:
Pentru prima data de cand merg la conferinte in Bucuresti am simtit un public care a venit sa afle, sa inteleaga, sa primeasca, nu sa faca "turism" sau sa contrazica. Foarte tare! Poate ca am fost eu mult prea fanul acestei initiative inca de la inceput, dar si de la speakeri am "captat" dorinta de a transmite ce stiu pe care pana acum nu am mai simtit-o decat la vorbitori de pe alte meleaguri.

Ce am invatat?
Tot de pe scaunul meu de bar, cea mai utila prezentare mi-a fost a lui Vlad Tausance, care a povestit care e faza cu freelancerii, cum lucrezi cu ei, cum lucrezi cu companiile daca esti freelancer si alte astfel de aspecte. Scurt, la obiect, plin de tips & tricks practice si concrete, un overview foarte bun a ce inseamna construirea unei relatii misto pe termen lung intre companii si freelanceri.

Ganduri si idei
Intr-un post separat :)


In concluzie, multumesc Hydra Society! Abia astept urmatorul eveniment despre viziune! :)

Later edit: Un review mult mai coerent aici. :)

Tuesday, February 03, 2009

Ranchiuna

Am chef de cearta. Imi amintesc chestii si am o pofta nebuna sa ma cert cu surse de frustrari trecute si/sau prezente...

Cu toti sefii absenti care au senzatia ca salariul pe care il platesc e un cadou si nu inteleg cum oamenii indraznesc sa astepte si alte chestii de la ei.
Cu toti cei care predica [inlocuiti cu orice] pe bani si o ard fix invers la ei in ograda.
Cu toti cei care refuza sa invete ceva nou din lene, avand pe deasupra si tupeul sa-i ia la misto pe cei care vor sa invete lucruri noi.
Cu toti sefii care se incrunta la tine ca nu le intelegi "viziunea", dar care iau 90% din decizii in opozitie sau fara nicio legatura cu acea viziune.
Cu toti cei care isi baga in seama colegii doar cand au nevoie de ei.
Cu toti cei care nu suporta oamenii diferiti si incearca sa-i modeleze dupa propriul chip si propria asemanare.
Cu toti cei care refuza sa inteleaga ce le explici, pentru ca a intelege ar implica o schimbare din partea lor.
Cu toti cei care nu sunt in stare sa dea feedback pozitiv nici batuti de Pompieri, Jandarmi si Militie la un loc.
Cu toti cei care critica in loc sa dea feedback constructiv.
Cu toti cei care cica "testeaza" ideile noi demontandu-le.
Cu toti cei care au impresia ca angajatii functioneaza doar pe bani si mancare.

Tuturor va doresc: Merry Crisis! (TM energeticspell :P) Sa aveti forta si energia sa faceti fata vremurilor in care traim! Sa aveti spor in continuare in a zice "nu era ca noi, mai bine fara" pe masura ce va vor pleca toti oamenii misto si veti ramane, asa cum v-ati dorit, doar voi intre voi. Sa va tina cat mai mult ambalajul ala frumos si colorat care inveleste o cutie mare-mare si plina de vechituri. Sa continuati sa va intindeti departe, depaaarte de plapuma ca vorba aia, lumea le apartine celor curajosi si n-ai stofa de leader daca nu-ti asumi riscuri! Sa continuati sa va intretineti fantezia fara sa - doamne fereste! - primiti input din exterior si sa schimbati ceva! Sa va tina cat mai mult aceasta dulce amagire...

Pe noi astia mici si irelevanti si idealisti si imaturi, ne scuzati... Avem putina treaba... Ne apucam sa construim ceva dragut peste ruinele lumii de care voi v-ati batut joc pentru status si bani.

Monday, February 02, 2009

Revival of the Fittest by Hydra Society



Miercuri incepand cu ora 18.30 se intampla Revival of the Fittest, la Fabrica. Un eveniment Hydra Society care isi propune sa abordeze - guess what? :) - tema crizei, de data asta din perspectiva industriilor creative.

In sfarsit! O conferinta care tine de profesional, dar cu oameni "ca noi" si fara boala de care sufera 90% din conferintele de business la care am fost pana acum - aka "uit-ca-am-o-tema-data-si-imi-vand-serviciile-mele-ita".

Azi vad pe blogul lor o declaratie a lui Christian Scholtes (unul dintre speakerii evenimentului): "Pare-se ca a venit un timp bun pentru ca impostura sa fie inlocuita de competenta si tupeul de profesionalism. Miza care se joaca e foarte simpla - daca vei fi cautat, intrebat de sanatate si ofertat in 2009, inseamna ca esti al naibii de bun." - Da, da, da, de o mie de ori da! Incerc sa zic chestia asta sub diverse forme de doua luni de zile, dar n-am reusit sa o fac sa sune asa bine :D

Abia astept sa vad ce o sa se mai intample pe acolo, cine ce o sa zica... Spre deosebire de alte eveimente, ma astept sa nu aud mai de loc texte pregatite de colega neinteleasa de la piar. Ma astept sa aud oameni destepti si competenti pe felia lor, vorbind destept si competent despre ce vad in jurul lor.

Ne vedem acolo, da?

Wednesday, January 28, 2009

VWJing

O instalatie video foarte speciala, impreuna cu Cinty.


Work in progress. Va urma... :)

Photo by Cinty, de aici.


PS: In caz ca i-au lipsit cuiva posturile mele clasice de "ce am facut anul asta, ce fac la anul, hai sa GTD" etc, anul asta m-am hotarat ca tac si fac :)

Am un vis...

... Ca se va inventa agregatorul care va face sa nu mai primesc 70 de mailuri de la 70 de oameni diferiti din 70 de retele si directii pentru acelasi eveniment, care in 9 cazuri din 10 nu ma intereseaza.

Oare "halul" in care te asalteaza acelasi eveniment din 70 de locuri nu arata ca Bucurestiul sau Romania au nevoie de un site de evenimente putin mai complex decat cele existente?

Si mai frustrant este ca nici toti facebook-event-spammerii din Bucuresti, nici site-urile romanesti de evenimente pe care le urmaresc (Feeder, Yazee - sunt under construction, ii iertam :P, Invita) nu au fost in stare sa-mi zica de concertul Parov Stelar de la Fratelli din decembrie. Rusinica!

Ma pregateam sa ma mut cu totul pe last.fm cand am aflat ca Tilllate Romania nu discrimineaza si anunta atat evenimentele asa zis "underground" de culeni, cat si cele de cocalari, cat si Juggling Culture Parties, drept urmare ei "stiau" de Parov Stelar @ Fratelli si anuntasera eventul.

Astept sa-si puna la punct RSS-ul si devin evanghelistul lor! Au deja foarte multe atuuri care ii recomanda ca agregator suficient de complex pentru a calma isteria cu evenimentele (comunitatea, photo reports-urile absolut geniale, optiunea de a alege ce news primesti in functie de preferinte... etc.).

Tuesday, January 27, 2009

Stationarea interzisa

Azi dimineata, ca in multe alte dimineti, o asteptam pe Mona sa ma ia cu masina de pe Str. Paris, in dreptul intrarii in curtea Guvernului. Azi dimineata, spre deosebire de alte dimineti, un domn jandarm mi-a explicat ca n-am voie sa stationez pe trotuar si ca sa pofesc vizavi. O fi aratat rucsacul negru de azi mai amenintator decat geanta colorata din celelalte zile? Ma rog...

N-ar trebui sa scrie undeva chestia asta, pentru a evita cheremul domnilor jandarmi? Pe de alta parte, copywriterul din mine se intreaba cum dumnezeu formulezi intr-o maniera ok "aveti voie sa va plimbati, dar n-aveti voie sa stati pe loc, decat daca asteptati pe cineva de la Guvern".

Ma rog... Have a nice day everyone! :)

Friday, January 23, 2009

Sondaj

Care sunt primele 3 cuvinte sau imagini care va vin in minte cand va ganditi la jonglat? :)

Wednesday, January 21, 2009

A mai fost un Juggling Culture Party!

Care a iesit foarte tare!

De data asta, m-am dus pregatita cu camera... Indulgenta va rog, e prima data cand incarc chestii pe youtube, o sa ma prind eu cum sa fac sa se vada mai bine :D

Pana la clipuri, un articol foarte dragut pe Metropotam de care m-am bucurat maxim :)

Si niste poze fenomenale pe Tilllate - baieti si fete, sunteti geniali!

Iata si unul dintre filmulete, restul le puteti vedea pe canalul JugglingCultureRO pe youtube :D



Sursa photo: Tilllate.

PS: lasati-va 22 februarie liber in agende... ;)